Moartea lui Moise
1 Moise s-a urcat din câmpiile Moabului pe muntele Nebo, pe vârful Pisga, care este înaintea Ierihonului. Domnul i-a arătat întreaga țară, de la Ghilad până la Dan, 2 țara lui Neftali, țara lui Efraim și a lui Manase, toată țara lui Iuda până la marea din vest, 3 Neghevul și toată regiunea din Valea Ierihonului, Cetatea Palmierilor, până la Țoar. 4 Atunci Domnul i-a zis: „Aceasta este țara pe care am promis-o prin jurământ lui Avraam, Isaac și Iacov, zicând: «O voi da descendentului tău!». Te-am lăsat s-o vezi cu ochii tăi, dar nu vei traversa într-acolo“.
5 Moise, slujitorul Domnului, a murit în țara Moabului, după Cuvântul Domnului. 6 El l-a înmormântat în țara Moabului, în valea care este față în față cu Bet-Peor, dar nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi. 7 Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit, însă vederea nu-i slăbise și vigoarea nu-l părăsise. 8 Fiii lui Israel l-au plâns pe Moise în câmpiile Moabului treizeci de zile. Apoi zilele de plâns și de bocet pentru Moise s-au încheiat.
9 Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înțelepciunii, deoarece Moise își pusese mâinile peste el. Fiii lui Israel au ascultat de el și au împlinit ceea ce i-a poruncit Domnul prin Moise.
10 Nu s-a mai ridicat în Israel niciun profet asemenea lui Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față în față. 11 N-a fost nimeni ca el în ce privește toate semnele și minunile pe care Domnul l-a trimis să le facă în țara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui și împotriva întregii lui țări, 12 și în ce privește toată mâna puternică și toată teama cea mare pe care Moise le-a arătat sub ochii întregului Israel.