Binecuvântarea lui Esau
1 Isaac îmbătrânise și ochii îi slăbiseră, așa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, și i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă”, i-a răspuns el. 2 Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit și nu știu ziua morții mele. 3 Acum dar, te rog, ia-ți armele, tolba și arcul, du-te la câmp și adu-mi vânat. 4 Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, și adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.” 5 Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său Esau. Și Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul și să-l aducă. 6 Apoi, Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău Esau: 7 ‘Adu-mi vânat și fă-mi o mâncare ca să mănânc, și te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.’ 8 Acum, fiule, ascultă sfatul meu și fă ce îți poruncesc. 9 Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă, cum îi place; 10 tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.” 11 Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu Esau este păros, iar eu n-am păr deloc. 12 Poate că tatăl meu mă va pipăi și voi trece drept mincinos înaintea lui și, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul .” 13 Mamă-sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine ! Ascultă numai sfatul meu și du-te de adu-mi-i.” 14 Iacov s-a dus de i-a luat și i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său. 15 În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă și le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr. 16 I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile și gâtul, care erau fără păr. 17 Și a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă și pâinea pe care le pregătise. 18 El a venit la tatăl său și a zis: „Tată!” „Iată-mă”, a zis Isaac. „Cine ești tu, fiule?” 19 Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, șezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” 20 Isaac a zis fiului său: „Cum, l-ai și găsit, fiule?” Și Iacov a răspuns: „Domnul, Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.” 21 Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te dar, să te pipăi , fiule, ca să știu dacă ești cu adevărat fiul meu Esau sau nu.” 22 Iacov s-a apropiat de tatăl său Isaac, care l-a pipăit și a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.” 23 Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase , ca mâinile fratelui său Esau, și l-a binecuvântat. 24 Isaac a zis: „Tu ești deci fiul meu Esau?” Și Iacov a răspuns: „Eu sunt.” 25 Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus, și el a mâncat; i-a adus și vin, și a băut. 26 Atunci, tatăl său, Isaac, i-a zis: „Apropie-te dar și sărută-mă, fiule.”
27 Iacov s-a apropiat și l-a sărutat. Isaac a simțit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat și a zis:
„Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.
28 Să-ți dea Dumnezeu rouă din cer,
Și grăsimea pământului,
Grâu și vin din belșug!
29 Să-ți fie supuse noroade ,
Și neamuri să se închine înaintea ta!
Să fii stăpânul fraților tăi,
Și fiii mamei tale să se închine înaintea ta!
Blestemat să fie oricine te va blestema
Și binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.”
30 Isaac sfârșise de binecuvântat pe Iacov și abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său Esau s-a întors de la vânătoare. 31 A făcut și el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Și a zis tatălui său: „Tată, scoală-te și mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” 32 Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine ești tu?” Și el a răspuns: „Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau.” 33 Isaac s-a înspăimântat foarte tare și a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat și mi l-a adus? Eu am mâncat din toate înainte de a veni tu și l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.” 34 Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari țipete , pline de amărăciune, și a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă și pe mine, tată!” 35 Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleșug și ți-a luat binecuvântarea.” 36 Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov, căci m-a înșelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut și iată-l acum că a venit de mi-a luat și binecuvântarea!” Și a zis: „N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?” 37 Isaac a răspuns și a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine și i-am dat ca slujitori pe toți frații lui, l-am înzestrat cu grâu și vin din belșug. Ce mai pot face oare pentru tine, fiule?” 38 Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântează-mă și pe mine, tată!” Și Esau a ridicat glasul și a plâns .
39 Tatăl său Isaac a răspuns și i-a zis:
„Iată! Locuința ta va fi lipsită de grăsimea pământului
Și de roua cerului, de sus.
40 Vei trăi din sabia ta
Și vei sluji fratelui tău,
Dar, când te vei răscula,
Vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!”
Esau urăște pe Iacov
41 Esau a prins ură pe Iacov din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Și Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, și apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.” 42 Și au spus Rebecăi cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimis atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr, și i-a zis: „Iată, fratele tău Esau vrea să se răzbune pe tine, omorându-te. 43 Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban, în Haran, 44 și rămâi la el câtăva vreme, până se va potoli mânia fratelui tău, 45 până va trece de la tine urgia fratelui tău și va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amândoi într-o zi?” 46 Rebeca a zis lui Isaac: „M-am scârbit de viață din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă dintre fetele lui Het, dintre fetele țării acesteia, la ce-mi mai este bună viața?”
