Noe intră în corabie
1 Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu și toată casa ta, căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. 2 Ia cu tine câte șapte perechi din toate dobitoacele curate , câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate , câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască, 3 și câte șapte perechi, de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască, pentru ca să le ții vie sămânța pe toată fața pământului. 4 Căci, după șapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi șterge astfel de pe fața pământului toate făpturile pe care le-am făcut.” 5 Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul. 6 Noe era de șase sute de ani când a venit potopul pe pământ. 7 Și Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. 8 Din dobitoacele curate și din dobitoacele necurate, din păsări și din tot ce se târăște pe pământ, 9 au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască, așa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.
Potopul
10 După cele șapte zile, au venit apele potopului pe pământ. 11 În anul al șase sutelea al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare și s-au deschis stăvilarele cerurilor. 12 Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți. 13 În aceeași zi, au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham și Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe și cele trei neveste ale fiilor lui cu ei; 14 ei și toate fiarele câmpului după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi. 15 Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viață. 16 Cele care au intrat erau câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi, Domnul a închis ușa după el. 17 Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut și au ridicat corabia, și ea s-a înălțat deasupra pământului. 18 Apele au ajuns mari și au crescut foarte mult pe pământ, și corabia plutea pe deasupra apelor. 19 Apele au ajuns din ce în ce mai mari și toți munții înalți, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiți. 20 Cu cincisprezece coți s-au înălțat apele deasupra munților, care au fost acoperiți. 21 Și a pierit orice făptură care se mișca pe pământ, atât păsările, cât și vitele și fiarele, tot ce se târa pe pământ, și toți oamenii. 22 Tot ce răsufla , tot ce avea suflare de duh de viață în nări, tot ce era pe pământul uscat a murit. 23 Toate făpturile care erau pe fața pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe și ce era cu el în corabie. 24 Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.
Noe intră în arcă
1 DOMNUL i‑a zis lui Noe: „Intrați în arcă tu și toată casa ta, căci pe tine te‑am văzut drept înaintea Mea în acest neam de oameni. 2 Din toate animalele curate să iei cu tine câte șapte perechi, parte bărbătească și parte femeiască; iar din animalele care nu sunt curate , câte o pereche, parte bărbătească și parte femeiască; 3 și din păsările cerului, câte șapte perechi , parte bărbătească și parte femeiască, ca să le ții vie sămânța pe toată fața pământului. 4 Căci, după șapte zile, voi da ploaie pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi șterge de pe fața pământului toate făpturile pe care le‑am făcut.” 5 Noe a făcut întocmai cum îi poruncise DOMNUL.
6 Noe era în vârstă de șase sute de ani când a venit potopul de ape asupra pământului. 7 Și Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi, dinaintea apelor potopului. 8 Din animalele curate, din animalele care nu sunt curate, din păsări și din tot ce se târăște pe pământ, 9 au intrat în arcă la Noe, perechi‑perechi, parte bărbătească și parte femeiască, după cum îi poruncise Dumnezeu lui Noe. 10 Iar după cele șapte zile, apele potopului au venit asupra pământului.
Potopul
11 În anul al șase sutelea al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, au răbufnit toate izvoarele adâncului celui mare și s‑au deschis stăvilarele cerurilor. 12 Și a căzut ploaie pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
13 În aceeași zi, Noe și fiii săi, Sem, Ham și Iafet, nevasta lui Noe și cele trei neveste ale fiilor săi, împreună cu ei, au intrat în arcă; 14 ei și toate viețuitoarele după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate vietățile care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate zburătoarele după soiul lor: orice pasăre, tot ce avea aripi. 15 Au intrat la Noe în arcă, perechi‑perechi, din orice făptură care are suflare de viață. 16 Cele care au intrat erau parte bărbătească și parte femeiască din orice făptură, după cum îi poruncise Dumnezeu lui Noe . Apoi, DOMNUL a închis arca în urma lui.
17 Potopul a ținut patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut și au ridicat arca, iar ea s‑a înălțat de la pământ. 18 Apele s‑au întețit și au devenit foarte mari pe pământ, iar arca plutea pe deasupra lor. 19 Apele au devenit nespus de puternice, și toți munții înalți, de sub întregul cer, au fost acoperiți. 20 Cu cincisprezece coți s‑au înălțat apele deasupra munților, care au fost acoperiți. 21 Și au pierit orice făptură care se mișca pe pământ – păsările, vitele, fiarele, toate câte mișunau pe pământ – și toți oamenii. 22 Tot ce avea suflare , duh de viață în nări, tot ce era pe uscat a murit. 23 Astfel a șters Dumnezeu toate ființele de pe fața pământului, de la om până la vite, târâtoare și păsările cerului; au fost șterse de pe pământ. Au rămas doar Noe și tot ce era cu el în arcă.
24 Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.