PSALMUL 52
Către mai-marele cântăreților.
O cântare a lui David.
Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, când zicea:
„David s-a dus în casa lui Ahimelec”
1 Pentru ce te fălești cu răutatea ta, asupritorule ?
Bunătatea lui Dumnezeu ține în veci.
2 Limba ta nu născocește decât răutate,
ca un brici ascuțit, viclean ce ești!
3 Tu iubești mai degrabă răul decât binele,
mai degrabă minciuna decât adevărul.
4 Tu iubești numai cuvinte nimicitoare,
limbă înșelătoare!
5 De aceea și Dumnezeu te va doborî pe vecie,
te va apuca și te va ridica din cortul tău
și te va dezrădăcina din pământul celor vii.
6 Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme
și vor râde de el, zicând:
7 „Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu,
ci se încredea în bogățiile lui cele mari
și se bizuia pe răutatea lui.”
8 Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde,
mă încred în bunătatea lui Dumnezeu în veci de veci.
9 Te voi lăuda totdeauna pentru că ai lucrat
și, în fața copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.
Psalmul 52
Pentru dirijor. Un maschil al lui David, compus pe vremea când edomitul Doeg a venit la Saul și l-a înștiințat pe acesta, zicându-i: „David s-a dus în casa lui Ahimelek!“.
1 Viteazule, de ce te lauzi cu răutatea ta?
Îndurarea lui Dumnezeu mă protejează pe vecie.
2 Numai dezastru plănuiește limba ta!
Este ca un brici ascuțit,
viclean ce ești!
3 Tu iubești mai mult răul decât binele
și minciuna mai mult decât cuvântul drept. Selah
4 Tu iubești numai cuvintele nimicitoare,
limbă înșelătoare!

5 Dumnezeu te va doborî pe vecie,
te va apuca și te va smulge din cortul tău ;
te va dezrădăcina din pământul celor vii. Selah
6 Cei drepți vor vedea și se vor teme,
vor râde de el:
7 „Iată omul care nu-L lua pe Dumnezeu
ca refugiu al său,
ci se încredea în marile lui bogății
și creștea în putere distrugându-i pe alții“.

8 Eu însă sunt ca un măslin verde
în Casa lui Dumnezeu,
căci mă încred în îndurarea lui Dumnezeu
pentru veci de veci.
9 Îți voi mulțumi mereu pentru că ai lucrat;
îmi pun speranța în Numele Tău, căci este binevoitor
față de credincioșii Tăi.