PSALMUL 128
O cântare a treptelor
1 Ferice de oricine se teme de Domnul
și umblă pe căile Lui!
2 Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale,
ești fericit și-ți merge bine.
3 Nevastă-ta este ca o viță roditoare înăuntrul casei tale;
copiii tăi stau ca niște lăstari de măslin împrejurul mesei tale.
4 Așa este binecuvântat
omul care se teme de Domnul.
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieții tale
6 și să vezi pe copiii copiilor tăi!
Pacea să fie peste Israel!
Psalmul 128
O cântare de pelerinaj
1 Ferice de oricine se teme de Domnul
și umblă pe căile Lui!
2 Căci atunci vei mânca din munca mâinilor tale,
vei fi fericit și-ți va fi bine.
3 Soția ta va fi ca o viță roditoare
în interiorul casei tale.
Fiii tăi vor fi ca lăstarii de măslin
împrejurul mesei tale.
4 Iată, așa este binecuvântat bărbatul
care se teme de Domnul.

5 Domnul să te binecuvânteze din Sion,
ca să vezi prosperitatea Ierusalimului
în toate zilele vieții tale
6 și să-i vezi pe fiii fiilor tăi!
Pacea să fie peste Israel!