Slujirea israeliților la idoli
1 Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toți cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. 2 El voia numai ca vârstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască și să învețe războiul, și anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte. 3 Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai filistenilor, toți canaaniții, sidoniții și heviții care locuiau în muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea Hamatului. 4 Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinților lor prin Moise. 5 Și copiii lui Israel au locuit în mijlocul canaaniților, hetiților, amoriților, fereziților, heviților și iebusiților; 6 au luat de neveste pe fetele lor și au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor și au slujit dumnezeilor lor.
Otniel
7 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul și au slujit Baalilor și idolilor . 8 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel și i-a vândut în mâinile lui Cușan-Rișeataim , împăratul Mesopotamiei. Și copiii lui Israel au fost supuși opt ani lui Cușan-Rișeataim. 9 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, și Domnul le-a ridicat un izbăvitor , care i-a izbăvit: pe Otniel , fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb. 10 Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel și a pornit la război. Domnul a dat în mâinile lui pe Cușan-Rișeataim, împăratul Mesopotamiei, și mâna Lui a fost puternică împotriva lui Cușan-Rișeataim. 11 Țara a avut odihnă patruzeci de ani. Și Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
Ehud
12 Copiii lui Israel au făcut iarăși ce nu plăcea Domnului, și Domnul a întărit pe Eglon , împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului. 13 Eglon a strâns la el pe fiii lui Amon și pe amaleciți și a pornit. A bătut pe Israel și a luat cetatea finicilor . 14 Și copiii lui Israel au fost supuși optsprezece ani lui Eglon, împăratul Moabului. 15 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, și Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului. 16 Ehud și-a făcut o sabie cu două tăișuri, lungă de un cot, și a încins-o pe sub haine, în partea dreaptă. 17 A dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un om foarte gras. 18 Când a isprăvit de dat darul, a dat drumul oamenilor care-l aduseseră. 19 El însuși s-a întors de la pietrăriile de lângă Ghilgal și a zis: „Împărate, am să-ți spun ceva în taină.” Împăratul a zis: „Tăcere!” Și toți cei ce erau lângă el au ieșit afară. 20 Ehud a început vorba cu el pe când stătea singur în odaia lui de vară și a zis: „Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine.” Eglon s-a sculat de pe scaun. 21 Atunci, Ehud a întins mâna stângă, a scos sabia din partea dreaptă și i-a împlântat-o în pântece. 22 Chiar și mânerul a intrat după fier, și grăsimea s-a strâns în jurul fierului, căci n-a putut scoate sabia din pântece, ci a lăsat-o în trup, așa cum o înfipsese. 23 Ehud a ieșit prin tindă, a închis ușile de la odaia de sus după el și a tras zăvorul. 24 După ce a ieșit el, au venit slujitorii împăratului și s-au uitat și iată că ușile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: „Fără îndoială, își acoperă picioarele în odaia de vară.” 25 Au așteptat multă vreme și, fiindcă el nu deschidea ușile odăii de sus, au luat cheia și au descuiat și iată că stăpânul lor era mort, întins pe pământ. 26 Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a trecut de pietrării și a scăpat în Seira. 27 Cum a ajuns, a sunat din trâmbiță în muntele lui Efraim. Copiii lui Israel s-au pogorât cu el din munte și el s-a pus în fruntea lor. 28 El le-a zis: „Veniți după mine, căci Domnul a dat în mâinile voastre pe vrăjmașii voștri moabiți.” Ei s-au pogorât după el, au pus stăpânire pe vadurile Iordanului, în fața Moabului, și n-au lăsat pe nimeni să treacă. 29 Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toți voinici și viteji, și n-a scăpat unul. 30 În ziua aceea, Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Și țara a avut odihnă optzeci de ani.
Șamgar
31 După el, a urmat Șamgar , fiul lui Anat. El a ucis șase sute de oameni dintre filisteni cu un otig de plug. Și el a fost un izbăvitor al lui Israel .
Slujirea israeliților la idoli
1 Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toți cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. 2 El voia numai ca vârstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască și să învețe războiul, și anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte. 3 Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai filistenilor, toți canaaniții, sidoniții și heviții care locuiau în muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea Hamatului. 4 Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinților lor prin Moise. 5 Și copiii lui Israel au locuit în mijlocul canaaniților, hetiților, amoriților, fereziților, heviților și iebusiților; 6 au luat de neveste pe fetele lor și au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor și au slujit dumnezeilor lor.
Otniel
7 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul și au slujit baalilor și idolilor . 8 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel și i-a vândut în mâinile lui Cușan-Rișeataim , împăratul Mesopotamiei. Și copiii lui Israel au fost supuși opt ani lui Cușan-Rișeataim. 9 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, și Domnul le-a ridicat un izbăvitor , care i-a izbăvit: pe Otniel , fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb. 10 Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel și a pornit la război. Domnul a dat în mâinile lui pe Cușan-Rișeataim, împăratul Mesopotamiei, și mâna lui a fost puternică împotriva lui Cușan-Rișeataim. 11 Țara a avut odihnă patruzeci de ani. Și Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
Ehud
12 Copiii lui Israel au făcut iarăși ce nu plăcea Domnului, și Domnul a întărit pe Eglon , împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului. 13 Eglon a strâns la el pe fiii lui Amon și pe amaleciți și a pornit. A bătut pe Israel și a luat cetatea finicilor . 14 Și copiii lui Israel au fost supuși optsprezece ani lui Eglon, împăratul Moabului. 15 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, și Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului. 16 Ehud și-a făcut o sabie cu două tăișuri, lungă de un cot, și a încins-o pe sub haine, în partea dreaptă. 17 A dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un om foarte gras. 18 Când a isprăvit de dat darul, a dat drumul oamenilor care-l aduseseră. 19 El însuși s-a întors de la pietrăriile de lângă Ghilgal și a zis: „Împărate, am să-ți spun ceva în taină.” Împăratul a zis: „Tăcere!” Și toți cei ce erau lângă el au ieșit afară. 20 Ehud a început vorba cu el pe când stătea singur în odaia lui de vară și a zis: „Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine.” Eglon s-a sculat de pe scaun. 21 Atunci, Ehud a întins mâna stângă, a scos sabia din partea dreaptă și i-a împlântat-o în pântece. 22 Chiar și mânerul a intrat după fier, și grăsimea s-a strâns în jurul fierului, căci n-a putut scoate sabia din pântece, ci a lăsat-o în trup, așa cum o înfipsese. 23 Ehud a ieșit prin tindă, a închis ușile de la odaia de sus după el și a tras zăvorul. 24 După ce a ieșit el, au venit slujitorii împăratului și s-au uitat și iată că ușile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: „Fără îndoială, își acoperă picioarele în odaia de vară.” 25 Au așteptat multă vreme și, fiindcă el nu deschidea ușile odăii de sus, au luat cheia și au descuiat și iată că stăpânul lor era mort, întins pe pământ. 26 Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a trecut de pietrării și a scăpat în Seira. 27 Cum a ajuns, a sunat din trâmbiță în muntele lui Efraim. Copiii lui Israel s-au coborât cu el din munte și el s-a pus în fruntea lor. 28 El le-a zis: „Veniți după mine, căci Domnul a dat în mâinile voastre pe vrăjmașii voștri moabiți.” Ei s-au coborât după el, au pus stăpânire pe vadurile Iordanului, în fața Moabului, și n-au lăsat pe nimeni să treacă. 29 Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toți voinici și viteji, și n-a scăpat unul. 30 În ziua aceea, Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Și țara a avut odihnă optzeci de ani.
Șamgar
31 După el, a urmat Șamgar , fiul lui Anat. El a ucis șase sute de oameni dintre filisteni cu un otic de plug. Și el a fost un izbăvitor al lui Israel .