Al doilea discurs al lui Elifaz
1 Atunci Elifaz, temanitul, a răspuns și a zis:
2 „Răspunde oare înțeleptul cu o cunoștință deșartă
și își umple pântecul cu vântul de est?
3 Să se apere folosind cuvinte nefolositoare
sau o vorbire fără de folos?
4 Tu dai la o parte chiar și teama de Dumnezeu
și împiedici cugetarea înaintea lui Dumnezeu.
5 Căci nelegiuirea ta îți învață gura,
și ai ales limba celor vicleni.
6 Gura ta te condamnă, nu eu,
buzele tale mărturisesc împotriva ta.

7 Crezi că tu te-ai născut primul între oameni?
Ai fost adus pe lume înaintea dealurilor?
8 Ai fost tu la sfatul lui Dumnezeu?
Tu ești singurul care are înțelepciune?
9 Ce cunoști tu, și noi să nu cunoaștem?
Ce înțelegi tu, iar noi să nu putem?
10 Între noi sunt oameni cu părul cărunt,
oameni mai bătrâni chiar decât tatăl tău.
11 Sunt prea neînsemnate pentru tine mângâierile lui Dumnezeu
sau cuvintele care ți-au fost spuse cu blândețe?
12 De ce îți îndepărtezi inima?
Și ce înseamnă strălucirea ochilor tăi,
13 de îți întărâți duhul împotriva lui Dumnezeu
și lași să-ți iasă din gură astfel de cuvinte?

14 Ce este omul, ca să poată fi curat,
și cel născut din femeie, ca să fie drept?
15 Dacă Dumnezeu nu Se încrede nici în sfinții Săi
și nici chiar cerurile nu sunt curate în ochii Săi,
16 cu atât mai puțin omul dezgustător și corupt,
care bea nedreptatea ca pe apă.

17 Îți voi explica; ascultă-mă
și îți voi istorisi ceea ce am văzut,
18 ceea ce au istorisit oamenii înțelepți,
care nu au ascuns nimic din ce le-au spus strămoșii lor,
19 pentru că doar lor le-a fost dată țara
și niciun străin n-a trecut printre ei.
20 Cel rău se chinuie în durere, în toate zilele vieții sale,
iar cel înspăimântător, în numărul de ani păstrați pentru el.
21 Zgomote îngrozitoare îi umplu urechile;
când toate par bine, tâlharii îl atacă.
22 El nu crede că se va întoarce din întuneric;
este însemnat pentru sabie.
23 Aleargă încoace și încolo după pâine, zicând : «Unde este?».
Știe că ziua întunericului este aproape.
24 Necazul și neliniștea îl înspăimântă,
se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă,
25 căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu
și s-a mândrit înaintea Celui Atotputernic;
26 a alergat cu încăpățânare împotriva Lui,
cu grosimea marginilor scuturilor lui.

27 Pentru că și-a acoperit fața cu grăsime
și a adunat osânză pe coapse,
28 va locui în cetăți distruse,
în case nelocuite,
pregătite să ajungă un morman de pietre.
29 Nu va mai fi bogat, nu-i va mai rămâne averea,
și avuția lui nu va mai împânzi țara.
30 Nu va scăpa de întuneric;
o flacără îi va usca mlădițele
și suflarea gurii lui Dumnezeu îl va îndepărta.
31 Să nu se înșele încrezându-se în deșertăciune,
căci deșertăciunea îi va fi răsplata.
32 Va fi răsplătit înainte de vreme
și mlădițele lui nu vor înverzi.
33 El va fi ca o viță ai cărei struguri necopți au fost scuturați,
și ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34 Căci mulțimea celor lipsiți de evlavie va ajunge fără copii
și focul va devora corturile celor ce acceptă mita.
35 Ei creează necaz și dau naștere la nelegiuire;
pântecul lor pregătește înșelătoria“.