PSALMUL 123
O cântare a treptelor
1 La Tine îmi ridic ochii,
la Tine, care locuiești în ceruri.
2 Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor
și ochii roabei la mâna stăpânei ei,
așa se uită ochii noștri la Domnul, Dumnezeul nostru,
până va avea milă de noi.
3 Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi,
căci suntem sătui de dispreț;
4 ne este sătul sufletul
de batjocurile celor îngâmfați,
de disprețul celor trufași.
Psalmul 123
O cântare de pelerinaj
1 Către Tine îmi ridic ochii,
Cel Ce locuiești în Ceruri.
2 Cum se uită ochii slujitorilor la mâna stăpânilor lor,
și ochii slujitoarei – la mâna stăpânei ei,
tot așa privesc și ochii noștri la Domnul, Dumnezeul nostru,
până Își va arăta bunăvoința față de noi.

3 Arată-Ți bunăvoința față de noi, Doamne,
arată-Ți bunăvoința față de noi,
căci suntem atât de sătui de dispreț!
4 Sufletul nostru s-a săturat
de batjocura celor aroganți
și de disprețul celor mândri.