Turnul Babel
1 Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. 2 Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în țara Șinear și au descălecat acolo. 3 Și au zis unul către altul: „Haidem să facem cărămizi și să le ardem bine în foc!” Și cărămida le-a ținut loc de piatră, iar smoala le-a ținut loc de var. 4 Și au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului!” 5 Domnul S-a pogorât să vadă cetatea și turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. 6 Și Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor și toți au aceeași limbă, și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând. 7 Haidem să Ne pogorâm și să le încurcăm acolo limba, ca să nu-și mai înțeleagă vorba unii altora!” 8 Și Domnul i-a împrăștiat de acolo pe toată fața pământului, așa că au încetat să zidească cetatea. 9 De aceea, cetatea a fost numită Babel , căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului.
STRĂMOȘII POPORULUI ISRAEL
DE LA AVRAAM PÂNĂ LA IOSIF
Urmașii lui Sem
10 Iată spița neamului lui Sem. La vârsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacșad, la doi ani după potop. 11 După nașterea lui Arpacșad, Sem a trăit cinci sute de ani și a născut fii și fiice. 12 La vârsta de treizeci și cinci de ani, Arpacșad a născut pe Șelah . 13 După nașterea lui Șelah, Arpacșad a mai trăit patru sute trei ani și a născut fii și fiice. 14 La vârsta de treizeci de ani, Șelah a născut pe Eber. 15 După nașterea lui Eber, Șelah a mai trăit patru sute trei ani și a născut fii și fiice. 16 La vârsta de treizeci și patru de ani, Eber a născut pe Peleg . 17 După nașterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani și a născut fii și fiice. 18 La vârsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu. 19 După nașterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani și a născut fii și fiice. 20 La vârsta de treizeci și doi de ani, Reu a născut pe Serug . 21 După nașterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute șapte ani și a născut fii și fiice. 22 La vârsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor. 23 După nașterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani și a născut fii și fiice. 24 La vârsta de douăzeci și nouă de ani, Nahor a născut pe Terah . 25 După nașterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani și a născut fii și fiice. 26 La vârsta de șaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram , pe Nahor și pe Haran. 27 Iată spița neamului lui Terah.
Terah a născut pe Avram, pe Nahor și pe Haran. Haran a născut pe Lot. 28 Și Haran a murit în fața tatălui său Terah, în țara în care se născuse, în Ur, în Haldeea . 29 Avram și Nahor și-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai și numele nevestei lui Nahor era Milca , fiica lui Haran, tatăl Milcăi și Iscăi. 30 Sarai era stearpă; n-avea copii deloc. 31 Terah a luat pe fiul său Avram și pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, și pe Sarai, noră-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieșit împreună din Ur din Haldeea, ca să meargă în țara Canaan. Au venit până la Haran și s-au așezat acolo. 32 Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani, și Terah a murit în Haran.
Turnul Babel
1 Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. 2 Călătorind spre est, oamenii au găsit o câmpie în țara Șinar și au locuit acolo. 3 Atunci fiecare i-a zis semenului său: „Haideți să facem cărămizi și să le ardem bine“. Ei foloseau cărămizi în loc de pietre și smoală în loc de mortar. 4 Apoi au zis: „Haideți! Să ne construim o cetate și un turn cu vârful până la ceruri și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ!“.
5 Domnul a coborât să vadă cetatea și turnul pe care le construiau oamenii. 6 Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor, toți au aceeași limbă, iar acesta este doar începutul a ceea ce vor să facă. Nimic din ceea ce și-au propus să facă nu va fi imposibil pentru ei. 7 Haideți! Să coborâm și să le încurcăm acolo limba, astfel încât să nu-și mai înțeleagă limba unii altora“.
8 Astfel, Domnul i-a împrăștiat de acolo pe suprafața întregului pământ, iar ei au încetat să mai construiască cetatea. 9 De aceea cetății i s-a pus numele Babel, pentru că acolo Domnul a încurcat limba întregului pământ și apoi i-a împrăștiat pe suprafața întregului pământ.
Urmașii lui Sem până la Avram
(1 Cron. 1:24-27)
10 Aceasta este istoria lui Sem.

La vârsta de o sută de ani, la doi ani după potop, lui Sem i s-a născut Arpahșad. 11 După nașterea lui Arpahșad, Sem a mai trăit cinci sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice.12 La vârsta de treizeci și cinci de ani, lui Arpahșad i s-a născut Șelah. 13 După nașterea lui Șelah, Arpahșad a mai trăit patru sute trei ani și i s-au mai născut fii și fiice.14 La vârsta de treizeci de ani, lui Șelah i s-a născut Eber. 15 După nașterea lui Eber, Șelah a mai trăit patru sute trei ani și i s-au mai născut fii și fiice.16 La vârsta de treizeci și patru de ani, lui Eber i s-a născut Peleg. 17 După nașterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani și i s-au mai născut fii și fiice.18 La vârsta de treizeci de ani, lui Peleg i s-a născut Reu. 19 După nașterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani și i s-au mai născut fii și fiice.20 La vârsta de treizeci și doi de ani, lui Reu i s-a născut Serug. 21 După nașterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute șapte ani și i s-au mai născut fii și fiice.22 La vârsta de treizeci de ani, lui Serug i s-a născut Nahor. 23 După nașterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice.24 La vârsta de douăzeci și nouă de ani, lui Nahor i s-a născut Terah. 25 După nașterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani și i s-au mai născut fii și fiice.26 La vârsta de șaptezeci de ani, lui Terah i s-au născut Avram, Nahor și Haran.
Urmașii lui Terah
27 Aceasta este istoria lui Terah.

Lui Terah i s-au născut Avram, Nahor și Haran. Lui Haran i s-a născut Lot. 28 Haran a murit înaintea tatălui său, Terah, în țara de origine, în Ur din Caldeea. 29 Avram și Nahor și-au luat soții. Numele soției lui Avram era Sarai, iar numele soției lui Nahor era Milca. Ea era fata lui Haran, tatăl Milcăi și al Iscăi. 30 Sarai nu putea rămâne însărcinată și de aceea nu avea copii.
31 Terah i-a luat pe fiul său Avram și pe nepotul său Lot, fiul lui Haran, precum și pe Sarai, nora sa și soția fiului său Avram, și au ieșit împreună din Ur, din Caldeea, ca să meargă în țara Canaanului. Au ajuns în Haran și au locuit acolo. 32 Terah a trăit două sute cinci ani, apoi a murit în Haran.