Ezechia îi cere sfat lui Isaia
(2 Regi 19:1-19)1 Când regele Ezechia a auzit lucrul acesta, și-a sfâșiat hainele, s-a acoperit cu o pânză de sac și s-a dus la Casa Domnului. 2 I-a trimis la profetul Isaia, fiul lui Amoț, pe Eliachim, cel ce răspundea de palat, pe scribul Șebna și pe cei bătrâni dintre preoți, fiecare dintre ei acoperit cu o pânză de sac.
3 Ei i-au zis:
‒ Așa vorbește Ezechia: „Aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă și de rușine, căci copiii sunt gata să iasă din pântec, dar nu mai este nicio putere pentru a le da naștere. 4 Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit cuvintele lui Rab-Șache, care a fost trimis de stăpânul său, împăratul Asiriei, pentru a-L batjocori pe Dumnezeul cel Viu și poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va mustra pentru cuvintele pe care le-a auzit. De aceea, înalță o rugăciune pentru cei care au mai rămas!“.
5 Când slujitorii regelui Ezechia au venit la Isaia, 6 acesta le-a zis:
‒ Să-i spuneți astfel stăpânului vostru: „Așa vorbește Domnul: «Să nu te temi din cauza cuvintelor pe care le-ai auzit și cu care slujitorii împăratului Asiriei M-au blasfemiat. 7 Iată, voi pune în el un duh și, astfel, la auzirea unui zvon, se va întoarce în țara lui. Și-l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui»“.
8 Când Rab-Șache a auzit că împăratul Asiriei plecase din Lachiș, s-a întors și l-a găsit pe acesta luptând împotriva Libnei.
9 După aceea, împăratul Asiriei a auzit că Tirhaka, regele din Cuș, a ieșit să lupte împotriva lui. Când a auzit lucrul acesta, a trimis mesageri la Ezechia, zicând: 10 „Așa să-i vorbiți lui Ezechia, regele lui Iuda: «Nu-L lăsa pe Dumnezeul tău, în Care te încrezi, să te amăgească, zicând: ‘Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei’. 11 Iată, ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor cucerite , dându-le spre nimicire. Vei scăpa tu oare? 12 Și-au salvat, oare, dumnezeii națiunile pe care părinții mei le-au distrus: pe Gozan, pe Haran, pe Rețef și pe fiii lui Eden, care erau în Tel-Asar? 13 Unde este regele Hamatului, regele Arpadului și regele cetății Sefarvaim, al Henei sau al Ivei?»“.
Rugăciunea lui Ezechia
14 Ezechia a luat scrisoarea din mâna mesagerilor și a citit-o. Apoi s-a dus la Casa Domnului și a întins scrisoarea înaintea Domnului. 15 Ezechia s-a rugat Domnului, zicând: 16 „O, Doamne al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul! 17 Doamne, apleacă-Ți urechea și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii și privește! Auzi toate cuvintele pe care Sanherib le-a trimis ca să-L batjocorească pe Dumnezeul cel Viu!
18 Doamne, este adevărat că împărații Asiriei au pustiit toate țările și teritoriile lor, 19 și că le-au aruncat dumnezeii în foc, însă ei i-au distrus pentru că nu erau Dumnezeu, ci lucrări făcute de mâna omului; erau doar lemn și piatră. 20 Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, salvează-ne din mâna lui, ca să știe toate regatele pământului că doar Tu ești Domnul!“.
Profeția lui Isaia asupra lui Sanherib
(2 Regi 19:20-34)21 Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimis la Ezechia să i se spună: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Pentru că te-ai rugat Mie cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei, 22 iată care este cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva acestuia:
Fecioara, fiica Sionului,
te disprețuiește și își bate joc de tine.
Fiica Ierusalimului
dă din cap în timp ce fugi.
23 Pe Cine ai batjocorit și ai blasfemiat tu?
Împotriva Cui ți-ai ridicat glasul?
Împotriva Cui ți-ai înălțat mândru privirea?
Împotriva Sfântului lui Israel!
24 Prin slujitorii tăi L-ai batjocorit pe Stăpânul
și ai zis:
‘Cu mulțimea carelor mele
am urcat pe înălțimile munților,
până la cele mai înalte piscuri ale Libanului!
I-am tăiat cei mai înalți cedri
și cei mai aleși chiparoși.
Am ajuns la cele mai înalte piscuri
și la pădurea cea mai deasă.
25 Am săpat fântâni
și am băut apă,
și cu tălpile picioarelor mele
am secat toate pârâurile Egiptului’.
26 N-ai auzit?
Eu am pregătit lucrul acesta demult;
din zile străvechi l-am plănuit.
Acum însă, l-am adus să se împlinească,
astfel încât tu să transformi cetățile fortificate
în mormane de dărâmături.
27 Locuitorii lor sunt neputincioși,
sunt înspăimântați și făcuți de rușine.
Au ajuns ca iarba de pe câmp
și ca verdeața fragedă,
ca iarba de pe acoperișuri,
care se usucă înainte să crească.
28 Dar Eu știu unde stai,
când ieși și când intri
și cât ești de furios pe Mine.
29 Pentru că te-ai mâniat pe Mine
și pentru că aroganța ta a ajuns la urechile Mele,
voi pune cârligul Meu în nasul tău
și zăbala Mea în gura ta
și te voi întoarce
pe drumul pe care ai venit.
30 Acesta va fi semnul pentru tine, Ezechia :
anul acesta o să mâncați ce va crește de la sine,
iar în al doilea an – ce va răsări din ce a rămas.
Dar în al treilea an veți semăna și veți secera,
veți planta vii și le veți mânca roadele.
31 Supraviețuitorii Casei lui Iuda, cei rămași,
vor prinde iarăși rădăcini dedesubt
și vor da rod deasupra.
32 Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță
și din muntele Sion o ceată de supraviețuitori.
Zelul Domnului Oștirilor va face lucrul acesta».
33 De aceea, așa vorbește Domnul cu privire la împăratul Asiriei:
«Nu va intra în cetatea aceasta
și nu va trage nicio săgeată acolo.
Nu va veni în fața ei cu vreun scut
și nu va ridica împotriva ei nicio rampă de asalt.
34 Pe drumul pe care a venit, pe acela se va întoarce
și nu va intra în cetatea aceasta,
zice Domnul.
35 Eu voi apăra cetatea aceasta, ca s-o eliberez,
de dragul Meu și de dragul lui David, slujitorul Meu»“.
(2 Regi 19:35-372 Cron. 32:21)
36 Îngerul Domnului a ieșit și a omorât în tabăra Asiriei o sută optzeci și cinci de mii de oameni . Când ceilalți s-au sculat dimineață, iată că toți erau niște trupuri moarte. 37 Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, și-a ridicat tabăra și a plecat. El s-a întors la Ninive și a locuit acolo.
38 În timp ce se închina în templul zeului său Nisrok, fiii săi, Adra-Melek și Sarețer, l-au ucis cu sabia și au fugit în țara Ararat. Și în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon.
© Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate. The Bible, New Romanian Translation™ Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide.