Facerea lumii
DSC02942-300x225
1 La început , Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.
Lumina
2 Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor. 3 Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină. 4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. 5 Dumnezeu a numit lumina zi , iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi.
Cerul
6 Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape și ea să despartă apele de ape.” 7 Și Dumnezeu a făcut întinderea, și ea a despărțit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost. 8 Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a doua.
Pământul
9 Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului și să se arate uscatul!” Și așa a fost. 10 Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 11 Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori , care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ.” Și așa a fost. 12 Pământul a dat verdeață, iarbă cu sămânță după soiul ei și pomi care fac rod și care își au sămânța în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 13 Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a treia.
Soarele, Luna și stelele
14 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne care să arate vremurile, zilele și anii 15 și să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Și așa a fost. 16 Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mai mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. 17 Dumnezeu i-a așezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul, 18 să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 19 Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a patra.
Viețuitoarele mării
20 Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.” 21 Dumnezeu a făcut peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. 22 Dumnezeu le-a binecuvântat și a zis: „Creșteți , înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pământ.” 23 Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea.
Viețuitoarele pământului
24 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor; vite, târâtoare și fiare pământești după soiul lor”. Și așa a fost. 25 Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. 26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.” 27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. 28 Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți , înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.” 29 Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră. 30 Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde”. Și așa a fost. 31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea.
Săptămâna creației
2 Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor. 3 Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și s‑a făcut lumină. 4 Dumnezeu a văzut că lumina este bună; și a despărțit lumina de întuneric. 5 Dumnezeu a numit lumina „zi” , iar întunericul l‑a numit „noapte”. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.
6 Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere în mijlocul apelor care să despartă apele de ape!” 7 Și Dumnezeu a făcut întinderea și a despărțit apele care erau dedesubtul întinderii de apele care erau deasupra întinderii. Și așa a fost. 8 Dumnezeu a numit întinderea „ceruri”. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a doua.
9 Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub ceruri și să se arate uscatul!” Și așa a fost. 10 Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar apele adunate le‑a numit „mări”. Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun. 11 Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață: iarbă care face sămânță, pomi roditori , care să facă rod după soiul lor, cu sămânță în rod.” Și așa a fost. 12 Pământul a dat verdeață, iarbă care face sămânță după soiul ei și pomi care fac rod cu sămânță în ei după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun. 13 Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia.
14 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte și să fie semne pentru vremuri, zile și ani; 15 să fie luminători pe întinderea cerului ca să lumineze asupra pământului!” Și așa a fost. 16 Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari – luminătorul cel mare, ca să stăpânească asupra zilei, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească asupra nopții – și stelele. 17 I‑a așezat pe întinderea cerului, ca să lumineze pământul, 18 să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun. 19 Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra.
20 Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare, și tot felul de zburătoare să zboare deasupra pământului, pe fața întinderii cerului!” 21 Dumnezeu a creat leviatanii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele după soiul lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune 22 și le‑a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare , înmulțiți‑vă și umpleți apele mărilor; iar păsările să se înmulțească pe pământ.” 23 Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea.
24 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor: vite, târâtoare și fiare ale pământului, după soiul lor!” Și așa a fost. 25 Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Și Dumnezeu a văzut că erau bune.
26 Apoi Dumnezeu a zis:
„Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră;
el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului,
peste vite, peste tot pământul
și peste toate târâtoarele care se târăsc pe pământ.”
27 Dumnezeu l‑a creat pe om după chipul Său;
după chipul lui Dumnezeu l‑a creat;
bărbat și femeie i‑a creat.
28 Dumnezeu i‑a binecuvântat și le‑a zis: „Fiți roditori , înmulțiți‑vă, umpleți pământul și supuneți‑l; și stăpâniți peste peștii mării, păsările cerului și toate viețuitoarele care mișună pe pământ!” 29 Și Dumnezeu le‑a mai zis: „Iată, v‑am dat toată iarba cu sămânță care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră! 30 Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care mișună pe pământ, care au suflare de viață, le‑am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost. 31 Dumnezeu S‑a uitat la tot ce făcuse: și iată, erau foarte bune. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea.