Gata pentru orice faptă bună
1 Amintește-le să fie supuși conducerilor și autorităților, să fie ascultători, gata pentru orice faptă bună, 2 să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie certăreți, să fie îngăduitori, să arate o blândețe deplină față de toți oamenii.
3 Căci și noi eram cândva nesăbuiți, neascultători, rătăciți, înrobiți de diverse pofte și plăceri, trăind în răutate și invidie, fiind urâți de alții și urându-ne unii pe alții. 4 Dar, când s-a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 5 El ne-a mântuit, nu datorită faptelor pe care le-am făcut noi în dreptate, ci potrivit cu mila Lui, prin spălarea adusă de nașterea din nou și prin înnoirea realizată de Duhul Sfânt, 6 pe Care L-a turnat peste noi din belșug, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru, 7 pentru ca, fiind îndreptățiți prin harul Lui, să putem deveni moștenitori, având speranța vieții veșnice. 8 Acest mesaj este demn de încredere și doresc să insiști asupra acestor lucruri, astfel încât cei ce au crezut în Dumnezeu să urmărească să fie cei dintâi în fapte bune. Aceste lucruri sunt bune și de folos pentru oameni.
9 Ferește-te de controverse nebunești, de genealogii, de certuri și de conflicte cu privire la Lege, pentru că sunt inutile și fără rost. 10 După primul și al doilea avertisment, să nu mai ai nimic de-a face cu cel ce provoacă dezbinări, 11 deoarece știi că un astfel de om este stricat și păcătuiește, fiind de la sine condamnat.

Instrucțiuni finale
12 Când îl voi trimite la tine pe Artemas sau pe Tyhikos, grăbește-te să vii la mine în Nicopole, căci am hotărât să rămân acolo peste iarnă. 13 Îngrijește-te de legiuitorul Zenas și de Apollos în călătoria lor, ca să nu le lipsească nimic.

14 De asemenea, ai noștri să învețe să fie cei dintâi în fapte bune, răspunzând nevoilor urgente, astfel încât să nu fie neroditori.

15 Toți cei ce sunt împreună cu mine te salută. Salută-i pe cei ce ne iubesc în credință!

Harul să fie cu voi toți!
Ce trebuie să‐i învețe Tit
1 Adu‐le aminte să fie supuși stăpânirilor, dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice faptă bună, 2 să nu defaime pe nimeni, să nu fie gâlcevitori , să fie învoitori , arătând orice blândețe către toți oamenii. 3 Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, fiind duși în rătăcire, robi ai poftelor și feluritelor plăceri, petrecând în răutate și pizmuire, urâcioși, urându‐ne unii pe alții. 4 Dar când s‐a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu , Mântuitorul nostru, 5 ne‐a mântuit nu din faptele cele făcute în dreptate, pe care le‐am făcut noi, ci după mila sa, prin baia nașterii de a doua oară și prin înnoirea Duhului Sfânt, 6 pe care l‐a turnat peste noi cu bogăție, prin Isus Hristos Mântuitorul nostru, 7 ca fiind îndreptățiți prin harul lui, să ne facem moștenitori ai vieții veșnice potrivit nădejdii . 8 Credincios este cuvântul și vreau să stăruiești cu tărie asupra acestor,. ca cei ce au crezut pe Dumnezeu să poarte grijă să stea în fruntea faptelor bune. Acestea sunt bune și folositoare pentru oameni. 9 Dar de întrebări prostești și de înșirări de neamuri și de certuri și de lupte despre lege ferește‐te, căci sunt nefolositoare și zadarnice. 10 Ferește‐te de omul dezbinător după întâia și a doua mustrare, 11 pentru că știi că unul ca acesta s‐a abătut de tot și păcătuiește, fiind osândit de sine însuși.
Îndemnuri deosebite
12 Când voi trimite pe Artema la tine sau pe Tihic silește‐te să vii la mine în Nicopoli; căci acolo am hotărât să iernez. 13 Pe Zena învățătorul de lege și pe Apolo trimite‐i înainte în călătoria lor cu sârguință, ca să nu le lipsească nimic. 14 Și să învețe și ai noștri să stea în fruntea faptelor bune pentru trebuințele neapărate, ca să nu fie neroditori. 15 Toți cei ce sunt cu mine te îmbrățișează. Îmbrățișează pe cei ce ne iubesc în credință. Harul să fie cu voi toți!