Reforma lui Asa
(1 Regi 15:9-15)1 Azaria, fiul lui Oded, peste care era Duhul lui Dumnezeu, 2 a ieșit în întâmpinarea lui Asa și i-a zis: „Asa, tot Iuda și Beniamin, ascultați-mă! Domnul este cu voi atunci când și voi sunteți cu El. Dacă-L veți căuta, El Se va lăsa găsit de voi, dar dacă-L părăsiți, și El vă va părăsi. 3 Israel a fost multe zile fără Dumnezeul adevărat, fără preot care să-l învețe și fără Lege. 4 Atunci, în necazul lor, s-au întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel, L-au căutat, iar El S-a lăsat găsit. 5 În vremurile acelea, nu era pace nici la plecare, nici la sosire, căci erau tulburări printre toți locuitorii țărilor. 6 O națiune era zdrobită de o altă națiune și o cetate de o altă cetate, căci Dumnezeu îi tulbura cu tot felul de necazuri. 7 Voi însă fiți tari și nu vă odihniți mâinile, căci există o răsplată pentru munca voastră“.
8 Când a auzit aceste cuvinte și această profeție a lui Azaria, fiul profetului Oded, Asa s-a încurajat și a îndepărtat spurcăciunile din toată țara lui Iuda, a lui Beniamin și din cetățile pe care le cuceriseră în regiunea muntoasă a lui Efraim. El a înnoit altarul Domnului care se afla înaintea porticului de la Casa Domnului. 9 Apoi i-a convocat pe toți cei din Iuda și din Beniamin, precum și pe străinii care erau printre ei, veniți din Efraim, din Manase și din Simeon, căci mulți din Israel i se alăturaseră când au văzut că Domnul, Dumnezeul lui, este cu el. 10 S-au strâns cu toții la Ierusalim, în luna a treia a celui de-al cincisprezecelea an al domniei lui Asa. 11 În ziua aceea au jertfit Domnului, din prada pe care o aduseseră, șapte sute de boi și șapte mii de oi. 12 Ei au încheiat un legământ potrivit căruia Îl vor căuta pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor, din toată inima și din tot sufletul lor. 13 Oricine nu-L căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia să fie omorât, fie că era mic sau mare, bărbat sau femeie. 14 Au făcut un jurământ Domnului cu glas tare, cu strigăte de bucurie și în sunet de trâmbiță și de corn. 15 Toți cei din Iuda s-au bucurat de jurământul acesta , căci juraseră din toată inima lor. Ei L-au căutat pe Domnul cu toată pasiunea, iar El S-a lăsat găsit de ei. Și Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.
16 De asemenea, regele Asa n-a mai lăsat-o nici chiar pe bunica sa, Maaca, să fie regină, pentru că făcuse un idol hidos al Așerei. Asa i-a tăiat idolul, l-a sfărâmat și l-a ars lângă pârâul Chidron. 17 Dar înălțimile n-au fost îndepărtate din Israel, deși inima lui Asa I-a fost devotată în întregime Domnului în toate zilele vieții lui. 18 El a adus în Casa lui Dumnezeu lucrurile pe care el și tatăl său le închinaseră Domnului : argintul, aurul și celelalte obiecte.
19 Și nu a mai avut loc niciun război până în al treizeci și cincilea an al domniei lui Asa.
© Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate. The Bible, New Romanian Translation™ Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide.