Ziua Domnului
1 Iată, vine ziua care arde ca un cuptor! Toți cei aroganți și toți cei ce trăiesc în răutate vor fi o miriște. Ziua care vine îi va arde“, zice Domnul Oștirilor, „și nu le va mai lăsa nici rădăcină, nici ramuri. 2 Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele dreptății, aducând vindecare sub aripile Lui. Veți ieși și veți sări ca vițeii din grajd. 3 Îi veți călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi cenușă sub tălpile picioarelor voastre în ziua pe care Eu o pregătesc“, zice Domnul Oștirilor.
4 „Aduceți-vă aminte de Legea slujitorului Meu Moise, de hotărârile și judecățile pe care i le-am poruncit la Horeb pentru tot Israelul.
5 Iată, vi-l voi trimite pe profetul Ilie înainte să vină ziua cea mare și de temut a Domnului. 6 El va întoarce inimile taților spre copiii lor și inimile copiilor spre tații lor, ca nu cumva, atunci când voi veni, să lovesc țara cu blestem“.