1 Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. 2 Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. 3 Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nu va fi chip de scăpare. 4 Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. 5 Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. 6 De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji. 7 Căci cei ce dorm dorm noaptea și cei ce se îmbată se îmbată noaptea. 8 Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei și să avem drept coif nădejdea mântuirii. 9 Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Hristos, 10 care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11 De aceea , mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți în adevăr. 12 Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc. 13 Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor.
Trăiți în pace între voi. 14 Vă rugăm, de asemenea, fraților, să mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți. 15 Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între voi, cât și față de toți. 16 Bucurați-vă întotdeauna. 17 Rugați-vă neîncetat. 18 Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. 19 Nu stingeți Duhul. 20 Nu disprețuiți prorociile. 21 Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun. 22 Feriți-vă de orice se pare rău. 23 Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. 24 Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta. 25 Fraților, rugați-vă pentru noi. 26 Spuneți sănătate tuturor fraților cu o sărutare sfântă. 27 În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraților. 28 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin.
Despre venirea Domnului
1 Cât despre timpuri şi vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriu, 2 căci voi ştiţi bine că ziua Domnului va veni pe neaşteptate, ca hoţul noaptea. 3 Când se va zice: „Pace şi linişte!” , atunci, pe neaşteptate, îi va lovi nimicirea , ca durerile pe femeia însărcinată, şi nu vor putea scăpa. 4 Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca ziua aceea să vă prindă pe neaşteptate, ca hoţul noaptea. 5 Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem nici ai nopţii, nici ai întunericului. 6 Aşadar, să nu dormim, ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. 7 Căci cei care dorm, noaptea dorm, iar cei care se îmbată, noaptea se îmbată. 8 Noi, care suntem ai zilei, să veghem îmbrăcaţi cu platoşa credinţei şi a iubirii, având drept coif nădejdea mântuirii. 9 Căci Dumnezeu nu ne-a rânduit pentru mânie, ci ca să dobândim mântuirea prin Domnul nostru Iisus Hristos, 10 care a murit pentru noi aşa încât fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11 De aceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, aşa cum faceţi deja.
Îndemnuri şi salutări finale
12 Vă rugăm, fraţilor, să îi respectaţi pe cei care muncesc în mijlocul vostru şi pe cei care vă călăuzesc în Domnul şi vă îndeamnă. 13 Cinstiţi-i mult, cu iubire, pentru lucrarea lor. Trăiţi în pace între voi. 14 Vă îndemnăm, fraţilor, să-i mustraţi pe cei care trăiesc în dezordine, să-i încurajaţi pe cei temători, să-i sprijiniţi pe cei slabi şi să aveţi răbdare cu toţi. 15 Aveţi grijă ca nimeni să nu răsplătească răul cu rău, ci încercaţi întotdeauna să faceţi binele între voi şi faţă de toţi.
16 Bucuraţi-vă întotdeauna! 17 Rugaţi-vă fără încetare! 18 Mulţumiţi pentru toate! Căci aceasta este, într-adevăr, voia lui Dumnezeu pentru voi în Hristos Iisus. 19 Nu stingeţi Duhul! 20 Nu dispreţuiţi profeţiile! 21 Puneţi la încercare toate lucrurile, păstraţi ceea ce este bun 22 şi staţi departe de orice fel de rău !
Încheiere
23 Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe deplin, iar duhul, sufletul şi trupul vostru să fie păstrate fără pată până la venirea Domnului nostru Iisus Hristos. 24 Credincios este Cel care vă cheamă, şi care şi lucrează!
25 Fraţilor, rugaţi-vă şi pentru noi!
26 Salutaţi-i pe toţi fraţii cu o sărutare sfântă. 27 Vă rog stăruitor, pentru Domnul, ca această scrisoare să fie citită tuturor fraţilor.
28 Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi.