Corul
1 Spune-ne, tu, cea mai frumoasă dintre femei,
unde a plecat iubitul tău?
Pe unde s-a întors iubitul tău,
ca să-l căutam și noi împreună cu tine?
Șulamita
2 Iubitul meu a coborât în grădina lui,
la straturile de mirodenii,
ca să-și păstorească turma în grădini
și să culeagă crini.
3 Eu sunt a iubitului meu, iar iubitul meu este al meu.
El își paște turma printre crini.
Iubitul
4 Ești frumoasă, draga mea, ca Tirța,
încântătoare ca Ierusalimul,
grozavă, asemenea unei armate cu steaguri.
5 Întoarce-ți ochii de la mine
fiindcă mă tulbură.
Părul tău este ca o turmă de capre
care coboară din Ghilad.
6 Dinții tăi sunt ca o turmă de oi
care ies din scăldătoare;
fiecare dintre ele are gemeni
și niciuna din ele nu este singură.
7 Tâmplele tale sunt ca niște jumătăți de rodie,
în spatele voalului.
8 Deși am șaizeci de prințese,
optzeci de țiitoare
și nenumărate fecioare,
9 doar una este porumbița mea, desăvârșita mea,
singura fată a mamei sale,
cea mai pură odraslă a celei ce a născut-o.
Fetele o privesc și o numesc binecuvântată;
prințesele și țiitoarele o laudă.
Corul
10 Cine este aceasta, care se ivește asemenea zorilor,
frumoasă precum luna, pură precum soarele,
grozavă asemenea unei armate cu steaguri?
Șulamita
11 Am coborât la grădina cu nuci
ca să văd verdeața proaspătă din vale,
ca să văd dacă a înmugurit vița
și dacă a înflorit rodiul.
12 Fără să-mi dau seama, sufletul meu m-a purtat
în carele poporului prințului.
Corul
13 Întoarce-te, întoarce-te, Șulamita;
întoarce-te, întoarce-te, ca să te putem privi.
Iubitul
De ce vă uitați la Șulamita
ca la dansul a două tabere?