PSALMUL 66
Către mai-marele cântăreților.
O cântare. Un psalm
1 Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie, toți locuitorii pământului.
2 Cântați slavă Numelui Său,
măriți slava Lui prin laudele voastre.
3 Ziceți lui Dumnezeu: „Cât de înfricoșate sunt lucrările Tale!
Din pricina mărimii puterii Tale, vrăjmașii Tăi Te lingușesc.
4 Tot pământul se închină înaintea Ta
și cântă în cinstea Ta,
cântă Numele Tău.”
5 Veniți și priviți lucrările lui Dumnezeu!
Ce înfricoșat este El când lucrează asupra fiilor oamenilor!
6 El a prefăcut marea în pământ uscat
și râul a fost trecut cu piciorul:
atunci ne-am bucurat în El.
7 El stăpânește pe vecie prin puterea Lui.
Ochii Lui urmăresc pe neamuri,
ca cei răzvrătiți să nu se mai scoale împotriva Lui!
8 Binecuvântați, popoare, pe Dumnezeul nostru!
Faceți să răsune lauda Lui!
9 El ne-a păstrat sufletul cu viață
și n-a îngăduit să ni se clatine piciorul.
10 Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule,
ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul.
11 Ne-ai adus în laț
și ne-ai pus o grea povară pe coapse.
12 Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre,
am trecut prin foc și prin apă,
dar Tu ne-ai scos și ne-ai dat belșug.
13 De aceea, voi merge în Casa Ta cu arderi-de-tot,
îmi voi împlini juruințele făcute Ție,
14 juruințe care mi-au ieșit de pe buze,
pe care mi le-a rostit gura când eram la strâmtorare.
15 Îți voi aduce oi grase ca ardere-de-tot,
cu grăsimea berbecilor,
voi jertfi oi împreună cu țapi.
16 Veniți de ascultați, toți cei ce vă temeți de Dumnezeu,
și voi istorisi ce a făcut El sufletului meu.
17 Am strigat către El cu gura mea,
și îndată lauda a fost pe limba mea.
18 Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea,
nu m-ar fi ascultat Domnul.
19 Dar Dumnezeu m-a ascultat,
a luat aminte la glasul rugăciunii mele.
20 Binecuvântat să fie Dumnezeu,
care nu mi-a lepădat rugăciunea
și nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui!
Psalmul 66
Pentru dirijor. O cântare. Un psalm.
1 Strigați de bucurie către Dumnezeu,
toți locuitorii pământului!
2 Cântați spre gloria Numelui Său!
Faceți glorioasă cântarea Lui de laudă!
3 Spuneți-I lui Dumnezeu:
„Cât de înfricoșătoare sunt lucrările Tale!“.
Puterea Ta este atât de mare,
încât dușmanii Tăi se retrag dinaintea Ta.
4 Tot pământul să Ți se închine
și să cânte spre lauda Ta,
să cânte spre lauda Numelui Tău! Selah

5 Veniți și vedeți lucrările lui Dumnezeu;
ceea ce a făcut El pentru fiii omului este de temut.
6 El a schimbat marea în uscat
și ei au traversat râul cu piciorul.
Acolo noi ne-am bucurat în El.
7 El stăpânește cu puterea Sa pe vecie,
ochii Săi supraveghează națiunile.
Fie ca răzvrătiții să nu se mai înalțe pe ei înșiși! Selah

8 Popoare, binecuvântați-L pe Dumnezeul nostru!
Faceți să se audă lauda adusă Numelui Său!
9 El ne-a ținut sufletul în viață
și nu lasă să ni se clatine piciorul.
10 Dumnezeule, Tu ne cercetezi
și ne purifici așa cum se purifică argintul.
11 Ne-ai făcut să intrăm în laț
și ne-ai pus o povară pe coapse.
12 Ai îngăduit omului să călărească pe capetele noastre,
am trecut prin foc și prin apă,
dar apoi ne-ai condus spre abundență.

13 De aceea voi veni la Casa Ta cu arderi-de-tot;
îmi voi împlini jurămintele față de Tine
14 pe care le-au promis buzele mele
și pe care gura mea le-a rostit când eram în necaz.
15 Îți voi aduce, ca arderi-de-tot, animale îngrășate;
alături de fumul berbecilor,
voi aduce tauri și țapi. Selah

16 Veniți și ascultați, voi, toți cei ce vă temeți de Dumnezeu,
și vă voi istorisi ce a făcut El pentru mine.
17 Am strigat către El cu gura mea
și L-am lăudat cu limba mea.
18 Dacă aș fi plănuit nelegiuirea în inima mea,
nu m-ar fi ascultat Stăpânul.
19 Dar Dumnezeu, într-adevăr, m-a ascultat;
El a auzit rugăciunea mea.
20 Binecuvântat să fie Dumnezeu
Care nu mi-a respins rugăciunea
și nici nu Și-a ascuns îndurarea față de mine!