PSALMUL 5
Către mai-marele cântăreților.
De cântat cu flautele.
Un psalm al lui David
1 Pleacă-Ți urechea la cuvintele mele, Doamne!
Ascultă suspinele mele!
2 Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu,
căci către Tine mă rog !
3 Doamne, auzi-mi glasul , dimineața!
Dimineața, eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine și aștept.
4 Căci Tu nu ești un Dumnezeu căruia să-I placă răul;
cel rău nu poate locui lângă Tine.
5 Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi;
Tu urăști pe cei ce fac fărădelegea
6 și pierzi pe cei mincinoși;
Domnul urăște pe oamenii care varsă sânge și înșală.
7 Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în casa Ta
și să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfânt .
8 Doamne, călăuzește-mă pe calea plăcută Ție, din pricina vrăjmașilor mei!
Netezește calea Ta sub pașii mei.
9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor;
inima le este plină de răutate,
gâtlejul le este un mormânt deschis
și pe limbă au vorbe lingușitoare .
10 Lovește-i ca pe niște vinovați, Dumnezeule!
Fă-i să cadă prin înseși sfaturile lor.
Prăbușește-i în mijlocul păcatelor lor fără număr!
Căci se răzvrătesc împotriva Ta.
11 Atunci, toți cei ce se încred în Tine se vor bucura ,
se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti.
Tu vei fi bucuria
celor ce iubesc Numele Tău.
12 Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne,
și-l înconjuri cu bunăvoința Ta, cum l-ai înconjura cu un scut.
Psalmul 5
Pentru dirijor. De cântat cu fluiere. Un psalm al lui David.
1 Ascultă-mi cuvintele, Doamne;
gândește-Te la suspinul meu!
2 Ascultă cu atenție strigătul meu,
Împăratul meu și Dumnezeul meu,
căci Ție mă rog!

3 Doamne, Tu îmi vei asculta glasul dimineața;
dimineața voi sta pregătit înaintea Ta și voi aștepta.
4 Căci Tu nu ești un Dumnezeu Căruia să-I placă răutatea,
iar cel rău nu-Ți poate sta în preajmă.
5 Lăudăroșii nu pot sta înaintea ochilor Tăi,
iar Tu îi urăști pe toți cei ce comit nelegiuiri
6 și-i dai pierzării pe cei ce rostesc minciuni.
Domnul îl detestă pe omul care varsă sânge și înșală.

7 Eu însă, prin marea Ta îndurare,
voi intra în Casa Ta
și, în teamă de Tine,
mă voi închina spre Templul Tău cel sfânt.
8 Doamne, condu-mă cu dreptatea Ta,
din cauza celor ce mă pândesc!
Netezește calea Ta înaintea mea!
9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor,
iar inima lor este un loc al distrugerii.
Gâtul le este un mormânt deschis;
cu limbile lor ei lingușesc.
10 Condamnă-i, Dumnezeule!
Să cadă prin propriile conspirații!
Pentru multele lor fărădelegi, alungă-i,
căci s-au răzvrătit împotriva Ta!
11 Să se bucure toți cei ce se adăpostesc în Tine!
Pe vecie să strige de bucurie!
Protejează-i Tu,
ca să strige de bucurie
toți cei ce iubesc Numele Tău.

12 Căci Tu îl binecuvântezi pe cel drept, Doamne,
îl înconjori cu bunăvoința Ta precum un scut.