1 Pe vremea sa, Nebucadnețar , împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i-a fost supus trei ani, dar s-a răsculat din nou împotriva lui. 2 Atunci, Domnul a trimis împotriva lui Ioiachim cete de haldeeni, cete de sirieni, cete de moabiți și cete de amoniți; le-a trimis împotriva lui Iuda, ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi prorocii. 3 Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârșite de Manase 4 și din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase și de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte. 5 Celelalte fapte ale lui Ioiachim și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 6 Ioiachim a adormit cu părinții săi. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin. 7 Împăratul Egiptului n-a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, de la pârâul Egiptului până la râul Eufrat.
Ioiachin. Împresurarea Ierusalimului
8 Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat și a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Nehușta, fata lui Elnatan, din Ierusalim. 9 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său. 10 În vremea aceea , slujitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s-au suit împotriva Ierusalimului, și cetatea a fost împresurată. 11 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetății pe când o împresurau slujitorii lui. 12 Atunci, Ioiachin, împăratul lui Iuda, s-a dus la împăratul Babilonului cu mamă-sa, cu slujitorii, căpeteniile și dregătorii lui. Și împăratul Babilonului l-a luat prins în al optulea an al domniei lui. 13 A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului și vistieriile casei împăratului și a sfărâmat toate vasele de aur pe care le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul. 14 A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile și toți oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toți teslarii și fierarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al țării. 15 A strămutat pe Ioiachin la Babilon și a dus robi din Ierusalim la Babilon: pe mama împăratului, pe nevestele împăratului și pe dregătorii lui, și pe mai-marii țării, 16 pe toți războinicii, în număr de șapte mii, și pe teslari și fierari în număr de o mie, toți numai oameni viteji și buni pentru război. Împăratul Babilonului i-a luat robi în Babilon. 17 Și împăratul Babilonului a pus împărat, în locul lui Ioiachin, pe unchiul său Matania, căruia i-a schimbat numele în Zedechia.
Zedechia
18 Zedechia avea douăzeci și unu de ani când a ajuns împărat și a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal , fata lui Ieremia, din Libna. 19 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim. 20 Și lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului și împotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede dinaintea Lui. Și Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.
1 Pe vremea lui Iehoiachim , Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva acestuia și Iehoiachim i-a fost vasal timp de trei ani. Dar apoi s-a răzgândit și s-a răsculat împotriva lui. 2 Domnul a trimis împotriva lui Iehoiachim cete de caldeeni, de aramei, de moabiți și de fii ai lui Amon. El le-a trimis împotriva lui Iuda, pentru a o distruge, după Cuvântul Domnului pe care-l rostise prin slujitorii Săi, profeții. 3 Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului și pentru a îndepărta pe Iuda din prezența Lui, din cauza tuturor păcatelor comise de Manase 4 și din cauza sângelui nevinovat pe care-l vărsase. El a umplut Ierusalimul de sânge nevinovat și de aceea Domnul n-a vrut să-l ierte.
5 Celelalte fapte ale lui Iehoiachim și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 6 Iehoiachim a adormit alături de strămoșii săi, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoiachin.
7 Regele Egiptului n-a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce aparținea regelui Egiptului, de la Râul Egiptului până la râul Eufrat.
Domnia lui Iehoiachin peste Iuda
(2 Cron. 36:9-10)8 Iehoiachin era în vârstă de optsprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Mama sa se numea Nehușta și era fata lui Elnatan din Ierusalim. 9 El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și tatăl său.
10 În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, au venit împotriva Ierusalimului și au asediat cetatea. 11 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetății în timp ce slujitorii lui o asediau. 12 Iehoiachin, regele lui Iuda, s-a predat împăratului Babilonului împreună cu mama sa, slujitorii săi, conducătorii săi și demnitarii săi. Împăratul Babilonului l-a luat prizonier în al optulea an al domniei sale.
13 Nebucadnețar a luat de acolo toate comorile Templului Domnului și toate comorile palatului regelui. El a înlăturat toate obiectele de aur pe care le făcuse Solomon, regele lui Israel, în Casa Domnului, întocmai cum a spus Domnul. 14 I-a dus în captivitate pe toți locuitorii Ierusalimului: pe toți conducătorii și pe toți războinicii, în număr de zece mii de prizonieri, pe toți tâmplarii și pe toți fierarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al țării.
15 L-a dus pe Iehoiachin în exil la Babilon și a mai dus în exil, din Ierusalim la Babilon, pe mama regelui, soțiile regelui, pe demnitarii săi, pe nobilii țării, 16 precum și șapte mii de războinici, toți numai oameni viteji și potriviți pentru război, și o mie de tâmplari și fierari. Împăratul Babilonului i-a dus în exil la Babilon. 17 În locul lui Iehoiachin , împăratul Babilonului l-a numit rege pe Matania, unchiul acestuia, și i-a schimbat numele în Zedechia.
Domnia lui Zedechia peste Iuda
(2 Cron. 36:11-20Ier. 39:1-10Ier. 52:1-27)18 Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama lui se numea Hamutal și era fata lui Ieremia din Libna. 19 El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și Iehoiachim. 20 Din cauza mâniei Domnului s-au întâmplat aceste lucruri în Ierusalim și în Iuda, pe care, în cele din urmă, Domnul le-a alungat din prezența Sa.
Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.