1 Și le-a zis: „Adevărat vă spun că sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere“.
Schimbarea la față
(Mt. 17:1-13Lc. 9:28-36)2 După șase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus deoparte, pe ei singuri, pe un munte înalt. Acolo I s-a schimbat înfățișarea înaintea lor. 3 Hainele Lui au devenit strălucitoare, foarte albe, așa cum niciun înălbitor de pe pământ nu le-ar putea înălbi. 4 Și iată că li s-au arătat Ilie împreună cu Moise; ei stăteau de vorbă cu Isus.
5 Petru I-a zis lui Isus „Rabbi, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie“. 6 Căci nu știa ce să zică, fiindcă erau îngroziți. 7 Un nor a venit și i-a acoperit, iar din nor s-a auzit un glas care zicea : „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați!“.
8 Ei s-au uitat deodată în jur, dar n-au mai văzut pe nimeni altcineva decât pe Isus singur cu ei.
9 În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui ceea ce au văzut, până când va învia Fiul Omului dintre cei morți. 10 Ei au ținut pentru ei lucrul acesta și au discutat ce înseamnă învierea dintre cei morți.
11 Apoi L-au întrebat, zicând:
‒ De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
12 El le-a răspuns:
‒ Într-adevăr, Ilie vine primul pentru a reașeza toate lucrurile. Totuși, cum de este scris despre Fiul Omului că El trebuie să sufere multe și să fie disprețuit? 13 Dar Eu vă spun că Ilie a și venit, însă ei au făcut cu el tot ce-au vrut, așa cum este scris despre el.
Vindecarea unui băiat demonizat
(Mt. 17:14-19Lc. 9:37-42)14 Când au ajuns la ceilalți ucenici, au văzut o mare mulțime în jurul lor și pe niște cărturari care discutau aprins cu ei. 15 Imediat ce întreaga mulțime L-a văzut pe Isus, au rămas uimiți și au alergat la El să-L salute.
16 El i-a întrebat:
‒ Despre ce discutați atât de aprins cu ei?
17 Un om din mulțime I-a răspuns:
‒ Învățătorule, l-am adus la Tine pe fiul meu, care are în el un duh de muțenie. 18 Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. El face spume la gură, scrâșnește din dinți și devine țeapăn. Le-am spus ucenicilor Tăi să-l alunge, dar n-au putut.
19 Isus , răspunzând, le-a zis:
‒ O, generație necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai îngădui? Aduceți-l la Mine!
20 Și ei l-au adus la El. Imediat ce L-a văzut pe Isus , duhul l-a aruncat pe băiat în spasme. Acesta a căzut la pământ și se rostogolea, făcând spume la gură.
21 Isus l-a întrebat pe tatăl acestuia:
‒ De cât timp i se întâmplă așa?
El I-a răspuns:
‒ Din copilărie. 22 Și de multe ori îl aruncă în foc și în ape, ca să-l omoare. Dar, dacă poți face ceva, ai milă de noi și ajută-ne!
23 Isus i-a zis:
‒ „Dacă poți…“? Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede!
24 Imediat tatăl băiatului a strigat, zicând:
‒ Cred! Ajută necredinței mele!
25 Când a văzut Isus că mulțimea vine în fuga mare, a mustrat duhul necurat, zicându-i: „Duh mut și surd, ție îți poruncesc: ieși din el și să nu mai intri în el!“. 26 Duhul a strigat și apoi a ieșit, aruncându-l pe băiat în convulsii puternice. Băiatul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau că a murit. 27 Isus însă l-a apucat de mână și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare .
28 Când a intrat El în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte:
‒ Noi de ce n-am putut să-l alungăm?
29 El le-a zis:
‒ Acest fel de demoni nu poate ieși prin nimic, decât prin rugăciune și post.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 17:22-23Lc. 9:43-45)30 Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni lucrul acesta , 31 pentru că îi învăța pe ucenici și le zicea: „Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar la trei zile după ce-L vor fi omorât, va învia“. 32 Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea și se temeau să-L întrebe.
Cine este cel mai mare?
(Mt. 18:1-5Lc. 9:46-48)33 Apoi au ajuns în Capernaum.
În timp ce Se afla în casă, Isus i-a întrebat:
‒ Despre ce ați discutat pe drum?
34 Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră unii cu alții cu privire la cine este cel mai mare.
35 Isus S-a așezat, i-a chemat pe cei doisprezece și le-a zis:
‒ Dacă vrea cineva să fie primul, va fi ultimul dintre toți și slujitorul tuturor.
36 Isus a luat un copilaș, l-a pus să stea în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis:
37 ‒ Oricine primește, în Numele Meu, pe unul dintre astfel de copilași, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine nu Mă primește, de fapt , pe Mine, ci pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.
De partea lui Isus
(Mt. 10:42Lc. 9:49-50)38 Ioan I-a zis:
‒ Învățătorule, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu ne urma.
39 Dar Isus a zis:
‒ Nu-l opriți, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu și care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea . 40 Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră. 41 Căci oricine vă dă un pahar cu apă în Numele Meu , pentru că sunteți ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata.
Cauze de păcătuire
(Mt. 18:8-9Lc. 17:1-2)42 Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar atârna de gât o piatră mare de moară și ar fi aruncat în mare. 43 Dacă mâna ta te face să păcătuiești, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod, decât să ai două mâini și să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, 44 unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. 45 Și dacă piciorul tău te face să păcătuiești, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri în viață olog, decât să ai două picioare și să fii aruncat în gheenă, 46 unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. 47 Dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în gheenă,
48 unde „viermele lor nu moare,
iar focul nu se stinge“.
49 Căci orice om va fi sărat cu foc și orice jertfă va fi sărată cu sare.
50 Sarea este bună, dar dacă sarea și-a pierdut puterea de a săra, prin ce o veți face din nou sărată? Aveți deci sare în voi înșivă și trăiți în pace unii cu alții!
© Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate. The Bible, New Romanian Translation™ Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc. Used with permission. All rights reserved worldwide.