David înfățișează pe Solomon
1 David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile semințiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii și căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile și turmele împăratului și ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji și pe toți voinicii. 2 Împăratul David s-a sculat în picioare și a zis: „Ascultați-mă, fraților și poporul meu! Aveam de gând să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului și pentru așternutul picioarelor Dumnezeului nostru și mă pregăteam s-o zidesc. 3 Dar Dumnezeu mi-a zis: ‘Să nu zidești o casă Numelui Meu, căci ești un om de război și ai vărsat sânge.’ 4 Domnul, Dumnezeul lui Israel, m-a ales din toată casa tatălui meu pentru ca să fiu împărat al lui Israel pe vecie, căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda și dintre fiii tatălui meu pe mine m-a pus să domnesc peste tot Israelul. 5 Dintre toți fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulți fii – a ales pe fiul meu Solomon ca să-l pună pe scaunul de domnie al Împărăției Domnului peste Israel. 6 El mi-a zis: ‘Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa și curțile, căci l-am ales ca fiu al Meu, și-i voi fi Tată. 7 Îi voi întări împărăția pe vecie, dacă se va ține , ca astăzi, de împlinirea poruncilor și rânduielilor Mele.’ 8 Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului și în fața Dumnezeului nostru care vă aude, păziți și puneți-vă la inimă toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți această bună țară și s-o lăsați de moștenire fiilor voștri, după voi, pe vecie. 9 Și tu, fiule Solomoane, cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău și slujește-I cu toată inima și cu un suflet binevoitor, căci Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile și toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine, dar, dacă-L vei părăsi, te va lepăda și El pe vecie. 10 Vezi acum că Domnul te-a ales ca să zidești o casă care să-I slujească de locaș sfânt. Întărește-te și lucrează.”
David dă lui Solomon tot ce strânsese pentru Templu
11 David a dat fiului său Solomon chipul prispei și clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinăuntru și al odăii pentru scaunul îndurării. 12 I-a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curțile Casei Domnului și toate odăile de jur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu și vistieriile Sfântului Locaș 13 și cu privire la cetele preoților și leviților, la tot ce privea slujba Casei Domnului și la toate uneltele pentru slujba Casei Domnului. 14 I-a dat chipul uneltelor de aur, cu greutatea celor ce trebuiau să fie de aur pentru toate uneltele fiecărei slujbe, și chipul tuturor uneltelor de argint, cu greutatea lor, pentru toate uneltele fiecărei slujbe. 15 A dat greutatea sfeșnicelor de aur și a candelelor lor de aur, cu greutatea fiecărui sfeșnic și a candelelor lui și greutatea sfeșnicelor de argint, cu greutatea fiecărui sfeșnic și a candelelor lui, după întrebuințarea fiecărui sfeșnic. 16 I-a dat greutatea de aur pentru mesele pâinilor pentru punerea înainte, pentru fiecare masă, și greutatea de argint pentru mesele de argint. 17 I-a dat chipul furculițelor, lighenelor și ceștilor de aur curat; chipul potirelor de aur, cu greutatea fiecărui potir, și a potirelor de argint, cu greutatea fiecărui potir, 18 și chipul altarului tămâiei în aur curățit, cu greutatea lui. I-a mai dat și chipul carului heruvimilor de aur, care își întind aripile și acoperă chivotul legământului Domnului. 19 „Toate acestea”, a zis David, „toate lucrările izvodului acestuia, mi le-a făcut cunoscute Domnul, însemnându-le în scris cu mâna Lui.” 20 David a zis fiului său Solomon: „Întărește-te , îmbărbătează-te și lucrează; nu te teme și nu te înspăimânta. Căci Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lăsa , nici nu te va părăsi până se va isprăvi toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului. 21 Iată, ai lângă tine cetele preoților și leviților pentru toată slujba Casei lui Dumnezeu și iată că ai lângă tine, pentru toată lucrarea, toți oamenii binevoitori și îndemânatici în tot felul de lucrări și căpeteniile și tot poporul, supuși la toate poruncile tale.”
Instrucțiunile lui David pentru construirea Casei Domnului
1 David a convocat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile semințiilor, căpeteniile cetelor care îl slujeau pe rege, căpeteniile peste mii, căpeteniile peste sute, toate căpeteniile care aveau grijă de averea și turmele regelui și ale fiilor săi, împreună cu demnitarii, vitejii, adică toți războinicii viteji. 2 Regele David s-a ridicat în picioare și a zis:
„Ascultați-mă, frații mei și poporul meu! Aveam pe inimă să zidesc o Casă ca loc de odihnă pentru Chivotul legământului Domnului și ca scăunaș pentru picioarele Dumnezeului nostru. Și am făcut pregătiri s-o zidesc. 3 Dumnezeu mi-a zis însă: «Nu tu vei construi o Casă Numelui Meu, căci ești un războinic și ai vărsat sânge».
