Psalmul 118
1 Mulțumiți Domnului, căci este bun,
căci în veac ține îndurarea Lui!

2 Israel să zică:
„Căci în veac ține îndurarea Lui!“.
3 Casa lui Aaron să zică:
„Căci în veac ține îndurarea Lui!“.
4 Cei ce se tem de Domnul să zică:
„Căci în veac ține îndurarea Lui!“.

5 În mijlocul necazului L-am chemat pe Domnul,
iar Domnul mi-a răspuns, eliberându-mă.
6 Domnul este de partea mea. Nu mă voi teme!
Ce-mi poate face un om?
7 Domnul este de partea mea. El este ajutorul meu.
De aceea voi privi triumfător la cei ce mă urăsc.

8 Mai bine să te adăpostești în Domnul,
decât să te încrezi în om.
9 Mai bine să te adăpostești în Domnul,
decât să te încrezi în cei nobili.
10 Toate națiunile mă înconjurau,
dar le-am îndepărtat în Numele Domnului.
11 Mă încercuiau, da, mă înconjurau,
dar le-am îndepărtat în Numele Domnului.
12 Mă înconjurau ca niște albine,
dar au fost stinse ca un foc de paie:
le-am îndepărtat în Numele Domnului.
13 Eram împins cu putere, ca să cad,
dar Domnul m-a ajutat.
14 Domnul este puterea și cântarea mea;
El a devenit mântuirea mea.

15 Strigăt de bucurie și de eliberare
este în corturile celor drepți.
Dreapta Domnului aduce victoria.
16 Dreapta Domnului este înălțată;
dreapta Domnului aduce victoria.
17 Nu voi muri, ci voi trăi
și voi povesti lucrările Domnului.
18 Domnul m-a disciplinat aspru,
dar nu m-a dat morții.
19 Deschideți-mi porțile dreptății,
ca să intru să-I mulțumesc Domnului!
20 Aceasta este poarta Domnului;
cei drepți intră pe ea.
21 Îți voi mulțumi, căci mi-ai răspuns
și ai devenit ajutorul meu.

22 Piatra pe care au respins-o zidarii,
a devenit Piatra din capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru;
el este minunat în ochii noștri.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul.
Să ne bucurăm și să ne veselim în ea!

25 O, Doamne, Te rugăm, ajută!
O, Doamne, Te rugăm, dă victorie!

26 Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!
Vă binecuvântăm din Casa Domnului.
27 Domnul este Dumnezeu
și El ne luminează.
Legați cu funii jertfa de sărbătoare
și aduceți-o până la coarnele altarului.

28 Tu ești Dumnezeul meu și Îți voi mulțumi!
Tu ești Dumnezeul meu și Te voi înălța!

29 Mulțumiți Domnului, căci este bun,
căci în veac ține îndurarea Lui!