Legea Nazireatului
1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 2 „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Când un bărbat sau o femeie se va despărți de ceilalți, făcând o juruință de nazireat, ca să se închine Domnului, 3 să se ferească de vin și de băutură îmbătătoare; să nu bea nici oțet făcut din vin, nici oțet făcut din vreo băutură îmbătătoare; să nu bea nicio băutură stoarsă din struguri și să nu mănânce struguri proaspeți, nici uscați. 4 În tot timpul nazireatului lui, să nu mănânce nimic care vine din viță, de la sâmburi până la pielița strugurelui. 5 În tot timpul nazireatului, briciul să nu treacă pe capul lui; până la împlinirea zilelor pentru care s-a închinat Domnului, va fi sfânt; să-și lase părul să crească în voie. 6 În tot timpul cât s-a făgăduit Domnului prin jurământ, să nu se apropie de un mort; 7 să nu se pângărească nici la moartea tatălui său, nici a mamei sale, nici a fratelui său, nici a surorii sale, căci poartă pe cap închinarea Dumnezeului lui. 8 În tot timpul nazireatului, să fie închinat Domnului. 9 Dacă moare cineva de moarte năpraznică lângă el, și capul lui închinat se face astfel necurat, să-și radă capul în ziua curățirii, și anume să și-l radă a șaptea zi. 10 În ziua a opta , să aducă preotului două turturele sau doi pui de porumbel, la ușa cortului întâlnirii. 11 Preotul să jertfească pe unul ca jertfă de ispășire, iar pe celălalt ca ardere-de-tot și să facă pentru el ispășirea păcatului lui, făcut cu prilejul mortului. Nazireul să-și sfințească apoi capul chiar în ziua aceea. 12 Să închine din nou Domnului zilele nazireatului lui dinainte și să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină; zilele dinainte nu vor fi socotite, pentru că nazireatul lui a fost pângărit.
După isprăvirea nazireatului
13 Iată legea nazireului. În ziua când se va împlini vremea nazireatului lui, să fie adus la ușa cortului întâlnirii. 14 Ca dar, să aducă Domnului un miel de un an fără cusur pentru arderea-de-tot, o oaie de un an și fără cusur pentru jertfa de ispășire și un berbec fără cusur pentru jertfa de mulțumire; 15 un coș cu azimi, turte făcute din floarea făinii, frământată cu untdelemn, și plăcinte fără aluat, stropite cu untdelemn, împreună cu darul de mâncare și jertfa de băutură obișnuite. 16 Preotul să aducă aceste lucruri înaintea Domnului și să aducă jertfa lui de ispășire și arderea-de-tot; 17 să pregătească berbecul ca jertfă de mulțumire Domnului, împreună cu coșul cu azimi, și să pregătească și darul lui de mâncare și jertfa lui de băutură. 18 Nazireul să-și radă, la ușa cortului întâlnirii, capul închinat Domnului; să ia părul capului său închinat Domnului și să-l pună pe focul care este sub jertfa de mulțumire. 19 Preotul să ia spata dreaptă fiartă a berbecului, o turtă nedospită din coș și o plăcintă nedospită și să le pună în mâinile Nazireului, după ce acesta și-a ras capul închinat Domnului. 20 Preotul să le legene într-o parte și într-alta înaintea Domnului: acesta este un lucru sfânt, care este al preotului, împreună cu pieptul legănat și spata adusă ca jertfă prin ridicare. Apoi, nazireul va putea să bea vin. 21 Aceasta este legea pentru cel ce a făcut juruința de nazireat: acesta este darul lui, care trebuie adus Domnului pentru nazireatul lui, afară de ce-i vor îngădui mijloacele lui. Să împlinească tot ce este poruncit pentru juruința pe care a făcut-o, după legea nazireatului’.”
Binecuvântarea
22 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 23 „Vorbește lui Aaron și fiilor lui și spune-le: ‘Așa să binecuvântați pe copiii lui Israel și să le ziceți: 24 «Domnul să te binecuvânteze și să te păzească ! 25 Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine și să Se îndure de tine! 26 Domnul să-Și înalțe Fața peste tine și să-ți dea pacea!» 27 Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, și Eu îi voi binecuvânta’.”
