PSALMUL 104
1 Binecuvântează, suflete, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare!
Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție!
2 Te învelești cu lumina ca și cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
3 Cu apele Îți întocmești vârful locuinței Tale;
din nori Îți faci carul
și umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Îți faci soli
și din flăcări de foc, slujitori.
5 Tu ai așezat pământul pe temeliile lui,
și niciodată nu se va clătina.
6 Tu îl acoperiseși cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină;
apele stăteau pe munți,
7 dar, la amenințarea Ta, au fugit ,
la glasul tunetului Tău, au luat-o la fugă,
8 suindu-se pe munți și pogorându-se în văi,
până la locul pe care li-l hotărâseși Tu.
9 Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă,
pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.
10 Tu faci să țâșnească izvoarele în văi
și ele curg printre munți.
11 Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului;
în ele își potolesc setea măgarii sălbatici.
12 Păsările cerului locuiesc pe marginile lor
și fac să le răsune glasul printre ramuri.
13 Din locașul Tău cel înalt Tu uzi munții;
și se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.
14 Tu faci să crească iarba pentru vite
și verdețuri pentru nevoile omului,
ca pământul să dea hrană :
15 vin , care înveselește inima omului,
untdelemn, care-i înfrumusețează fața,
și pâine, care-i întărește inima.
16 Se udă copacii Domnului,
cedrii din Liban, pe care i-a sădit El.
17 În ei își fac păsările cuiburi;
iar cocostârcul își are locuința în chiparoși;
18 munții cei înalți sunt pentru țapii sălbatici,
iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri .
19 El a făcut luna ca să arate vremurile;
soarele știe când trebuie să apună.
20 Tu aduci întunericul și se face noapte:
atunci toate fiarele pădurilor se pun în mișcare;
21 puii de lei mugesc după pradă
și își cer hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, ele fug înapoi
și se culcă în vizuinile lor.
23 Dar omul iese la lucrul său
și la munca lui până seara.
24 Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune
și pământul este plin de făpturile Tale.
25 Iată marea cea întinsă și mare:
în ea se mișcă nenumărate viețuitoare
mici și mari.
26 Acolo pe ea umblă corăbiile
și în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
27 Toate aceste viețuitoare Te așteaptă,
ca să le dai hrana la vreme.
28 Le-o dai Tu, ele o primesc;
Îți deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătățile Tale.
29 Îți ascunzi Tu Fața, ele tremură;
le iei Tu suflarea, ele mor
și se întorc în țărâna lor.
30 Îți trimiți Tu suflarea: ele sunt zidite
și înnoiești astfel fața pământului.
31 În veci să țină slava Domnului!
Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
32 El privește pământul, și pământul se cutremură;
atinge munții, și ei fumegă.
33 Voi cânta Domnului cât voi trăi,
voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi!
34 Fie plăcute Lui cuvintele mele!
Mă bucur de Domnul.
35 Să piară păcătoșii de pe pământ
și cei răi să nu mai fie!
Binecuvântează , suflete, pe Domnul!
Lăudați pe Domnul!
Psalmul 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!

Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare!
Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție!

2 Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta,
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 și așezi pe ape grinzile camerelor Tale de sus.
Din nori Îți faci un car
și umbli pe aripile vântului.
4 El îi face pe îngerii Săi vânturi,
și pe slujitorii Săi – un foc arzător.

5 Tu ai așezat pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6 L-ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină.
Apele stăteau pe munți,
7 dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă,
8 astfel încât munții s-au ridicat și văile au coborât
în locul pe care l-ai hotărât pentru ele.
9 Le-ai stabilit o limită peste care nu au voie să treacă,
astfel încât să nu se întoarcă și să acopere pământul.

10 Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate
și ele curg printre munți.
11 Toate vietățile câmpului se adapă din ele
și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului
care-și fac auzit glasul din frunziș.
13 Din odăile Tale de sus, Tu uzi munții;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 Tu faci să crească iarbă pentru vite
și verdețuri pe care omul să le cultive.
Faci să iasă hrană din pământ:
15 vin care înveselește inima omului,
ulei care dă strălucire feței
și pâine care întărește inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udați,
cedrii Libanului pe care El i-a plantat.
17 În ei își fac cuibul păsările,
barza își are casa în chiparoși.
18 Munții cei înalți sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost
pentru viezurii de stâncă.

19 El a făcut luna ca să arate vremurile,
iar soarele știe când să apună.
20 Tu aduci întunericul și se face noapte;
atunci toate vietățile pădurii încep să mișune.
21 Puii de leu rag după pradă,
cerându-și hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
și se culcă în vizuinile lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui – până seara.

24 Ce multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Pe toate le-ai făcut cu înțelepciune;
pământul este plin de vietățile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este!
Acolo mișună vietăți fără număr,
viețuitoare mici și mari.
26 Corăbiile o străbat;
în ea se joacă leviatanul,
pe care l-ai creat Tu.

27 Toate își pun speranța în Tine
ca să le dai hrana la timp.
28 Când Tu le-o dai, ele o primesc;
când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți.
29 Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc;
când le iei suflarea, ele mor
și se întorc în țărână.
30 Când Îți trimiți Duhul, ele sunt create,
înnoind astfel fața pământului.

31 Fie ca gloria Domnului să rămână pe vecie!
Domnul să Se bucure de lucrările Sale.
32 El privește pământul și acesta se cutremură,
atinge munții și ei fumegă.

33 Voi cânta Domnului cât voi trăi!
Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie-I plăcută cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoșii de pe pământ
și cei răi să nu mai fie!

Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!

Lăudați-L pe Domnul !