PSALMUL 30
Un psalm. O cântare pentru sfințirea Casei Domnului, făcută de David
1 Te înalț, Doamne, căci m-ai ridicat
și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei să se bucure de mine.
2 Doamne, Dumnezeule,
eu am strigat către Tine,
și Tu m-ai vindecat .
3 Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuința morților,
Tu m-ai adus la viață din mijlocul celor ce se pogoară în groapă.
4 Cântați Domnului, voi cei iubiți de El,
măriți prin laudele voastre Numele Lui cel Sfânt!
WhatsApp Image 2022-01-23 at 8.49.48 AM(1)
5 Căci mânia Lui ține numai o clipă ,
dar îndurarea Lui ține toată viața:
seara vine plânsul,
iar dimineața , veselia.
6 Când îmi mergea bine , ziceam:
„Nu mă voi clătina niciodată!”
7 Doamne, prin bunăvoința Ta mă așezaseși pe un munte tare,
dar Ți-ai ascuns Fața, și m-am tulburat.
8 Doamne, eu am strigat către Tine
și m-am rugat Domnului zicând:
9 „Ce vei câștiga dacă-mi verși sângele și mă pogori în groapă?
Poate să Te laude țărâna ?
Poate ea să vestească credincioșia Ta?
10 Ascultă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, ajută-mă!”
11 Și mi-ai prefăcut tânguirile în veselie,
mi-ai dezlegat sacul de jale și m-ai încins cu bucurie,
12 pentru ca inima mea să-Ți cânte și să nu stea mută.
Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!
Psalmul 30
Un psalm al lui David. O cântare pentru consacrarea Casei.
1 Te voi înălța, Doamne, căci m-ai ridicat
și nu i-ai lăsat pe dușmanii mei să se bucure de mine.
2 Doamne, Dumnezeul meu,
am strigat către Tine după ajutor și Tu m-ai vindecat.
3 Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuința Morților;
m-ai adus la viață din mijlocul celor ce coboară în groapă.

4 Cântați spre lauda Domnului, voi, credincioșii Lui,
și aduceți mulțumiri când vă amintiți de sfințenia Lui.
5 Căci mânia Lui ține o clipă,
dar îndurarea Lui ține o viață.
Seara vine plânsul,
dar dimineața vine bucuria.

6 Când îmi mergea bine, ziceam:
„Nu mă voi clătina niciodată!“.
7 Doamne, prin bunăvoința Ta
ai întărit muntele meu,
dar, când Ți-ai ascuns fața,
m-am îngrozit.

8 Doamne, către Tine am strigat,
la Stăpânul am căutat bunăvoință, zicând :
9 „Ce câștig este de pe urma morții mele,
atunci când mă cobor în groapă?
Poate să Îți mulțumească țărâna,
poate ea să vestească credincioșia Ta?
10 Ascultă-mă, Doamne, și arată-Ți bunăvoința față de mine!
Doamne, fii ajutorul meu!“.

11 Iar Tu mi-ai transformat bocetul în veselie,
mi-ai înlăturat hainele de jale și mi-ai dat ca haină bucuria,
12 pentru ca sufletul meu să cânte spre lauda Ta și să nu tacă.
Doamne, Dumnezeul meu, veșnic Îți voi mulțumi!