PSALMUL 11
Către mai-marele cântăreților.
Făcut de David
1 La Domnul găsesc scăpare! Cum puteți să-mi spuneți:
„Fugi în munții voștri, ca o pasăre?”
2 Căci iată că cei răi încordează arcul,
își potrivesc săgeata pe coardă,
ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată.
3 Și când se surpă temeliile,
ce ar putea să mai facă cel neprihănit?
4 Domnul este în Templul Lui cel sfânt, Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri.
Ochii Lui privesc și pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
5 Domnul încearcă pe cel neprihănit,
dar urăște pe cel rău și pe cel ce iubește silnicia.
6 Peste cei răi plouă cărbuni, foc și pucioasă:
un vânt dogoritor , iată paharul de care au ei parte.
7 Căci Domnul este drept, iubește dreptatea ,
și cei neprihăniți privesc Fața Lui.
Psalmul 11
Pentru dirijor. Al lui David.
1 În Domnul mă adăpostesc!
Cum puteți spune sufletului meu:
„Fugi la muntele vostru, ca o pasăre“?
2 Iată, cei răi își încordează arcul,
își potrivesc săgeata pe coardă,
ca să-i țintească pe întuneric
pe cei cu inima dreaptă.
3 Când se surpă temeliile,
ce mai poate face cel drept?

4 Domnul este în Templul Său cel sfânt,
Domnul este pe tronul Lui din Ceruri.
Ochii Lui privesc
și pleoapele Lui îi cercetează pe fiii omului.
5 Domnul îl cercetează pe cel drept,
dar sufletul Lui îl urăște
pe cel rău și pe cel ce iubește violența.
6 Peste cei răi va face să plouă cu cărbuni, foc și sulf;
o căldură arzătoare este paharul de care au parte.

7 Căci Domnul este drept,
iubește dreptatea,
iar cei drepți vor privi fața Lui.