Dreptul lucrătorului creștin
1 Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrul meu în Domnul? 2 Dacă nu sunt apostol pentru alții, sunt măcar pentru voi; căci voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul. 3 Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează. 4 N-avem dreptul să mâncăm și să bem? 5 N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalți apostoli și frații Domnului, și Chifa? 6 Ori numai eu și Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm? 7 Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei? Cine paște o turmă și nu mănâncă din laptele turmei? 8 Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune și Legea? 9 În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? 10 Sau vorbește El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel, căci cine ară trebuie să are cu nădejde și cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el. 11 Dacă am semănat printre voi bunurile duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? 12 Dacă se bucură alții de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos. 13 Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și că cei ce slujesc altarului au parte de la altar? 14 Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.
Pavel nu s-a folosit de dreptul lui
15 Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Și nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă așa cu mine, căci aș vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă. 16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc, și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! 17 Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredințată. 18 Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc și să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie. 19 Căci, măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor , ca să câștig pe cei mai mulți. 20 Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege; 21 cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege. 22 Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca , oricum, să mântuiesc pe unii din ei. 23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea.
Felul de luptă al lui Pavel
24 Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul! 25 Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji . 26 Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. 27 Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire , ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat .
Drepturile lui Pavel
1 Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu L-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea în Domnul? 2 Dacă nu sunt apostol pentru alții, pentru voi sunt, pentru că voi sunteți sigiliul apostoliei mele în Domnul!
3 Aceasta este apărarea mea față de cei ce mă judecă. 4 Nu avem nicidecum dreptul să mâncăm și să bem? 5 Nu avem nicidecum dreptul să ne luăm alături o soră credincioasă, o soție, cum fac ceilalți apostoli, frații Domnului și Chifa? 6 Sau numai eu și Barnabas n-avem dreptul să nu muncim? 7 Cine slujește vreodată ca soldat pe cheltuiala lui? Cine plantează o vie și nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstorește o turmă și nu bea din laptele turmei? 8 Oare spun eu acestea pe baza autorității oamenilor? Nu spune și Legea aceste lucruri? 9 Căci în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului când treieră“ . De boi se preocupă Dumnezeu aici ? 10 Sau vorbește mai ales pentru noi? Căci pentru noi a fost scris că plugarul trebuie să are cu speranță, iar treierătorul să treiere cu speranța că va avea parte de recoltă . 11 Dacă noi am semănat printre voi lucrurile spirituale, este prea mult dacă vom secera lucrurile voastre materiale? 12 Dacă alții sunt părtași la acest drept asupra voastră, oare nu cu mult mai mult noi?
Abstinența lui Pavel
Cu toate acestea, nu ne-am folosit de acest drept, ci îndurăm totul, pentru a nu pune vreo piedică în calea Evangheliei lui Cristos. 13 Nu știți că cei care îndeplinesc slujbele la Templu își primesc hrana de la Templu, iar cei care slujesc la altar își primesc partea de la altar? 14 Astfel, și Domnul a dat îndrumări ca aceia care vestesc Evanghelia să trăiască de pe urma Evangheliei. 15 Însă eu nu m-am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Și nu v-am scris aceste lucruri ca să se facă așa pentru mine. Căci mi-ar fi bine, mai degrabă, să mor decât să mă lase cineva fără acest motiv de laudă! 16 Fiindcă, dacă eu vestesc Evanghelia, lucrul acesta nu este pentru mine un motiv de laudă, pentru că este o îndatorire pusă asupra mea. Căci este vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia! 17 Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Dar dacă nu-l fac de bunăvoie, rămâne totuși o responsabilitate care mi-a fost încredințată. 18 Care este deci răsplata mea? Ca atunci când vestesc Evanghelia, să ofer Evanghelia fără plată și, astfel, să nu mă folosesc pe deplin de dreptul meu în Evanghelie.
19 Căci, deși sunt liber față de toți, m-am făcut sclavul tuturor, ca să-i câștig pe cât mai mulți. 20 Față de iudei, am fost ca un iudeu, pentru a-i câștiga pe iudei. Față de cei ce sunt sub Lege, am fost ca unul care este sub Lege, cu toate că nu sunt sub Lege, pentru a-i câștiga pe cei ce sunt sub Lege. 21 Față de cei fără Lege, am fost ca unul fără Lege – cu toate că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, sunt sub legea lui Cristos – pentru a-i câștiga pe cei fără Lege. 22 Față de cei slabi, m-am făcut slab, ca să-i câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca să-i salvez, cu orice preț, pe unii. 23 Pe toate le fac de dragul Evangheliei, ca să fiu și eu părtaș la ea.
Disciplina lui Pavel
24 Nu știți că cei ce aleargă în arenă, aleargă toți, însă numai unul primește premiul? Alergați deci în așa fel încât să câștigați. 25 Fiecare dintre cei ce iau parte la competiție se înfrânează în toate lucrurile. Ei fac aceasta ca să primească o coroană care putrezește, însă noi alergăm pentru una care nu putrezește. 26 Prin urmare, eu alerg, dar nu la întâmplare, și lovesc cu pumnii, dar nu ca unul care lovește în vânt, 27 ci mă lupt cu trupul meu și-l țin sub stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu descalificat.