Iacov obține binecuvântarea prin înșelăciune
1 Când Isaac a îmbătrânit și i-au slăbit ochii, nemaiputând să vadă, l-a chemat pe Esau, fiul său cel mare, și i-a zis:
‒ Fiule!
El i-a răspuns:
‒ Iată-mă!
2 Isaac i-a zis:
‒ Iată, eu sunt bătrân și nu știu ziua morții mele. 3 Te rog, ia-ți acum armele – tolba cu săgeți și arcul – ieși la câmp și adu-mi vânat! 4 Apoi pregătește-mi o mâncare gustoasă, așa cum îmi place mie, și adu-mi-o să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.
5 Rebeca a auzit ce i-a spus Isaac fiului său Esau.
Când Esau a plecat la câmp ca să prindă vânat și să-l aducă, 6 Rebeca i-a zis fiului său Iacov:
‒ Iată, l-am auzit pe tatăl tău vorbind cu fratele tău Esau și zicând: 7 „Adu-mi niște vânat și pregătește-mi o mâncare gustoasă ca să mănânc și să te binecuvântez în prezența Domnului, înainte de moartea mea“. 8 De aceea, fiule, ascultă-mă și fă ce-ți poruncesc! 9 Du-te la turmă și ia-mi de acolo doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă, așa cum îi place lui. 10 Apoi o vei aduce tatălui tău ca s-o mănânce, pentru ca el să te binecuvânteze înainte de moartea lui.
11 Dar Iacov i-a răspuns mamei sale, Rebeca:
‒ Iată că fratele meu, Esau, este păros, iar eu am pielea netedă. 12 Dacă tatăl meu mă va atinge, mă va considera un înșelător și voi atrage asupra mea blestemul în locul binecuvântării.
13 Mama sa i-a zis:
‒ Asupra mea să cadă blestemul tău, fiule! Numai ascultă-mi glasul! Du-te și adu-mi iezii !
14 El s-a dus, i-a luat și i-a adus mamei sale, iar mama sa a pregătit o mâncare gustoasă, așa cum îi plăcea tatălui său. 15 După aceea, Rebeca a luat cele mai bune haine ale fiului său cel mare, Esau, pe care le avea acasă, și l-a îmbrăcat cu ele pe Iacov, fiul său cel mic. 16 Ea a pus pieile iezilor pe mâinile lui și pe partea netedă a gâtului său. 17 Apoi a dat în mâna lui Iacov, fiul său, mâncarea gustoasă și pâinea pe care le pregătise.
18 El a venit la tatăl său și a zis:
‒ Tată!
El a zis:
‒ Iată-mă! Cine ești, fiule?
19 Iacov i-a zis tatălui său:
‒ Sunt Esau, întâiul tău născut. Am făcut așa cum mi-ai spus. Te rog, ridică-te și vino să mănânci din vânatul meu, ca astfel sufletul tău să mă binecuvânteze!
20 Isaac i-a zis fiului său:
‒ Cum de l-ai găsit așa de repede, fiule?
El a răspuns:
‒ Pentru că Domnul, Dumnezeul tău, mi l-a scos în cale.
21 Atunci Isaac i-a zis lui Iacov:
‒ Te rog, apropie-te ca să te simt, fiule! Ești tu oare fiul meu Esau, sau nu?
22 Iacov s-a apropiat de Isaac, tatăl său, care l-a atins și a zis: „Vocea este a lui Iacov, dar mâinile sunt ale lui Esau“. 23 Nu l-a recunoscut, pentru că mâinile lui erau păroase, la fel ca mâinile fratelui său Esau; așa că l-a binecuvântat.
24 Isaac l-a întrebat:
‒ Ești tu într-adevăr fiul meu Esau?
Iacov a răspuns:
‒ Da , eu sunt!
25 Atunci Isaac a zis:
‒ Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, pentru ca astfel sufletul meu să te binecuvânteze.
Iacov i-a adus mâncarea , iar Isaac a mâncat. I-a adus și vin și a băut.
26 Apoi tatăl său, Isaac, i-a zis:
‒ Te rog, apropie-te și dă-mi sărutare, fiule!
27 El s-a apropiat și l-a sărutat. Isaac a simțit mirosul hainelor lui și l-a binecuvântat, zicând:
„Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul câmpului
pe care l-a binecuvântat Domnul.
28 Dumnezeu să-ți dea din roua cerului
și din grăsimea pământului;
să-ți dea grâne și must din belșug.
29 Popoare să-ți slujească
și națiuni să se plece înaintea ta.
Stăpânește peste frații tăi,
și fiii mamei tale să se plece înaintea ta.
Blestemați să fie cei care te vor blestema
și binecuvântați să fie cei care te vor binecuvânta!“.
30 Isaac tocmai terminase să-l binecuvânteze pe Iacov, când, imediat după ce Iacov a ieșit dinaintea tatălui său, Isaac, s-a întors de la vânătoare Esau, fratele său.
31 A pregătit și el o mâncare gustoasă și i-a adus-o tatălui său.
El i-a zis tatălui său:
‒ Să se ridice tatăl meu și să mănânce din vânatul fiului său, pentru ca astfel sufletul tău să mă binecuvânteze.
32 Tatăl său, Isaac, l-a întrebat:
‒ Tu cine ești?
El a răspuns:
‒ Sunt fiul tău cel întâi născut, Esau!
33 Atunci Isaac s-a cutremurat foarte tare și a zis:
‒ Atunci cine a fost cel care a prins vânat și mi l-a adus? Am mâncat din toate, înainte să vii tu, și l-am binecuvântat. Cu siguranță, el va fi binecuvântat.
34 Când a auzit cuvintele tatălui său, Esau a scos un strigăt puternic, plin de amărăciune, și i-a zis tatălui său:
‒ Binecuvântează-mă și pe mine, tată!
35 El i-a răspuns:
‒ Fratele tău a venit cu înșelătorie și ți-a luat binecuvântarea.
36 Esau a zis:
‒ Nu pe bună dreptate se numește el Iacov? M-a înșelat de două ori: mi-a luat dreptul de întâi născut și iată că acum mi-a luat și binecuvântarea.
Apoi a zis:
‒ N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?
37 Isaac i-a răspuns lui Esau și i-a zis:
‒ Iată, l-am pus stăpân peste tine, i-am dat lui ca slujitori pe toți frații săi și i-am oferit grâne și must. Prin urmare, ce mai pot face pentru tine, fiule?
38 Esau i-a zis tatălui său:
‒ Numai o binecuvântare ai, tată? Binecuvântează-mă și pe mine, tată!
Apoi Esau a început să plângă în hohote.
39 Tatăl său, Isaac, a răspuns și i-a zis:
‒ Iată, locuința ta va fi departe de grăsimea pământului
și de roua cerului de sus.
40 Vei trăi din sabia ta
și-i vei sluji fratelui tău;
dar când te vei răscula,
îi vei zdrobi jugul de pe gâtul tău.
Fuga lui Iacov la Laban
41 Esau l-a urât pe Iacov din cauza binecuvântării pe care i-a dat-o tatăl său. El își zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu se apropie. Apoi îl voi ucide pe fratele meu, Iacov“.
42 Când i s-a spus Rebecăi despre planurile lui Esau, fiul ei cel mare, a trimis după Iacov, fiul cel mic, și i-a zis: „Iată, fratele tău, Esau, se împacă cu gândul că te va ucide. 43 De aceea, fiule, ascultă-mă! Ridică-te, fugi la fratele meu, Laban, în Haran, 44 și stai la el pentru câteva zile, până se va calma furia fratelui tău, 45 până se va liniști mânia lui față de tine și va uita ce i-ai făcut. Apoi voi trimite după tine și te voi lua de acolo. De ce să vă pierd pe amândoi în aceeași zi?“.
46 După aceea, Rebeca i-a zis lui Isaac: „M-am scârbit de viață din cauza acestor fete ale lui Het. Dacă Iacov își va lua o soție ca acestea dintre fetele lui Het, dintre fetele țării, la ce-mi mai este bună viața?“.