Vai de cei ce trăiesc fără grijă
1 Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion,
de cei ce se încred în muntele Samariei,
oameni distinși ai celei mai de seamă dintre națiuni,
la care apelează Casa lui Israel!
2 Treceți la Calne și priviți!
Mergeți de acolo la marele Hamat
și duceți-vă apoi la Gatul filistenilor!
Sunt ele mai bune decât cele două regate ale voastre?
Sunt teritoriile lor mai mari decât ale voastre?
3 Ați îndepărtat ziua cea rea
și ați adus aproape tronul violenței.
4 Ei se culcă pe paturi de fildeș,
lenevesc în așternuturile lor,
mănâncă miei din turmă
și viței din mijlocul grajdului.
5 Petrec în sunetul harfei,
și, asemenea lui David, improvizează la instrumentele muzicale!
6 Beau vin din pahare mari
și se ung cu cele mai bune uleiuri,
dar nu sunt mâhniți din cauza dezastrului lui Iosif!
7 De aceea vor merge acum în captivitate în fruntea captivilor,
și vor înceta astfel strigătele de veselie ale celor ce leneveau!
Domnul detestă mândria lui Israel
8 Stăpânul Domn a jurat pe Sine Însuși. Așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor:
„Mi-e scârbă de mândria lui Iacov
și îi urăsc fortărețele;
voi da pe mâna dușmanului cetatea
și tot ce este în ea!“.
9 Dacă vor mai fi lăsați zece bărbați într-o casă și aceia vor muri! 10 Iar când ruda vreunuia va veni să-i scoată trupul din casă, ca să-l ardă, și-l va întreba pe cel care încă mai este ascuns în interiorul casei: „Mai este cineva cu tine?“, i se va răspunde: „Nu!“. Atunci ruda va zice: „Tăcere! Căci nu trebuie să amintim Numele Domnului!“.
11 Căci iată că Domnul poruncește
și casa cea mare va fi transformată în fărâme,
iar casa cea mică – în bucățele!

12 Pot caii să alerge pe stâncă
sau poate cineva să are acolo cu boii?
Totuși, voi ați transformat judecata în fiere,
iar rodul dreptății – în pelin.
13 Voi vă bucurați că ați cucerit Lo-Debarul
și ziceți: „Oare nu prin puterea noastră
ne-am însușit noi Karnaimul?“.

14 „Dar iată că voi ridica împotriva ta, Casă a lui Israel“,
zice Domnul, Dumnezeul Oștirilor,
„o națiune care te va asupri
de la Lebo Hamat până la Valea Arabei“ .