Iosif tâlcuiește visele în temniță
1 După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul și pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului. 2 Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai-marele paharnicilor și pe mai-marele pitarilor. 3 Și i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniță, în locul unde fusese închis Iosif. 4 Căpetenia străjerilor i-a pus sub supravegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei, și au stat mai multă vreme în temniță. 5 Paharnicul și pitarul împăratului Egiptului, care erau închiși în temniță, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, și anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită. 6 Iosif, când a venit dimineața la ei, s-a uitat la ei și i-a văzut triști. 7 Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, care erau cu el în temnița stăpânului său, și le-a zis: „Pentru ce aveți o față așa de posomorâtă azi?” 8 Ei i-au răspuns: „Am visat un vis și nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiți-mi dar visul vostru.” 9 Mai-marele paharnicilor și-a istorisit lui Iosif visul și i-a zis: „În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viță. 10 Vița aceasta avea trei mlădițe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, și ciorchinele au făcut struguri copți. 11 Paharul lui Faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui Faraon și am pus paharul în mâna lui Faraon.” 12 Iosif i-a zis: „Iată tălmăcirea visului. Cele trei mlădițe sunt trei zile. 13 Peste trei zile, Faraon te va scoate din temniță, te va pune iarăși în slujba ta și vei pune iarăși paharul în mâna lui Faraon, cum obișnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui. 14 Dar adu-ți aminte și de mine când vei fi fericit și arată, rogu-te, bunătate față de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon și scoate-mă din casa aceasta. 15 Căci am fost luat cu sila din țara evreilor și chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniță.” 16 Mai-marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, și în visul meu se făcea că port trei coșuri cu pâine albă pe capul meu. 17 În coșul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru Faraon – prăjituri coapte în cuptor – și păsările mâncau din coșul care era deasupra de tot, pe capul meu.” 18 Iosif a răspuns și a zis: „Iată-i tălmăcirea. Cele trei coșuri sunt trei zile. 19 Peste trei zile , Faraon îți va lua capul, te va spânzura de un lemn, și carnea ți-o vor mânca păsările.” 20 A treia zi, era ziua nașterii lui Faraon. El a dat un ospăț tuturor slujitorilor săi și a scos afară din temniță pe mai-marele paharnicilor și pe mai-marele pitarilor, în fața slujitorilor săi: 21 pe mai-marele paharnicilor l-a pus iarăși în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui Faraon, 22 iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat , după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif. 23 Mai-marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.
Visele celor doi demnitari ai lui Faraon
1 După toate acestea, paharnicul și brutarul regelui Egiptului au păcătuit împotriva stăpânului lor, regele Egiptului. 2 Faraonul s-a mâniat pe cei doi demnitari ai săi, pe căpetenia paharnicilor și pe căpetenia brutarilor, 3 și i-a pus sub pază în casa comandantului gărzii, în închisoare, în locul în care era închis și Iosif. 4 Comandantul gărzii i-a dat în grija lui Iosif și, astfel, Iosif i-a slujit. Aceștia au rămas sub pază pentru o vreme.
5 Într-o noapte, amândoi, atât paharnicul, cât și brutarul regelui Egiptului, care erau în închisoare, au avut câte un vis, fiecare vis cu semnificația lui. 6 Dimineața, când a venit la ei, Iosif s-a uitat la aceștia și iată că erau tulburați.
7 El i-a întrebat pe demnitarii faraonului, care erau sub pază împreună cu el în casa stăpânului său, și le-a zis:
‒ De ce vă sunt fețele atât de triste astăzi?
8 Ei i-au răspuns:
‒ Am avut niște vise, dar nu este nimeni care să ni le poată interpreta.
Atunci Iosif le-a zis:
‒ Oare nu-I aparțin lui Dumnezeu interpretările viselor ? Istorisiți-mi-le mie.
9 Căpetenia paharnicilor i-a istorisit visul său lui Iosif și i-a zis:
‒ În visul meu se făcea că înaintea mea era o viță. 10 În viță erau trei ramuri. Imediat după ce a înmugurit, i s-a deschis floarea, iar ciorchinii s-au făcut struguri copți. 11 Paharul faraonului era în mâna mea. Am luat strugurii, i-am stors în pahar și am pus paharul în mâna faraonului.
12 Iosif i-a zis:
‒ Aceasta este interpretarea visului: cele trei ramuri înseamnă trei zile. 13 Peste trei zile, faraonul îți va înălța capul și te va repune în slujbă, iar tu vei pune paharul în mâna sa, așa cum făceai înainte, când erai paharnicul lui. 14 Dar când îți va merge bine, te rog, adu-ți aminte de mine și arată-ți îndurarea față de mine. Amintește-i faraonului de mine și scoate-mă din această închisoare, 15 pentru că am fost luat cu forța din țara evreilor. Și nici chiar aici n-am făcut nimic pentru care să merit să fiu aruncat în închisoare.
16 Când căpetenia brutarilor a văzut că Iosif a dat o interpretare îmbucurătoare, i-a zis:
‒ Și eu eram în visul meu și se făcea că pe capul meu se aflau trei coșuri de pâine. 17 În coșul de deasupra erau tot felul de aluaturi coapte pentru faraon, dar păsările le devorau din coșul de pe capul meu.
18 Iosif i-a răspuns și i-a zis:
‒ Aceasta este interpretarea visului: cele trei coșuri înseamnă trei zile. 19 Peste trei zile, faraonul îți va „înălța“ capul și te va atârna de un copac, iar păsările îți vor devora carnea.
20 A treia zi, faraonul și-a sărbătorit ziua de naștere și le-a dat un ospăț tuturor slujitorilor săi. Dintre slujitorii săi, faraon a înălțat capul căpeteniei paharnicilor și pe al căpeteniei brutarilor. 21 El a reașezat în slujba de paharnic pe căpetenia paharnicilor, care a pus din nou paharul în mâna faraonului, 22 însă pe căpetenia brutarilor l-a atârnat de un copac, întocmai cum le interpretase Iosif. 23 Dar căpetenia paharnicilor nu și-a mai adus aminte de Iosif, ci l-a uitat.