Odihna promisă de Dumnezeu
1 Să ne temem, deci, ca nu cumva, cât timp rămâne încă valabilă promisiunea intrării în odihna Lui, vreunul dintre voi să se pomenească venit prea târziu. 2 Căci și nouă ne-a fost vestită Evanghelia, ca și lor, dar lor, cuvântul pe care l-au auzit nu le-a fost de niciun folos, nefiind uniți prin credință cu cei care l-au auzit. 3 Cât despre noi, cei ce am crezut, intrăm în acea odihnă despre care a vorbit El:
„Prin urmare, am jurat în mânia Mea:
«Nu vor intra în odihna Mea!»“ .
Și totuși, lucrările Lui au fost terminate încă de la întemeierea lumii. 4 Căci, undeva, El a vorbit despre ziua a șaptea astfel: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui“ . 5 Cu toate acestea, El zice iarăși: „Nu vor intra în odihna Mea!“ .
6 Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, și întrucât cei dintâi, cărora li s-a vestit Evanghelia, n-au intrat din cauza neascultării, 7 El hotărăște din nou o zi – „astăzi“ – zicând, prin David, după atât de mult timp, așa cum s-a spus mai înainte:
„Astăzi, dacă auziți glasul Lui,
nu vă împietriți inimile!“ .
8 Căci, dacă Iosua le-ar fi dat odihnă, Dumnezeu n-ar fi vorbit mai târziu despre o altă zi. 9 Prin urmare, este lăsată pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de Sabat. 10 Fiindcă, cine intră în odihna Lui, se odihnește și el de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale. 11 Să ne grăbim deci să intrăm în acea odihnă, astfel încât nimeni să nu cadă în același fel de neascultare.
12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și eficient, mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și străpunge până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, fiind în stare să judece gândurile și intențiile inimii. 13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.
Isus, Marele nostru Preot
14 Așadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem strâns de mărturisirea noastră . 15 Căci n-avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca și noi, dar fără păcat. 16 Prin urmare, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har care să ne dea ajutor la vreme de nevoie.