Regina din Șeba îl vizitează pe Solomon
(2 Cron. 9:1-12)1 Când regina din Șeba a auzit despre faima lui Solomon datorată Numelui Domnului, a venit ca să-l pună la încercare prin întrebări grele. 2 Ea a sosit la Ierusalim însoțită de o caravană foarte numeroasă, având cu ea cămile încărcate cu mirodenii, foarte mult aur și pietre prețioase. Ea a venit la Solomon și i-a vorbit despre tot ce avea pe inimă. 3 Solomon i-a răspuns la toate întrebările; nu a fost nimic prea greu pe care regele să nu fi știut să i-l clarifice. 4 Când regina din Șeba a văzut toată înțelepciunea lui Solomon, palatul pe care-l construise, 5 mâncarea de la masa lui, locuința slujitorilor săi, slujirea servitorilor săi, veșmintele acestora, paharnicii lui și arderile lui de tot, pe care el le aducea la Casa Domnului, i s-a tăiat răsuflarea.
6 Apoi i-a zis regelui: „Așadar, este adevărat ce am auzit în țara mea cu privire la faptele tale și la înțelepciunea ta. 7 Dar nu am crezut toate acestea până când nu am venit și le-am văzut cu ochii mei. Iată însă că nu mi s-a spus nici măcar pe jumătate. Tu ai mai multă înțelepciune și bogăție decât am auzit spunându-se despre tine. 8 Ferice de oamenii tăi, ferice de acești slujitori ai tăi care stau mereu înaintea ta și care aud înțelepciunea ta! 9 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care Și-a găsit plăcerea în tine, punându-te pe tronul lui Israel. Domnul îl iubește pe vecie pe Israel. El te-a desemnat rege ca să faci judecată și dreptate“.
10 Și ea i-a dăruit regelui o sută douăzeci de talanți de aur, o mare cantitate de mirodenii, precum și pietre prețioase. Niciodată n-au mai fost aduse așa de multe mirodenii ca mirodeniile pe care regina din Șeba i le-a dăruit regelui Solomon. 11 (Corăbiile lui Hiram, care au adus aur din Ofir, au mai adus din Ofir și mari cantități de lemn de almug și pietre prețioase. 12 Din lemnul de almug, regele a făcut trepte pentru Casa Domnului și pentru palatul regelui, lire și harfe pentru cântăreți. Niciodată n-a mai fost adus lemn de almug și nici n-a mai fost văzut până în ziua de azi.) 13 Regele Solomon i-a dat reginei din Șeba tot ceea ce ea și-a dorit și a cerut, pe lângă ceea ce regele Solomon i-a dăruit din generozitate. După aceea, ea a plecat și s-a întors în țara sa, împreună cu slujitorii săi.
Pericolele gloriei lui Solomon: condamnarea lui Solomon
(2 Cron. 1:14-172 9:13-28)14 Cantitatea de aur care intra anual în vistieria lui Solomon era de șase sute șaizeci și șase de talanți de aur, 15 în afară de aurul care venea de la negustori și din negoțul comercianților, de la toți regii Arabiei și de la guvernatorii țării.
16 Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut, pentru fiecare scut folosind câte șase sute de șecheli de aur, 17 și trei sute de scuturi mici din aur bătut, pentru fiecare dintre aceste scuturi folosind câte trei mine de aur. Regele le-a pus în Palatul Pădurii Libanului.
18 Regele a mai făcut și un tron mare din fildeș și l-a poleit cu aur pur. 19 Tronul avea șase trepte, iar partea de sus era rotundă în spate. De fiecare parte a tronului era câte o rezemătoare, iar lângă fiecare rezemătoare era așezat câte un leu. 20 Alți doisprezece lei erau așezați de-o parte și de alta a celor șase trepte. Așa ceva nu se mai făcuse pentru niciun regat. 21 Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau din aur și toate vasele din Palatul Pădurii Libanului erau din aur pur. Niciunul nu era din argint; acesta era considerat fără valoare pe vremea lui Solomon. 22 Căci regele avea pe mare corăbii de Tarșiș care navigau împreună cu corăbiile lui Hiram și, o dată la trei ani, aduceau aur, argint, fildeș, maimuțe și păuni.
23 Regele Solomon i-a întrecut în bogăție și în înțelepciune pe toți regii pământului. 24 Toată lumea încerca să-l vadă pe Solomon, ca să-i asculte înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. 25 An de an, fiecare dintre cei care veneau își aducea darul: vase de argint și de aur, haine, arme, mirodenii, cai și catâri.
26 Solomon a adunat care și cai; avea o mie patru sute de care și douăsprezece mii de cai, pe care îi ținea în cetățile pentru care, precum și împreună cu el, la Ierusalim. 27 Regele a făcut ca argintul să fie la fel de obișnuit în Ierusalim precum pietrele, iar cedrii la fel de numeroși precum sicomorii de pe zona deluroasă. 28 Caii lui Solomon erau aduși din Egipt și din Kue; negustorii regelui îi cumpărau din Kue pe un preț stabilit . 29 Un car era cumpărat din Egipt cu șase sute de șecheli de argint, iar un cal cu o sută cincizeci de șecheli. Tot astfel, prin mâna lor, se aduceau cai și care pentru toți regii hitiților și pentru regii Aramului.
© Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate. The Bible, New Romanian Translation™ Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide.