1 De aceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsați singuri în Atena 2 și v-am trimis pe Timotei , fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în credința voastră, 3 pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci știți singuri că la aceasta suntem rânduiți. 4 Și când eram la voi, v-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceea ce s-a și întâmplat, cum bine știți. 5 Astfel, în nerăbdarea mea, am trimis să-mi aducă știri despre credința voastră de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, și osteneala noastră să fi fost degeaba. 6 Dar chiar acum a venit Timotei de la voi la noi și ne-a adus vești bune despre credința și dragostea voastră, că totdeauna păstrați o plăcută aducere-aminte despre noi și că doriți să ne vedeți, cum dorim și noi să vă vedem pe voi. 7 De aceea, fraților, în toate strâmtorările și necazurile noastre, am fost mângâiați cu privire la voi prin credința voastră. 8 Acum, da, trăim, fiindcă voi stați tari în Domnul. 9 Cum putem noi oare să mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o avem din pricina voastră înaintea Dumnezeului nostru? 10 Zi și noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea fața și să putem împlini ce mai lipsește credinței voastre. 11 Însuși Dumnezeu, Tatăl nostru, și Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi! 12 Domnul să vă facă să creșteți tot mai mult în dragoste unii față de alții și față de toți, cum facem și noi înșine pentru voi, 13 ca să vi se întărească inimile și să fie fără prihană în sfințenie înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toți sfinții Săi.
1 De aceea, fiindcă n-am mai putut răbda, am considerat că este potrivit să rămânem singuri în Atena 2 și l-am trimis pe Timotei, fratele nostru și lucrător împreună cu Dumnezeu în Evanghelia lui Cristos, ca să vă întărească și să vă încurajeze în credința voastră, 3 pentru ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri. Căci știți că la aceasta suntem destinați. 4 Când eram la voi v-am spus dinainte că urmează să suferim necazuri, așa cum s-a și întâmplat, după cum știți. 5 De aceea, când n-am mai putut răbda, l-am trimis să afle despre credința voastră, ca nu cumva ispititorul să vă fi ispitit, și eforturile noastre să fi fost în zadar.
Raportul pozitiv de la Timotei
6 Însă Timotei a venit chiar acum de la voi la noi și ne-a adus vești bune despre credința și dragostea voastră. Ne-a spus că întotdeauna vă amintiți cu plăcere de noi și că tânjiți să ne vedeți, tot așa cum și noi tânjim să vă vedem . 7 De aceea, fraților, în orice nevoie și în orice necaz al nostru, am fost încurajați cu privire la voi, datorită credinței voastre. 8 Acum trăim într-adevăr , fiindcă voi stați fermi în Domnul. 9 Căci, cum am putea noi oare să-I mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria pe care o avem, datorită vouă, înaintea Dumnezeului nostru? 10 Zi și noapte ne rugăm foarte mult să vă putem vedea față în față și să întregim ceea ce lipsește credinței voastre.
11 Fie ca Însuși Dumnezeu, Tatăl nostru, și Domnul nostru Isus să netezească drumul nostru spre voi! 12 Domnul să facă să crească și să se reverse dragostea voastră unii față de alții și față de toți, așa cum facem și noi față de voi, 13 pentru ca inimile voastre să se întărească în sfințenie și să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toți sfinții Lui. Amin.