Psalmul 49
Pentru dirijor. Al fiilor lui Korah. Un psalm.
1 Ascultați, voi, toate popoarele!
Ascultați, voi, toți locuitorii lumii,
2 fii ai lui Adam și fii ai omului,
cei bogați și cei nevoiași împreună!
3 Gura mea va vorbi cuvinte înțelepte,
iar cugetarea inimii mele va fi cu pricepere.
4 Îmi voi pleca urechea la un proverb,
îmi voi începe ghicitoarea în sunet de liră.

5 De ce să mă tem în zilele rele,
când mă înconjoară nelegiuirea urmăritorilor mei,
6 a celor ce se încred în averile lor
și se laudă cu mulțimea bogățiilor lor?
7 Cu siguranță un om nu-l poate răscumpăra
pe fratele său,
nici nu-I poate da lui Dumnezeu
prețul răscumpărării lui.
8 Răscumpărarea sufletului său este atât de scumpă,
încât nu va putea plăti niciodată
9 ca să trăiască pentru totdeauna
și să nu vadă groapa.
10 Căci el vede că până și înțelepții mor,
iar cel nesăbuit și cel nătâng pier împreună
și își lasă averea altora.
11 Mormintele lor le vor fi case pe vecie,
locuințe din generație în generație,
deși și-au numit proprietățile după numele lor.

12 Însă omul așezat la loc de cinste nu dăinuie,
el este ca animalele pentru tăiere.

13 Acesta este sfârșitul celor ce se încred în ei înșiși
și a celor ce-i urmează,
care-și găsesc plăcerea în vorbele lor.
14 Sunt duși în Locuința Morților, ca niște oi,
moartea îi va paște.
Cei drepți vor stăpâni peste ei dimineața.
Chipul lor se va veșteji în Locuința Morților,
departe de locuința lor.
15 Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra sufletul din Locuința Morților,
căci mă va lua la El. Selah
16 Nu te teme când se îmbogățește cineva,
când se înmulțește averea casei lui,
17 căci nu ia nimic cu el la moartea sa;
averea lui nu coboară după el.
18 Chiar dacă și-a binecuvântat sufletul în timpul vieții lui, zicându-și:
„Oamenii te laudă, fiindcă ți-ai făcut parte de bine“,
19 tot va merge la generația părinților lui
și nu vor mai vedea lumina niciodată.

20 Omul onorat, dar care nu are pricepere,
este ca animalele pentru tăiere.