Legi privind sclavia
(Deut. 15:12-18)
1 Acestea sunt judecățile pe care trebuie să le pui înaintea lor: 2 «Dacă vei cumpăra un sclav evreu, el să te slujească timp de șase ani, iar în al șaptelea an să plece liber, fără să plătească nimic. 3 Dacă a venit singur, va putea să plece singur. Dacă era căsătorit, să plece și soția lui împreună cu el. 4 Dacă stăpânul lui i-a dat o soție, iar ea i-a născut fii sau fiice, soția și copiii ei să rămână ai stăpânului, iar el să plece singur. 5 Dar dacă sclavul va zice: ‘Îmi iubesc stăpânul, soția și copiii și nu doresc să plec ca să fiu liber’, 6 atunci stăpânul lui să-l aducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de ușă sau de tocul ușii și să-i străpungă urechea cu o andrea. Astfel, el îi va sluji pentru totdeauna.
7 Dacă un om își va vinde fata ca slujitoare, ea să nu plece așa cum pleacă sclavii. 8 De asemenea, dacă ea nu-i va mai plăcea stăpânului care a ales-o, acesta trebuie să permită răscumpărarea ei. Nu va avea dreptul s-o vândă unui popor străin, deoarece și-a încălcat angajamentul. 9 Dacă a dat-o fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fetelor. 10 Dacă însă își va lua o altă soție, să nu-i scadă celei dintâi nimic din hrana, îmbrăcămintea și drepturile ei de soție. 11 Dacă nu face aceste trei lucruri pentru ea, atunci ea va putea să plece de la el fără nicio despăgubire, fără să plătească argint.
Legi privind violența fizică
12 Când cineva lovește un om și acesta moare, să fie pedepsit cu moartea. 13 Dacă n-a stat la pândă ca să-l omoare , ci Dumnezeu a îngăduit să se întâmple aceasta prin mâna lui, îi voi stabili un loc în care să fugă. 14 Însă, dacă un om pune la cale să-l ucidă pe semenul său prin vicleșug, chiar și de la altarul Meu să-l iei ca să fie omorât!
15 Cel ce-și lovește tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea.
16 Cine răpește un om și-l vinde – sau chiar dacă omul este găsit în mâna răpitorului – să fie pedepsit cu moartea.
17 Cel ce-și blestemă tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea.
18 Dacă se vor certa doi oameni, și unul îl va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, iar acesta din urmă nu va muri, ci va fi nevoit să stea la pat, 19 cel care l-a lovit să nu fie pedepsit dacă rănitul va putea să se ridice după o vreme și să umble afară cu ajutorul toiagului său. Va trebui însă să-l despăgubească pe cel rănit pentru inactivitatea lui și să-l îngrijească până când acesta se va vindeca.
20 Dacă un om va lovi cu bățul pe slujitorul său – sau pe slujitoarea sa – iar acesta va muri sub mâna lui, va trebui să fie răzbunat. 21 Dar dacă slujitorul se ridică după o zi sau două, să nu fie răzbunat, căci este argintul stăpânului său.
22 Dacă se vor lupta niște bărbați și vor lovi o femeie însărcinată, iar copiii acesteia se vor naște prematur, fără nicio altă nenorocire, cel vinovat va trebui să plătească așa cum stabilește soțul femeii și să dea potrivit cu ceea ce stabilesc judecătorii. 23 Dar, dacă se va întâmpla vreo nenorocire, vei da viață pentru viață, 24 ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, 25 arsură pentru arsură, rană pentru rană și vânătaie pentru vânătaie.
26 Dacă un om va lovi ochiul slujitorului său sau ochiul slujitoarei sale și-l distruge, îi va lăsa să plece liberi ca despăgubire pentru ochi. 27 Dacă va face să cadă un dinte al slujitorului său sau un dinte al slujitoarei sale, îi va lăsa să plece liberi ca despăgubire pentru dinte.
28 Dacă un bou va împunge și va omorî un bărbat sau o femeie, boul să fie omorât cu pietre. Să nu i se mănânce carnea, iar stăpânul boului să fie considerat nevinovat. 29 Dar dacă boul împungea mai dinainte, și stăpânul lui a fost avertizat, însă nu l-a ținut sub pază, boul să fie omorât cu pietre, când va omorî un bărbat sau o femeie, iar stăpânul lui să fie omorât și el. 30 Dacă stăpânului i se va stabili un preț de răscumpărare, să dea tot ce se va stabili pentru răscumpărarea vieții lui. 31 Dacă boul va împunge un băiat sau dacă va împunge o fată, să i se facă stăpânului după aceeași lege. 32 Dacă boul va împunge un slujitor sau o slujitoare, să se dea stăpânului acestora treizeci de șecheli de argint, iar boul să fie omorât cu pietre.
33 Dacă un om descoperă o groapă sau dacă un om sapă o groapă și n-o acoperă, iar un bou sau un măgar cade în ea, 34 stăpânul gropii să-l despăgubească cu argint pe stăpânul animalului mort, iar animalul mort să-i rămână lui.
35 Dacă boul unui om va împunge boul semenului său, iar boul acestuia moare, vor vinde boul viu, vor împărți argintul și vor împărți și boul mort. 36 Sau dacă se știa mai dinainte că boul obișnuia să împungă, și stăpânul lui nu l-a ținut sub pază, atunci stăpânul trebuie să plătească bou pentru bou, iar animalul mort să-i rămână lui.