Nazireatul
1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când un bărbat sau o femeie face un jurământ deosebit, un jurământ de nazireat, pentru a se dedica Domnului, 3 trebuie să se abțină de la vin și băutură tare. Să nu bea nici oțet făcut din vin, nici oțet făcut din băutură tare, să nu bea nicio băutură făcută din struguri, nici să nu mănânce struguri proaspeți sau uscați. 4 În toate zilele sale de nazireat să nu mănânce nimic care vine din viță, de la sâmburi până la pielița strugurelui. 5 În toate zilele jurământului său de nazireat să nu treacă briciul pe capul lui. El va fi sfânt până se termină perioada pentru care s-a consacrat Domnului. Să-și lase părul să crească în voie. 6 În toate zilele nazireatului său pentru Domnul, să nu se apropie de vreun mort. 7 Să nu se pângărească nici pentru tatăl său, nici pentru mama sa, nici pentru fratele său, nici pentru sora sa, când aceștia vor muri, pentru că semnul consacrării sale lui Dumnezeu este pe capul lui. 8 În toate zilele nazireatului său să fie sfânt pentru Domnul. 9 Dar dacă un om moare pe neașteptate lângă el și, astfel, își pângărește capul sfințit, va trebui să-și radă capul în ziua curățirii lui. Să și-l radă în ziua a șaptea. 10 Apoi, în ziua a opta, să aducă preotului, la intrarea în Cortul Întâlnirii, două turturele sau doi pui de porumbel. 11 Preotul s-o aducă pe una ca jertfă pentru păcat, iar pe cealaltă ca ardere-de-tot și să facă ispășire pentru nazireu cu privire la păcatul făcut din cauza mortului. Apoi, în aceeași zi, nazireul să-și sfințească din nou capul. 12 Să dedice din nou Domnului zilele sale ca nazireu și să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină. De zilele dinainte nu se va ține seama pentru că nazireatul său a fost pângărit.
13 Iată care este legea nazireului în ziua când se vor împlini zilele lui de nazireat: să fie adus la intrarea Cortului Întâlnirii. 14 Să aducă Domnului ofranda sa: un miel de un an, fără cusur, ca ardere-de-tot, o mielușea de un an, fără cusur, ca jertfă pentru păcat, un berbec fără cusur, ca jertfă de pace, 15 un coș cu azime, turte din făină aleasă, amestecată cu ulei, turte subțiri, nedospite, unse cu ulei, împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură. 16 Preotul să le aducă înaintea Domnului, împreună cu jertfa lui pentru păcat și arderea lui de tot. 17 Să aducă berbecul ca jertfă de pace în cinstea Domnului, alături de coșul cu azime. Apoi, preotul să aducă și darul lui de mâncare și jertfa lui de băutură. 18 Nazireul să-și radă, la intrarea Cortului Întâlnirii, capul sfințit, să ia părul capului său care a fost sfințit și să-l pună pe focul care este sub jertfa de pace. 19 Preotul să ia spata dreaptă a berbecului, după ce a fiert-o, precum și o turtă nedospită din coș și o turtă subțire, nedospită, și să le pună în mâinile nazireului, după ce acesta și-a ras capul sfințit. 20 Preotul să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului. Acestea sunt sfinte și aparțin preotului, împreună cu pieptul adus ca jertfă legănată și spata adusă drept contribuție. După aceea nazireul poate să bea vin.
21 Aceasta este legea pentru nazireul care face un jurământ. Așa să-și aducă el ofranda Domnului pentru nazireatul său, în afară de ceea ce poate dărui de la sine. Să facă potrivit cu jurământul pe care l-a făcut, urmând legea nazireatului său»“.
Binecuvântarea poporului de către preoți
22 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 23 „Vorbește lui Aaron și fiilor săi și spune-le: «Așa să-i binecuvântați pe fiii lui Israel. Să le spuneți:
24 Domnul să te binecuvânteze
și să te păzească!
25 Domnul să facă să strălucească fața Lui peste tine
și să-Și arate bunăvoința față de tine!
26 Domnul să-Și înalțe fața peste tine
și să-ți dea pacea!’
27 Așa să pui Numele Meu peste fiii lui Israel, și Eu îi voi binecuvânta»“.