Sfârșitul potopului
1 Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. 2 Izvoarele Adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise și ploaia din cer a fost oprită. 3 Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se și, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micșorat. 4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. 6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse. 7 A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. 8 A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. 9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. 10 A mai așteptat alte șapte zile, și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. 11 Porumbelul s-a întors la el spre seară, și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. 12 A mai așteptat alte șapte zile, și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. 13 În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat, și iată că fața pământului se uscase. 14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
Ieșirea lui Noe din corabie
15 Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe și i-a zis: 16 „Ieși din corabie, tu și nevastă-ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine! 17 Scoate afară împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească și să se înmulțească pe pământ.” 18 Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi. 19 Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie. 20 Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate dobitoacele curate și din toate păsările curate și a adus arderi-de-tot pe altar. 21 Domnul a mirosit un miros plăcut și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui, și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. 22 Cât va fi pământul , nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!”
1 Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate animalele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au liniștit. 2 Izvoarele adâncului și ferestrele cerurilor au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită. 3 Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, 4 iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s-au văzut vârfurile munților.
6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut-o 7 și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându-se și întorcându-se, până când apele de pe pământ au secat. 8 Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut. 9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc de odihnă pentru picioarele sale și s-a întors la Noe în arcă, deoarece încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă. 10 A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă. 11 Porumbelul s-a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră. 12 A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s-a mai întors la el.
13 În anul șase sute unu, în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s-a uitat și iată că suprafața pământului era uscată. 14 În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat.
15 Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Noe, zicând: 16 „Ieși din arcă, tu, împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile acestora. 17 Scoate afară toate vietățile, de orice fel, care sunt cu tine – păsări, animale și orice animal care se târăște pe pământ – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească“.
18 Astfel, Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi. 19 De asemenea, orice vietate, orice târâtoare și orice pasăre, tot ce mișună pe pământ, potrivit familiilor lor, au ieșit și ele din arcă.
20 Atunci Noe a construit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le-a adus ca ardere-de-tot pe altar. 21 Domnul a simțit aroma plăcută și a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, căci înclinația inimii lui este rea din tinerețe, și nici nu voi mai distruge toate viețuitoarele, așa cum am făcut-o.
22 Atât timp cât va fi pământul, nu vor înceta
semănatul și seceratul,
frigul și căldura,
vara și iarna,
ziua și noaptea“.