Apa preschimbată în vin
1 A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana Galileei. Mama lui Isus era acolo. 2 La nuntă fuseseră chemați și Isus cu ucenicii Săi.
3 Când s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a zis:
‒ Nu mai au vin!
4 Isus i-a răspuns:
‒ Femeie, de ce Mă implici pe Mine în lucrul acesta? Nu Mi-a sosit încă ceasul!
5 Mama Lui le-a zis slujitorilor: „Faceți orice vă va spune!“. 6 Erau acolo șase vase de piatră, după obiceiul de curățire al iudeilor, în fiecare încăpând două sau trei măsuri. 7 Isus le-a zis: „Umpleți vasele cu apă!“. Și ei le-au umplut până sus. 8 Atunci El le-a zis: „Acum scoateți din ele și duceți-i mai-marelui ospățului!“. Și ei i-au dus. 9 Mai-marele ospățului a gustat apa care fusese făcută vin (el nu știa de unde este, însă slujitorii care au scos apa știau), l-a chemat pe mire 10 și i-a zis: „Orice om pune mai întâi la masă vinul cel bun, apoi, după ce oaspeții au băut mult, îl pune pe cel mai puțin bun. Tu însă ai ținut vinul cel bun până acum!“.
11 Acest început al semnelor înfăptuite de Isus a avut loc în Cana Galileei. El Și-a arătat astfel gloria, iar ucenicii Lui au crezut în El.
12 După aceea, S-a dus în Capernaum împreună cu mama, frații și ucenicii Lui, dar acolo n-au rămas multe zile.
Isus alungă comercianții din Templu
(Mt. 21:12-13Mc. 11:15-17Lc. 19:45-46)
13 Paștele iudeilor era aproape, astfel că Isus S-a dus la Ierusalim. 14 El i-a găsit în Templu pe cei care vindeau boi, oi și porumbei și pe schimbătorii de bani stând jos la mesele lor . 15 A făcut un bici din frânghii și i-a scos pe toți afară din Templu, împreună cu oile și boii lor. A împrăștiat monedele schimbătorilor de bani și le-a răsturnat mesele, 16 iar celor ce vindeau porumbei le-a zis: „Ridicați acestea de aici! Nu faceți din Casa Tatălui Meu o casă pentru comerț!“. 17 Ucenicii Lui și-au amintit că este scris: „Zelul pentru Casa Ta Mă va mistui“ .
18 Atunci iudeii au răspuns și I-au zis:
‒ Prin ce semn ne arăți că ai dreptul să faci acestea?
19 Isus a răspuns și le-a zis:
‒ Dărâmați acest Templu, și în trei zile îl voi ridica!
20 Iudeii I-au zis:
‒ De patruzeci și șase de ani se construiește Templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile?
21 Dar El vorbea despre Templul trupului Său. 22 Atunci când El a fost înviat dintre cei morți, ucenicii Lui și-au amintit că spusese aceste vorbe și au crezut Scriptura și cuvântul pe care-l spusese Isus.
23 Pe când era în Ierusalim, în timpul Sărbătorii Paștelui, mulți au crezut în Numele Lui, văzând semnele pe care le făcea. 24 Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți 25 și nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre vreun om, fiindcă El Însuși știa ce este în om.