Chemare la pocăință
1 În luna a opta, în al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:
2 Domnul S-a mâniat foarte tare pe strămoșii voștri. 3 Spune-le deci: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: întoarceți-vă la Mine, zice Domnul Oștirilor, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul Oștirilor. 4 Nu fiți ca strămoșii voștri, cărora profeții cei dintâi le proclamau, zicând: ‘Așa vorbește Domnul Oștirilor: întoarceți-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele’. Ei însă n-au ascultat și n-au ținut cont de Mine, zice Domnul. 5 Unde sunt acum strămoșii voștri? Cât despre profeți, trăiesc ei oare veșnic? 6 Totuși, cuvintele și hotărârile pe care le poruncisem slujitorilor Mei, profeții, nu i-au atins ele pe strămoșii voștri?
Atunci ei s-au întors și au zis: ‘Domnul Oștirilor ne-a făcut așa cum plănuise să ne facă, după căile și faptele noastre’»“.
Prima vedenie: omul dintre mirți
7 În a douăzeci și patra zi a lunii a unsprezecea, luna șebat, în cel de-al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:
8 M-am uitat în timpul nopții și iată că un bărbat era călare pe un cal roșu. El stătea între mirții din vale, iar în urma lui erau cai roșii, bruni și albi.
9 Eu am întrebat:
‒ Ce sunt aceștia, stăpâne?
Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:
‒ Îți voi arăta ce sunt aceștia.
10 Bărbatul care stătea între mirți a răspuns și a zis:
‒ Aceștia sunt cei pe care i-a trimis Domnul ca să cutreiere pământul.
11 Ei I-au răspuns Îngerului Domnului, Care stătea între mirți, și I-au zis: „Am cutreierat pământul și iată că tot pământul este așezat și liniștit“.
12 Îngerul Domnului a întrebat, zicând:
Doamne al Oștirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim și de cetățile lui Iuda, pe care ai fost mânios în acești șaptezeci de ani?
13 Apoi Domnul i-a răspuns cu vorbe bune îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe de mângâiere.
14 Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:
‒ Vestește și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim, am o mare gelozie pentru Sion, 15 dar sunt plin de mânie împotriva națiunilor care trăiesc fără grijă, căci Eu Mă supărasem numai puțin, însă ele au mărit nenorocirea».
16 De aceea, așa vorbește Domnul: «Mă întorc cu milă spre Ierusalim: Casa Mea de acolo va fi reconstruită, zice Domnul Oștirilor, iar sfoara de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim»“.
17 Vestește mai departe și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Cetățile Mele se vor revărsa din nou de belșug. Domnul va mângâia iarăși Sionul și va alege din nou Ierusalimul»“.
A doua vedenie: cele patru coarne și cei patru meșteșugari
18 Atunci mi-am ridicat ochii, m-am uitat și, iată că erau patru coarne.
19 L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine:
‒ Ce sunt acestea?
El mi-a răspuns:
‒ Acestea sunt coarnele care au împrăștiat Iuda, Israelul și Ierusalimul.
20 Domnul mi-a arătat patru meșteșugari.
21 Eu am întrebat:
‒ Ce vin să facă aceștia?
El mi-a răspuns:
‒ Acelea sunt coarnele care l-au împrăștiat pe Iuda, astfel încât niciun om n-a mai îndrăznit să-și ridice capul. Dar acești meșteșugari au venit să le înspăimânte și să taie coarnele națiunilor care și-au ridicat cornul împotriva țării lui Iuda ca s-o împrăștie.
Chemare la căință
1 În luna a opta, în anul al doilea al lui Dariu, cuvântul Domnului a fost către Zaharia , prorocul, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând: 2 Domnul s‐a mâniat pe părinții voștri cu mânie mare, 3 de aceea le vei zice: Așa zice Domnul oștirilor: Întoarceți‐vă la mine, zice Domnul oștirilor și eu mă voi întoarce la voi, zice Domnul oștirilor. 4 Nu fiți ca părinții voștri, la care au strigat prorocii de mai înainte, zicând: Așa zice Domnul oștirilor: Întoarceți‐vă acum de la căile voastre cele rele și de la faptele voastre cele rele; dar n‐au auzit, nici n‐au ascultat de mine, zice Domnul. 5 Părinții voștri, unde sunt? Și prorocii, oare trăiesc ei în veac? 6 Dar cuvintele mele și așezămintele mele pe care le‐am poruncit slujitorilor mei, prorocilor, n‐au ajuns ele oare pe părinții voștri? Și ei s‐au întors și au zis: Cum a gândit să ne facă Domnul oștirilor, după căile noastre și după faptele noastre, așa ne‐a făcut.
Îngerul și cei patru cai
7 În ziua a douăzeci și patra a lunii a unsprezecea, care este luna Șebat, în anul al doilea al lui Dariu, cuvântul Domnului a fost către Zaharia, prorocul, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând: 8 Am văzut noaptea și iată un bărbat călărea pe un cal roșu și a stat între mirții care erau într‐o vale joasă și în dosul lui erau cai roșii , murgi și albi. 9 Atunci am zis: Ce sunt aceștia, domnul meu? Și îngerul care vorbea cu mine mi‐a zis: Îți voi arăta ce sunt aceștia. 10 Și bărbatul care stătea între mirți a răspuns și a zis: Aceștia sunt aceia pe care i‐a trimis Domnul ca să cutreiere pământul. 11 Și au răspuns Îngerului Domnului care stătea între mirți și au zis: Noi am cutreierat pământul și iată tot pământul este în pace și liniște. 12 Atunci Îngerul Domnului a răspuns și a zis: Doamne al oștirilor, până când nu te vei îndura de Ierusalim și de cetățile lui Iuda pe care te‐ai mâniat șaptezeci de ani ? 13 Și Domnul a răspuns îngerului care vorbea cu mine cu cuvinte bune , cuvinte mângâietoare. 14 Și îngerul care vorbea cu mine mi‐a zis: Strigă și zi: Așa zice Domnul oștirilor: Sunt gelos pentru Ierusalim și pentru Sion cu mare gelozie, 15 și m‐am mâniat cu mânie mare pe neamurile care sunt liniștite: căci eu m‐am mâniat numai puțin și ei au ajutat răului. 16 De aceea așa zice Domnul: M‐am întors cu îndurare spre Ierusalim; casa mea va fi zidită în el, zice Domnul oștirilor, și funia de măsurat se va întinde peste Ierusalim. 17 Și iarăși strigă și zi: Așa zice Domnul oștirilor: Cetățile mele iarăși se vor vărsa de propășire și Domnul iarăși va mângâia Sionul și iarăși va alege Ierusalimul.
Patru coarne și patru fierari
18 Și mi‐am ridicat ochii și am văzut și iată patru coarne. 19 Și am zis îngerului care vorbea cu mine: Ce sunt acestea? Și mi‐a zis: Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel și Ierusalimul. 20 Și Domnul mi‐a arătat patru fierari. 21 Atunci am zis: Ce vin aceștia să facă? Și el a vorbit zicând: Acelea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, încât nimeni nu și‐a ridicat capul: dar aceștia au venit să le înspăimânte ca să dea jos coarnele neamurilor care au înălțat cornul împotriva țării lui Iuda ca s‐o risipească.