1 Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomon.
Șulamita
2 Să mă sărute cu sărutările gurii lui!
Căci iubirea ta este mai plăcută decât vinul.
3 Mirosul uleiurilor tale este unul plăcut,
iar numele tău este ca uleiul care se revarsă.
De aceea te iubesc pe tine fecioarele!
4 Trage-mă după tine! Să fugim împreună!
Fie ca regele să mă ducă în camerele lui.
Corul
Ne vom veseli și ne vom bucura de tine;
îți vom lăuda iubirea mai mult decât vinul.
Șulamita
Tu meriți să fii iubit.

5 Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fete ale Ierusalimului,
asemenea corturilor din Chedar,
asemenea draperiilor lui Solomon.
6 Nu vă mirați că sunt neagră,
fiindcă m-a ars soarele.
Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine
și m-au pus să păzesc viile;
însă via mea nu am păzit-o.
7 Spune-mi, iubitul sufletului meu,
unde îți paști turma
și unde te odihnești la amiază?
De ce să fiu ca una care umblă acoperită,
pe la turmele prietenilor tăi?
Corul
8 Dacă nu știi, tu, cea mai frumoasă dintre femei,
atunci mergi pe urmele lăsate de turmă
și paște-ți iezii
lângă corturile păstorilor!
Iubitul
9 Iubita mea, eu te asemăn cu o iapă
înhămată la unul dintre carele lui Faraon.
10 Cât de frumoși îți sunt obrajii, înconjurați de podoabe,
și gâtul tău cu șiraguri de mărgele!
11 Îți vom face podoabe de aur,
stropite cu argint.
Șulamita
12 În timp ce regele era la masa lui,
nardul meu își revărsa parfumul.
13 Iubitul meu îmi este ca un mănunchi de smirnă,
odihnindu-se între sânii mei.
14 Iubitul meu este pentru mine ca un buchet de flori de hena,
în viile din En-Ghedi.
Iubitul
15 Iată, ești atât de frumoasă, iubita mea!
Iată, ești atât de frumoasă cu ochii tăi de porumbiță!
Șulamita
16 Iată, ești atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!
Patul nostru este verdeața.
17 Grinzile casei noastre sunt cedrii,
iar tavanele ei sunt brazii.