Un levit și țiitoarea lui
1 În zilele acelea, când nu era rege în Israel, un levit care locuia la marginea muntelui lui Efraim își luase o țiitoare din Betleemul lui Iuda. 2 Dar țiitoarea s-a mâniat pe el și s-a întors la familia ei, în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni. 3 Soțul ei s-a ridicat și s-a dus la ea ca să-i vorbească pe placul inimii ei și s-o aducă înapoi. Era însoțit de slujitorul său și de o pereche de măgari. Ea l-a adus în locuința tatălui ei, iar tatăl fetei l-a primit cu bucurie când l-a văzut. 4 Socrul său, tatăl fetei, l-a convins să mai rămână și, astfel, levitul a rămas la el timp de trei zile. Au mâncat, au băut și au înnoptat acolo.
5 În a patra zi, s-au sculat dimineață și s-au pregătit să plece. Dar tatăl fetei i-a zis ginerelui său: „Ia o bucată de pâine ca să-ți refaci puterile, și apoi veți pleca!“. 6 Astfel, ei au rămas, au mâncat și au băut din nou împreună. Tatăl fetei i-a zis ginerelui său: „Te rog, binevoiește să înnoptezi aici și înveselește-ți inima!“. 7 Bărbatul se sculase să plece, dar socrul său l-a convins să rămână. Astfel, el s-a întors și a înnoptat din nou acolo. 8 În a cincea zi, s-a sculat dimineață ca să plece, dar tatăl fetei a zis: „Te rog, mai stai la mine ca să-ți refaci puterile! Rămâneți la mine până la miezul zilei!“. Și au mâncat amândoi.
9 După aceea, bărbatul s-a ridicat ca să plece împreună cu slujitorul și cu țiitoarea sa, dar socrul lui, tatăl fetei, i-a zis: „Iată, ziua aproape a trecut; se apropie seara! Te rog, înnoptează aici! Iată, ziua este pe sfârșite. Înnoptează aici, te rog, și înveselește-ți inima! Mâine te vei scula dimineață ca să pornești la drum, și vei pleca acasă“. 10 Dar bărbatul n-a vrut să mai înnopteze acolo, ci s-a ridicat și a plecat. El a ajuns până în dreptul Iebusului, adică Ierusalim, cu cei doi măgari înșeuați și cu țiitoarea sa. 11 Când erau aproape de Iebus, nu mai era mult din ziuă.
Slujitorul i-a zis stăpânului său:
‒ Vino, te rog, să ne abatem spre cetatea acestor iebusiți ca să înnoptăm acolo.
12 Dar stăpânul lui i-a răspuns:
‒ Nu ne vom abate spre o cetate străină, ai cărei locuitori nu sunt dintre fiii lui Israel, ci vom merge până la Ghiva.
Apoi i-a zis slujitorului său:
13 ‒ Vino să ne apropiem de unul dintre aceste locuri și să înnoptăm în Ghiva sau în Rama.
14 Și au plecat mai departe. Când erau aproape de Ghiva, care aparține de Beniamin, soarele apunea. 15 Ei s-au îndreptat într-acolo, ca să intre și să înnopteze în Ghiva. Au intrat și s-au oprit în piața cetății, dar nimeni nu i-a invitat acasă ca să rămână peste noapte. 16 Iată totuși că un bătrân se întorcea seara de la lucrul câmpului. Bărbatul era din muntele lui Efraim, dar locuia ca străin în Ghiva. Oamenii din acel loc erau beniamiți.
17 Când și-a ridicat ochii și l-a văzut pe călător în piața cetății, bătrânul i-a zis:
‒ Încotro mergi și de unde vii?
18 El i-a răspuns:
‒ Călătoresc din Betleemul lui Iuda spre marginea muntelui lui Efraim, de unde sunt. Mă dusesem până în Betleemul lui Iuda, iar acum mă duc la Casa Domnului. Nu este nimeni care să mă primească în casa lui, 19 deși avem paie și nutreț pentru măgarii noștri, avem pâine și vin pentru mine însumi, pentru slujitoarea ta și pentru tânărul care este cu slujitorii tăi, așa că nu ne lipsește nimic.
20 Bătrânul i-a zis:
‒ Fii liniștit! Mă voi îngriji eu de toate nevoile tale, numai să nu rămâi peste noapte în piață.
21 I-a dus în casa lui și a dat nutreț măgarilor. Apoi și-au spălat picioarele, au mâncat și au băut. 22 În timp ce-și înveseleau ei inimile, iată că niște bărbați din cetate, niște oameni de nimic, au înconjurat casa și au bătut la ușă.
Ei l-au strigat pe bătrân, stăpânul casei, zicând:
‒ Scoate-l afară pe bărbatul care a intrat în casa ta, ca să ne culcăm cu el.
23 Bătrânul, stăpânul casei, a ieșit la ei și le-a răspuns:
‒ Fraților, vă rog, nu fiți răi. Omul acesta a venit în casa mea. Nu comiteți fapta aceasta spurcată! 24 Iată, am o fată fecioară, iar el are o țiitoare. Vi le voi aduce afară pe ele. Înjosiți-le și faceți-le ce vreți, dar nu comiteți cu omul acesta o astfel de faptă spurcată!
25 Oamenii însă n-au vrut să-l asculte. Atunci călătorul și-a înșfăcat țiitoarea și le-a scos-o afară. Ei s-au culcat cu ea și au abuzat de ea toată noaptea, până dimineața. Apoi, când s-au ivit zorii, au lăsat-o să plece.
26 La ivirea zorilor, femeia a venit și a căzut la ușa casei bătrânului, unde se afla și stăpânul ei, rămânând acolo până când s-a luminat bine de ziuă. 27 Dimineața, stăpânul ei s-a trezit, a deschis ușile casei și a ieșit să-și continue drumul. Și iată că femeia, țiitoarea sa, era întinsă lângă ușa casei, având mâinile pe prag. 28 El i-a zis: „Ridică-te și hai să mergem!“. Dar ea nu a răspuns nimic. Atunci bărbatul a pus-o pe măgar și a plecat către casă.
29 Când a ajuns acasă, a luat un cuțit, și-a apucat țiitoarea și a tăiat-o, bucată cu bucată, în douăsprezece părți, pe care le-a trimis în tot teritoriul lui Israel. 30 Toți cei ce au văzut lucrul acesta, au zis: „Niciodată nu s-a întâmplat și nu s-a văzut așa ceva, de când au ieșit fiii lui Israel din țara Egiptului și până în ziua aceasta. Gândiți-vă la această faptă, sfătuiți-vă și spuneți ce-i de făcut!“.