Moise vorbește dincolo de Iordan
1 Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel dincoace de Iordan, în pustie, într-o câmpie, față în față cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Hațerot și Di-Zahab. 2 (De la Horeb până la Cades-Barnea, pe drumul care duce la muntele Seir, este o depărtare de unsprezece zile). 3 În al patruzecilea an, în luna a unsprezecea, în ziua întâi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel și le-a spus tot ce-i poruncise Domnul să le spună. 4 Aceasta era după ce a bătut pe Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon, și pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aștarot și la Edrei . 5 Dincoace de Iordan, în țara Moabului, Moise a început să lămurească legea aceasta și a zis: 6 „Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a vorbit la Horeb , zicând: ‘Ați locuit destulă vreme în muntele acesta. 7 Întoarceți-vă și plecați; duceți-vă la Muntele Amoriților și în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miazăzi, pe țărmul mării, în țara canaaniților și în Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat. 8 Vedeți, v-am pus țara înainte, intrați și luați în stăpânire țara pe care Domnul a jurat părinților voștri, Avraam , Isaac și Iacov, că o va da lor și seminței lor după ei.’
Cum a pus judecători
9 În vremea aceea, v-am spus : ‘Eu nu vă pot purta singur. 10 Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulțit, și azi sunteți foarte mulți la număr, ca stelele cerului. 11 Domnul , Dumnezeul părinților voștri, să vă mărească de o mie de ori pe atât și să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit! 12 Cum aș putea să port eu singur pricinile voastre, povara voastră și certurile voastre? 13 Luați din semințiile voastre niște bărbați înțelepți, pricepuți și cunoscuți și-i voi pune în fruntea voastră.’ 14 Voi mi-ați răspuns și ați zis: ‘Ceea ce spui tu să facem este un lucru bun.’ 15 Am luat atunci pe căpeteniile semințiilor voastre, bărbați înțelepți și cunoscuți, și i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece, ca dregători în semințiile voastre. 16 Am dat, în același timp, următoarea poruncă judecătorilor voștri: ‘Să ascultați pe frații voștri și să judecați după dreptate neînțelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. 17 Să nu căutați la fața oamenilor în judecățile voastre; să ascultați pe cel mic ca și pe cel mare; să nu vă temeți de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Și când veți găsi o pricină prea grea, s-o aduceți înaintea mea, ca s-o aud.’ 18 Așa v-am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveați de făcut.
De la Horeb la Cades-Barnea
19 Am plecat din Horeb și am străbătut toată pustia aceea mare și grozavă pe care ați văzut-o; am luat drumul care duce în Muntele Amoriților, cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, și am ajuns la Cades-Barnea. 20 Și eu v-am zis: ‘Ați ajuns la Muntele Amoriților pe care ni-l dă Domnul, Dumnezeul nostru. 21 Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îți pune țara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ți-a spus Domnul, Dumnezeul părinților tăi; nu te teme și nu te înspăimânta.’ 22 Voi v-ați apropiat cu toții de mine și ați zis: ‘Să trimitem niște oameni înaintea noastră ca să iscodească țara și să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea și asupra cetăților în care vom ajunge.’ 23 Părerea aceasta mi s-a părut bună și am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminție. 24 Ei au plecat, au trecut muntele și au ajuns până la valea Eșcol și au iscodit țara. 25 Au luat în mâini din roadele țării și ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă și au zis: ‘Bună țară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru!’ 26 Dar voi n-ați vrut să vă suiți în ea și v-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru. 27 Ați cârtit în corturile voastre și ați zis: ‘Pentru că ne urăște , de aceea ne-a scos Domnul din țara Egiptului, ca să ne dea în mâinile amoriților și să ne nimicească. 28 Unde să ne suim? Frații noștri ne-au muiat inima, zicând: «Poporul acela este un popor mai mare și mai înalt la statură decât noi; cetățile sunt mari și întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo și copii de ai lui Anac.»’ 29 Eu v-am zis: ‘Nu vă înspăimântați și nu vă fie frică de ei. 30 Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, Se va lupta El Însuși pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voștri în Egipt.’ 31 Apoi, în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-ați făcut până la sosirea voastră în locul acesta. 