1 Rugăciunea prorocului Habacuc. (De cântat în felul cântecelor de jale) 2 „Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însuflețește-Ți lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ți aminte de îndurările Tale! 3 Dumnezeu vine din Teman și Cel Sfânt vine din muntele Paran… Măreția Lui acoperă cerurile și slava Lui umple pământul. 4 Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze și acolo este ascunsă tăria Lui. 5 Înaintea Lui merge ciuma, și molima calcă pe urmele lui. 6 Se oprește și măsoară pământul cu ochiul; privește și face pe neamuri să tremure; munții cei veșnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veșnice. 7 Văd corturile Etiopiei pline de groază și se cutremură colibele din țara Madianului. 8 S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi și Te-ai suit în carul Tău de biruință? 9 Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgețile Cuvântului Tău… Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor. 10 La vederea Ta, se cutremură munții; se năpustesc râuri de apă; adâncul își ridică glasul și își înalță valurile . 11 Soarele și Luna se opresc în locuința lor de lumina săgeților Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește. 12 Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobești neamurile în mânia Ta . 13 Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău, să izbăvești pe unsul Tău; sfărâmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii până în vârf. 14 Străpungi cu săgețile Tale capul căpeteniilor lui, care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoțând strigăte de bucurie, ca și cum ar fi și mâncat pe cel nenorocit în culcuș. 15 Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari. 16 Când am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul ; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase și-mi tremură genunchii. Căci aș putea oare aștepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului? 17 Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, 18 eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! 19 Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor și mă face să merg pe înălțimile mele .” – Către mai-marele cântăreților. De cântat cu instrumente cu coarde.
Rugăciunea profetului
1 Rugăciunea profetului Habacuc. De cântat precum un șighionot .
2 ‒ Doamne, am auzit de faima Ta!
Lucrarea Ta, Doamne, îmi inspiră teamă!
Însuflețește-o de-a lungul anilor!
Fă-o cunoscută în cursul anilor!
Dar, la mânie, adu-Ți aminte să arăți îndurare!
3 Dumnezeu vine din Teman
și Cel Sfânt – din muntele Paran. Selah
Splendoarea Lui acoperă cerurile,
iar lauda Lui umple pământul.
4 Strălucirea Lui este ca lumina
și din mâna Lui ies raze;
acolo Îi este ascunsă puterea.
5 Înaintea Lui merge molima,
iar flacăra calcă pe urmele Sale.
6 El Se oprește și cutremură pământul;
Se uită și face națiunile să tremure.
Munții cei trainici se sfărâmă,
iar dealurile cele vechi se pleacă.
Cărările Lui sunt veșnice.
7 Am văzut corturile lui Cușan în necaz
și colibele țării lui Midian tremurând.
8 S-a înfuriat oare Domnul pe râuri?
Împotriva râurilor se arată mânia Ta?
Împotriva mării s-a dezlănțuit furia Ta,
când ai încălecat pe caii Tăi
și Te-ai suit în carele Tale victorioase?
9 Arcul Îți este dezvelit în întregime;
jurămintele sunt săgeți care se țin de cuvânt. Selah
Tu despici pământul prin râuri.
10 Când munții Te-au văzut, s-au cutremurat.
Potopul de ape s-a revărsat,
adâncul și-a făcut auzit glasul;
el își ridică mâinile în sus.
11 Soarele și luna s-au oprit în înălțimi
la sclipirea săgeților Tale care pornesc,
la strălucirea lăncii Tale scânteietoare.
12 Tu străbați pământul cu indignare
și treieri națiunile cu mânie.
13 Ai ieșit ca să-Ți eliberezi poporul,
ca să-l salvezi pe unsul Tău.
Tu ai zdrobit căpetenia din casa răutății,
l-ai dezbrăcat din cap până-n picioare! Selah
14 Ai străpuns capul războinicilor lui cu propriile-i săgeți,
când s-au dezlănțuit ca o furtună să ne împrăștie!
Bucuria lor a fost ca și cum l-ar fi devorat pe sărac
în ascunzătoare.
15 Tu pășești pe mare cu caii Tăi,
agitând apele cele mari.
16 Când am auzit, mi s-a cutremurat pântecul!
La vestea aceasta, mi-au fremătat buzele!
Mi-a intrat putrezirea în oase
și mi-au tremurat genunchii!
Totuși, voi aștepta liniștit ziua necazului
ce se va abate peste poporul care ne va ataca.
17 Chiar dacă smochinul nu înflorește
și în vii nu mai este rod,
chiar dacă lipsește rodul din măslin
și câmpurile nu mai dau hrană,
chiar dacă turma din staul este nimicită
și nu mai sunt vite în grajduri,
18 eu tot mă voi bucura în Domnul
și mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele!
19 Stăpânul Domn este puterea mea!
El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor
și mă face să pășesc pe înălțimile mele.
Pentru dirijor. De cântat cu instrumentele mele cu coarde.