4 Domnul, Dumnezeul lui Israel, m-a ales pe mine din toată familia mea, ca să fiu rege peste Israel pe vecie. Căci El l-a ales pe Iuda drept conducător, din Casa lui Iuda a ales familia mea, iar dintre fiii tatălui meu, Lui i-a plăcut să mă aleagă pe mine ca să domnesc peste tot Israelul. 5 Apoi, dintre toți fiii mei, căci Domnul mi-a dat mulți fii, El l-a ales pe Solomon, fiul meu, ca să stea pe tronul Regatului Domnului, peste Israel. 6 El Însuși mi-a zis: «Solomon, fiul tău, Îmi va construi Casa și curțile Mele, căci l-am ales ca fiu al Meu, iar Eu îi voi fi Tată. 7 Îi voi consolida regatul pe vecie, dacă va fi hotărât să împlinească poruncile și hotărârile Mele, așa cum este și astăzi».
8 Și acum, înaintea ochilor întregului Israel, a adunării Domnului, și în auzul Dumnezeului nostru, hotărâți-vă să păziți și să cercetați toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți țara aceasta bună și să o lăsați moștenire urmașilor voștri pentru totdeauna!
9 Iar tu, Solomon, fiul meu, cunoaște-L pe Dumnezeul părinților tăi și slujește-I din toată inima și cu dorință în suflet, căci Domnul cercetează toate inimile și înțelege orice înclinație a gândurilor. Dacă Îl vei căuta, El Se va lăsa găsit de tine, dar dacă Îl vei părăsi, El te va respinge pentru totdeauna. 10 Vezi acum că Domnul te-a ales ca să construiești o Casă pentru Sfântul Lăcaș. Deci, întărește-te și lucrează!“.
11 David i-a dat fiului său, Solomon, modelul porticului Templului și al clădirilor lui, al vistieriilor lui, al camerelor lui de sus, al camerelor lui interioare și al încăperii pentru locul ispășirii, 12 modelul cu tot ceea ce el avea, prin Duhul, pentru curțile Casei Domnului, pentru toate camerele dimprejur, pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu, pentru depozitele cu lucrurile sfinte, 13 pentru cetele preoților și ale leviților, pentru toată lucrarea de slujire la Casa Domnului și pentru toate obiectele folosite la slujba Casei Domnului. 14 El i-a dat greutatea în aur a tuturor obiectelor de aur pentru fiecare slujbă, greutatea în argint a tuturor obiectelor de argint pentru fiecare slujbă, 15 adică greutatea sfeșnicelor din aur și a candelelor lor din aur – greutatea fiecărui sfeșnic cu candelele lui – precum și greutatea sfeșnicelor de argint, fiecare cu candelele lui, după întrebuințarea fiecărui sfeșnic în parte . 16 A mai dat greutatea în aur a meselor pentru pâinea așezată în șiruri, greutatea fiecărei mese în parte , greutatea în argint pentru mesele de argint, 17 greutatea în aur pur pentru furculițe, pentru vase și pentru ulcioare. Pentru ligheanele de aur a dat și greutatea fiecărui lighean în aur, iar pentru ligheanele de argint a dat greutatea fiecărui lighean în argint. 18 A dat aur pur de o greutate necesară pentru altarul tămâierii, precum și modelul pentru carul heruvimilor din aur, care își întind aripile și acoperă Chivotul legământului Domnului.
19 David a zis: „Am primit totul în scris din mâna Domnului, când a fost asupra mea. El a dat discernământ cu privire la toate detaliile modelului“.
20 David i-a zis lui Solomon, fiul său: „Fii tare și curajos și lucrează! Să nu te temi și să nu te înspăimânți, pentru că Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, este cu tine. El nu te va lăsa și nu te va părăsi, ca astfel să poți termina toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului. 21 Iată, ai lângă tine cetele preoților și ale leviților pentru toată slujirea de la Casa lui Dumnezeu; îi ai cu tine, pentru toată lucrarea, pe toți cei binevoitori, pricepuți la tot felul de lucrări; ai cu tine căpeteniile și tot poporul gata să asculte de cuvintele tale!“.