32 Cu toate acestea, voi n-ați avut încredere în Domnul, Dumnezeul vostru, 33 care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeți și ziua într-un nor. 34 Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat și a jurat zicând: 35 ‘Niciunul din bărbații care fac parte din acest neam rău nu va vedea țara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinților voștri, 36 afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, și țara în care a mers o voi da lui și copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului.’ 37 Domnul S-a mâniat și pe mine din pricina voastră și a zis: ‘Nici tu nu vei intra în ea. 38 Iosua , fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întărește-l , căci el va pune pe Israel în stăpânirea țării aceleia. 39 Și pruncii voștri, despre care ați zis: «Vor fi de jaf!» și fiii voștri, care nu cunosc azi nici binele, nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da și ei o vor stăpâni. 40 Dar voi, întoarceți-vă și plecați în pustie, înspre Marea Roșie.’ 41 Voi ați răspuns și mi-ați zis: ‘Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui și ne vom bate, cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.’ Și v-ați încins fiecare armele și v-ați încumetat să vă suiți pe munte. 42 Domnul mi-a zis: ‘Spune-le: «Nu vă suiți și nu vă luptați, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru; nu căutați să fiți bătuți de vrăjmașii voștri».’ 43 Eu v-am spus, dar n-ați ascultat, ci v-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului și v-ați suit semeți pe munte. 44 Atunci, amoriții, care locuiesc pe muntele acesta, v-au ieșit înainte și v-au urmărit ca albinele ; v-au bătut din Seir până la Horma. 45 La întoarcerea voastră, ați plâns înaintea Domnului, dar Domnul nu v-a ascultat glasul și n-a luat aminte la voi. 46 Și așa ați rămas la Cades, unde ați stat multă vreme.
Recapitularea istoriei în Transiordania
Porunca de a părăsi Horebul
1 Acestea sunt cuvintele rostite de Moise înaintea întregului Israel, în deșertul din partea de est a Iordanului, în Araba, față în față cu Suf, între Paran și Tofel, Laban, Hațerot și Di-Zahab. 2 Distanța de la Horeb până la Kadeș-Barnea este cale de unsprezece zile pe drumul către muntele Seir.
3 În al patruzecilea an, în prima zi a lunii a unsprezecea, Moise le-a spus fiilor lui Israel tot ce i-a poruncit Domnul să le spună. 4 Aceasta a avut loc după ce l-au învins pe Sihon, regele amoriților, care locuia la Heșbon și pe Og, regele Bașanului, care locuia la Aștarot, în Edrei.
5 Dincolo de Iordan, în țara Moabului, Moise a început să explice Legea aceasta, zicând:

6 Domnul, Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb și ne-a zis: «Ați locuit destulă vreme pe muntele acesta. 7 Întoarceți-vă și continuați-vă călătoria. Mergeți înspre muntele amoriților și înspre toate vecinătățile lui – în Araba, la munte și în zona deluroasă, în Neghev și pe coasta mării – înspre țara canaaniților și înspre Liban, până la Râul cel Mare, râul Eufrat. 8 Priviți, v-am pus țara înainte! Intrați și luați în stăpânire țara pe care Domnul le-a promis strămoșilor voștri Avraam, Isaac și Iacov că le-o va da lor și descendenților lor».
Desemnarea liderilor
(Ex. 18:13-27)
9 În vremea aceea v-am vorbit, zicând: «Nu sunt în stare să vă port singur. 10 Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulțit și iată-vă astăzi o mulțime ca stelele cerurilor. 11 Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri, să vă înmulțească de o mie de ori și să vă binecuvânteze după cum a promis. 12 Dar cum să port eu de unul singur povara voastră, problemele voastre și certurile voastre? 13 Alegeți din semințiile voastre bărbați înțelepți, pricepuți și cunoscuți, iar eu îi voi numi conducători ai voștri». 14 Voi mi-ați răspuns și ați zis: «Ceea ce ne-ai spus să facem este un lucru bun».
15 Prin urmare, am luat căpetenii din semințiile voastre, bărbați înțelepți și cunoscuți, și i-am pus conducători peste voi: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci, peste zece oameni și supraveghetori peste semințiile voastre. 16 Atunci le-am poruncit judecătorilor voștri, zicând: «Să ascultați neînțelegerile dintre frații voștri și să judecați cu dreptate neînțelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. 17 Să nu favorizați pe nimeni la judecată, ci să-l ascultați pe cel mic la fel ca și pe cel mare. Să nu vă fie teamă de oameni, fiindcă judecata este a lui Dumnezeu; cazurile care sunt prea grele pentru voi să le aduceți la mine ca să le ascult». 18 La vremea aceea, v-am poruncit tot ce aveați de făcut.
Trimiterea spionilor
(Num. 13:1-33)
19 Am pornit din Horeb și am călătorit prin tot deșertul cel mare și de temut, pe care l-ați văzut, mergând pe drumul către muntele amoriților, așa cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, și am ajuns la Kadeș-Barnea. 20 Atunci eu v-am zis: «Ați ajuns la muntele amoriților, pe care ni-l dă Domnul, Dumnezeul nostru. 21 Iată că Domnul, Dumnezeul vostru, v-a pus țara înainte. Duceți-vă și luați-o în stăpânire, așa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri. Să nu vă temeți și să nu vă înspăimântați».
22 Atunci v-ați apropiat de mine și mi-ați zis: «Să trimitem câțiva bărbați înaintea noastră ca să cerceteze țara și să ne aducă un răspuns cu privire la drumul pe care vom merge și la cetățile în care vom intra». 23 Propunerea voastră mi s-a părut bună. Prin urmare, am ales doisprezece bărbați dintre voi, câte un bărbat din fiecare seminție. 24 Ei au plecat, au urcat muntele, au ajuns în Valea Eșcol și au cercetat țara . 25 Au luat în mâini din roadele țării, ni le-au adus și s-au întors la noi cu următorul mesaj: «Țara pe care ne-o dă Domnul, Dumnezeul nostru, este bună».
Răzvrătirea poporului
(Num. 14:1-45)
26 Dar voi n-ați vrut să mergeți și v-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeul vostru. 27 V-ați arătat nemulțumitori în corturile voastre și ați zis: «Pentru că ne urăște, de aceea ne-a scos Domnul din țara Egiptului! El vrea să ne dea pe mâna amoriților ca să fim nimiciți. 28 Unde să mergem? Frații noștri ne-au descurajat inima, zicând: ‘Locuitorii țării sunt mai puternici și mai înalți decât noi. Cetățile lor sunt mari, fortificate până la cer. Mai mult, i-am văzut acolo și pe anachiți!’».
29 Dar eu v-am zis: «Nu vă îngroziți și să nu vă temeți de ei. 30 Domnul Dumnezeul vostru, Care merge înaintea voastră, Se va lupta El Însuși pentru voi, tot așa cum a făcut în Egipt, înaintea ochilor voștri. 31 Apoi, în deșert, ați văzut cum Domnul, Dumnezeul vostru, S-a îngrijit de voi asemenea unui părinte care se îngrijește de fiul său, de-a lungul întregului drum pe care l-ați străbătut, până când ați ajuns în acest loc».
32 Cu toate acestea, nu ați crezut în Domnul, Dumnezeul vostru, 33 Care merge înaintea voastră pe drum, într-un stâlp de foc noaptea și într-un nor ziua, ca să vă caute un loc de popas și să vă arate drumul pe care să mergeți.
34 Când a auzit Domnul cuvintele voastre, S-a mâniat și a jurat, zicând: 35 «Niciunul dintre bărbații acestei generații rele nu va vedea țara aceea bună pe care am jurat că o voi da strămoșilor voștri, 36 în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, iar Eu îi voi da, atât lui, cât și fiilor lui, teritoriul pe unde a mers, pentru că L-a urmat din toată inima pe Domnul».
37 Domnul S-a mâniat și pe mine din cauza voastră și a zis: «Nici tu nu vei intra acolo! 38 Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, el va intra acolo! Încurajează-l, căci el îl va ajuta pe Israel s-o moștenească. 39 Cu privire la copiii voștri, despre care ați zis că vor ajunge prada dușmanilor lor, și la fiii voștri, care azi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în țară. Eu le-o voi da, și ei o vor stăpâni. 40 Cât despre voi, întoarceți-vă și plecați în deșert, pe drumul către Marea Roșie».
41 Voi însă ați răspuns și mi-ați zis: «Am păcătuit împotriva Domnului. Vom merge să luptăm, așa cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru». Și, astfel, v-ați luat fiecare armele de război și ați crezut că este ușor să vă urcați pe munte. 42 Dar Domnul mi-a zis: «Spune-le: ‘Să nu vă duceți și să nu luptați, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru și veți cădea loviți înaintea dușmanilor voștri’».
43 Eu v-am spus, dar nu m-ați ascultat. V-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului și, cu aroganță, v-ați urcat pe munte. 44 Atunci, amoriții care locuiau pe muntele acela au ieșit să vă atace, v-au urmărit ca albinele și v-au zdrobit din Seir până la Horma. 45 Când v-ați întors, ați plâns înaintea Domnului, dar El nu v-a ascultat glasul și nu v-a luat în seamă. 46 Și așa ați rămas la Kadeș multe zile; multe au fost zilele cât ați locuit acolo .