1 Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie și gustă fericirea”. Dar iată că și aceasta este o deșertăciune. 2 Am zis râsului: „Ești o nebunie!” și veseliei: „Ce te înșeli degeaba?”. 3 Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înțelepciune, și să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieții lor. 4 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, 5 mi-am făcut grădini și livezi de pomi și am sădit în ele tot felul de pomi roditori. 6 Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii. 7 Am cumpărat robi și roabe și am avut copii de casă; am avut cirezi de boi și turme de oi, mai mult decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint și aur, și bogății ca de împărați și țări. Mi-am adus cântăreți și cântărețe, și desfătarea fiilor oamenilor: o mulțime de femei. 9 Am ajuns mare, mai mare decât toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înțelepciunea. 10 Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, și aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. 11 Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vânt și că nu este nimic trainic sub soare. 12 Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie . – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte. – 13 Și am văzut că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. 14 Înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că și unul, și altul au aceeași soartă. 15 Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.” 16 Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul! 17 Atunci am urât viața, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. 18 Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. 19 Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune sub soare. Și aceasta este o deșertăciune. 20 Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21 Căci este câte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbândă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. 22 Căci , drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește sub soare? 23 Toate zilele lui sunt pline de durere , și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune. 24 Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea, și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25 Cine, în adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără El? 26 Căci El dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie, dar celui păcătos îi dă grija să strângă și s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.
Deșertăciunea plăcerilor
1 Am zis atunci inimii mele:
„Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!“,
dar iată că și aceasta este deșertăciune.
2 Am zis despre râs: „Este o nebunie!“,
iar despre veselie am zis: „Ce folos are?“.
3 Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.
4 Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case și mi-am plantat vii, 5 mi-am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6 Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea de pomi care au răsărit. 7 Mi-am cumpărat sclavi și sclave și am avut fii de sclavi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și, delectarea fiilor omului, mai multe soții. 9 M-am îmbogățit și mi-am mărit averea mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi-am păstrat și înțelepciunea.
10 Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii
și nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie,
căci inima mea s-a bucurat de toată munca mea cea grea
și aceasta mi-a fost partea din toate eforturile mele.
11 Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la tot efortul cu care le făcusem,
am înțeles că totul este deșertăciune și goană după vânt
și că nu există niciun câștig sub soare.
Deșertăciunea înțelepciunii și a prostiei
12 Am cântărit apoi înțelepciunea,
nebunia și prostia.
Ce poate să facă omul care vine după împărat,
dacă nu tocmai ceea ce s-a făcut și mai înainte?
13 Am înțeles că înțelepciunea
este mai folositoare decât nebunia,
tot așa cum lumina
este mai folositoare decât întunericul.
14 Cel înțelept are discernământ,
dar nesăbuitul umblă în întuneric.
Am înțeles însă
că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă.
15 Atunci am zis în inima mea:
„Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului,
atunci pentru ce am fost eu foarte înțelept?“.
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune!“.
16 Căci o amintire veșnică nu va rămâne
nici în urma înțeleptului,
nici a nesăbuitului.
În zilele care vin totul este deja dat uitării.
La fel cum moare înțeleptul,
tot așa moare și nesăbuitul.
Deșertăciunea muncii
17 Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt. 18 Mi-am urât toată munca grea pe care am depus-o sub soare, al cărui rod îl las omului care vine după mine. 19 Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire tot rodul muncii mele pe care am depus-o cu înțelepciune sub soare… Și aceasta este deșertăciune. 20 M-am gândit până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza muncii grele pe care am depus-o sub soare, 21 căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, ca apoi să-și lase averea unui om care n-a muncit pentru ea. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău. 22 Căci ce folos are omul din toată munca lui și din tot efortul pe care sufletul lui l-a depus sub soare? 23 Într-adevăr, toate zilele vieții lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune.
24 Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să-și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25 Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? 26 Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, ca să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!