Ridicarea și sfințirea Tabernaculului
1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „În prima zi a lunii întâi să ridici Tabernaculul, Cortul Întâlnirii. 3 Să pui acolo Chivotul Mărturiei și acoperă Chivotul cu draperia. 4 Să duci masa înăuntru și să aranjezi pe ea lucrurile ei. Să aduci sfeșnicul și să-i pui candelele. 5 Altarul de aur pentru tămâiere să-l pui înaintea Chivotului Mărturiei și să atârni draperia de la intrarea în Tabernacul.
6 Să pui altarul arderilor-de-tot înaintea intrării în Tabernacul, în Cortul Întâlnirii, 7 iar ligheanul să-l așezi între Cortul Întâlnirii și altar și să pui apă în el. 8 Să ridici curtea de jur împrejur și să pui draperia la intrarea în curte.
9 Apoi să iei uleiul pentru ungere, să ungi Tabernaculul cu tot ce este în el. Să-l sfințești alături de toate obiectele lui, iar acesta va fi sfânt. 10 Apoi să ungi altarul arderilor-de-tot și toate uneltele lui. Să sfințești altarul, și acesta va fi preasfânt. 11 Să ungi ligheanul cu piedestalul lui și să-l sfințești.
12 După aceea, să-i aduci pe Aaron și pe fiii săi la intrarea în Cortul Întâlnirii și să-i speli cu apă. 13 Să-l îmbraci pe Aaron cu veșmintele sfinte, să-l ungi și să-l sfințești, ca el să-Mi îndeplinească slujba de preot. 14 Să-i aduci și pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunici 15 și să-i ungi așa cum l-ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi îndeplinească slujba de preoți. Ungerea lor le va da dreptul la o preoție veșnică de-a lungul generațiilor lor“.
16 Moise a făcut potrivit cu tot ceea ce i-a poruncit Domnul; așa a făcut. 17 În luna întâi, în anul al doilea, în prima zi a lunii, Tabernaculul a fost ridicat. 18 Moise a ridicat Tabernaculul, i-a pus piedestalele, a așezat scândurile, a așezat drugii și a ridicat stâlpii. 19 Apoi a întins acoperitoarea peste Tabernacul și a așezat acoperitoarea cortului deasupra lui, așa cum îi poruncise Domnul.
20 A luat Mărturia și a pus-o în Chivot, a așezat drugii Chivotului și a pus Capacul ispășirii deasupra Chivotului. 21 A adus Chivotul în Tabernacul, a agățat draperia despărțitoare și a acoperit astfel Chivotul Mărturiei, așa cum îi poruncise Domnul.
22 A așezat masa în Cortul Întâlnirii, în partea de nord a Tabernaculului, dincoace de draperie 23 și a aranjat pe ea pâinea înaintea Domnului, așa cum îi poruncise Domnul.
24 A pus sfeșnicul în Cortul Întâlnirii, față în față cu masa, în partea de sud a Tabernaculului 25 și a așezat candelele înaintea Domnului, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise.
26 A pus altarul de aur în Cortul Întâlnirii, înaintea draperiei 27 și a ars tămâie mirositoare pe el, așa cum îi poruncise Domnul. 28 A așezat și draperia de la intrarea în Tabernacul.
29 A pus altarul arderilor-de-tot la intrarea Tabernaculului, Cortul Întâlnirii, și a adus pe el arderea-de-tot și darul de mâncare, așa cum îi poruncise Domnul.
30 A pus ligheanul între Cortul Întâlnirii și altar și a turnat în el apă pentru spălat, 31 apă cu care Moise, Aaron și fiii săi trebuiau să se spele pe mâini și pe picioare. 32 Când intrau în Cortul Întâlnirii și când se apropiau de altar, ei trebuiau să se spele, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise.
33 Apoi a ridicat curtea din jurul Tabernaculului și a altarului și a așezat draperia de la intrarea curții. Și, astfel, Moise a încheiat lucrarea.
Gloria Domnului umple Tabernaculul
34 Atunci norul a acoperit Cortul Întâlnirii și gloria Domnului a umplut Tabernaculul. 35 Moise n-a putut să intre în Cortul Întâlnirii deoarece norul se așezase deasupra lui și gloria Domnului umplea Tabernaculul. 36 În toate călătoriile lor, fiii lui Israel porneau atunci când norul se ridica de deasupra Tabernaculului. 37 Dacă norul nu se ridica, nu porneau până în ziua în care acesta se ridica. 38 Ziua, norul Domnului era deasupra Tabernaculului, iar noaptea, în nor apărea un foc sub privirea întregii Case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor.