Despre fățărnicie, frica de oameni, hula împotriva Duhului Sfânt
1 În vremea aceea , când se strânseseră noroadele cu miile, așa că se călcau unii pe alții, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia. 2 Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut. 3 De aceea, orice ați spus la întuneric va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la ureche, în odăițe, va fi vestit de pe acoperișul caselor. 4 Vă spun vouă, prietenii Mei, să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, și după aceea nu mai pot face nimic. 5 Am să vă arăt de cine să vă temeți. Temeți-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeți. 6 Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuși nici una din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. 7 Și chiar perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci să nu vă temeți: voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. 8 Eu vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu, 9 dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 10 Și oricui va vorbi împotriva Fiului omului, i se va ierta, dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. 11 Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor și înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijorați cum veți răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veți vorbi, 12 căci Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiți.”
Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina
13 Unul din mulțime a zis lui Isus: „Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea noastră”. 14 „Omule ”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?” 15 Apoi le-a zis: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui” . 16 Și le-a spus pilda aceasta: „Țarina unui om bogat rodise mult. 17 Și el se gândea în sine și zicea: ‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. 18 Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grânarele și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunătățile mele 19 și voi zice sufletului meu: «Suflete , ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!»’ 20 Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul, și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’ 21 Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.”
Îngrijorările
22 Isus a zis apoi ucenicilor săi: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați cu privire la viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. 23 Viața este mai mult decât hrana, și trupul, mai mult decât îmbrăcămintea. 24 Uitați-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar, și totuși Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările! 25 Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieții lui? 26 Deci, dacă nu puteți face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijorați de celelalte? 27 Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu țes, totuși vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. 28 Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor? 29 Să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu vă frământați mintea. 30 Căci toate aceste lucruri neamurile lumii le caută. Tatăl vostru știe că aveți trebuință de ele. 31 Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 32 Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția. 33 Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia. 34 Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră.
Îndemn la veghere
35 Mijlocul să vă fie încins și făcliile , aprinse. 36 Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni și va bate la ușă. 37 Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să șadă la masă și se va apropia să le slujească. 38 Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! 39 Să știți bine că, dacă ar ști stăpânul casei la ce ceas va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. 40 Și voi dar fiți gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.”
Ispravnicul credincios
41 „Doamne”, I-a zis Petru, „pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toți?” 42 Și Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios și înțelept, pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? 43 Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! 44 Adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuția sa. 45 Dar , dacă robul acela zice în inima lui: Stăpânul meu zăbovește să vină, dacă va începe să bată pe slugi și pe slujnice, să mănânce, să bea și să se îmbete, 46 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul în care nu știe și-l va tăia în bucăți; și soarta lui va fi soarta celor necredincioși în lucrul încredințat lor. 47 Robul acela, care a știut voia stăpânului său și nu s-a pregătit deloc și n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. 48 Dar cine n-a știut-o și a făcut lucruri vrednice de lovituri va fi bătut cu puține lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult și cui i s-a încredințat mult, i se va cere mai mult.
Foc pe pământ
49 Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum! 50 Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, și cât de mult doresc să se îndeplinească! 51 Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu, ci mai degrabă dezbinare. 52 Căci , de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinați împotriva a doi și doi, împotriva a trei. 53 Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului și fiul, împotriva tatălui; mama, împotriva fiicei și fiica, împotriva mamei; soacra, împotriva nurorii și nora, împotriva soacrei.”
Semnele vremurilor
54 El a mai zis noroadelor: „Când vedeți un nor ridicându-se la apus, îndată ziceți: ‘Vine ploaia’. Și așa se întâmplă. 55 Și când vedeți suflând vântul de la miazăzi, ziceți: ‘Are să fie zăduf’. Și așa se întâmplă. 56 Fățarnicilor, fața pământului și a cerului știți s-o deosebiți, vremea aceasta cum de n-o deosebiți? 57 Și pentru ce nu judecați și voi singuri ce este drept? 58 Când te duci cu pârâșul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, și temnicerul să te arunce în temniță. 59 Îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti și cel mai de pe urmă bănuț.”
Despre fățărnicie, frica de oameni, hula împotriva Duhului Sfânt
1 În vremea aceea , când se strânseseră noroadele cu miile, așa că se călcau unii pe alții, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia. 2 Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut. 3 De aceea, orice ați spus la întuneric va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la ureche, în odăițe, va fi vestit de pe acoperișul caselor. 4 Vă spun vouă, prietenii Mei, să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, și după aceea nu mai pot face nimic. 5 Am să vă arăt de cine să vă temeți. Temeți-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeți. 6 Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuși niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. 7 Și chiar perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci să nu vă temeți: voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. 8 Eu vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu, 9 dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 10 Și oricui va vorbi împotriva Fiului omului, i se va ierta, dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. 11 Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor și înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijorați cum veți răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veți vorbi, 12 căci Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiți.”
Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina
13 Unul din mulțime a zis lui Isus: „Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea noastră.” 14 „Omule ” , i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?” 15 Apoi le-a zis: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.” 16 Și le-a spus pilda aceasta: „Țarina unui om bogat rodise mult. 17 Și el se gândea în sine și zicea: ‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. 18 Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grânarele și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunătățile mele 19 și voi zice sufletului meu: «Suflete , ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!»’ 20 Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul, și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’ 21 Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.”
Îngrijorările
22 Isus a zis apoi ucenicilor săi: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați cu privire la viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. 23 Viața este mai mult decât hrana, și trupul, mai mult decât îmbrăcămintea. 24 Uitați-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar, și totuși Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările! 25 Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieții lui? 26 Deci, dacă nu puteți face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijorați de celelalte? 27 Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu țes, totuși vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. 28 Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor? 29 Să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu vă frământați mintea. 30 Căci toate aceste lucruri neamurile lumii le caută. Tatăl vostru știe că aveți trebuință de ele. 31 Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 32 Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția. 33 Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia. 34 Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră.
Îndemn la veghere
35 Mijlocul să vă fie încins și făcliile , aprinse. 36 Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni și va bate la ușă. 37 Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să șadă la masă și se va apropia să le slujească. 38 Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! 39 Să știți bine că, dacă ar ști stăpânul casei la ce ceas va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. 40 Și voi dar fiți gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.”
Ispravnicul credincios
41 „Doamne”, I-a zis Petru, „pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toți?” 42 Și Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios și înțelept, pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? 43 Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! 44 Adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuția sa. 45 Dar , dacă robul acela zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăbovește să vină’, dacă va începe să bată pe slugi și pe slujnice, să mănânce, să bea și să se îmbete, 46 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul în care nu știe și-l va tăia în bucăți; și soarta lui va fi soarta celor necredincioși în lucrul încredințat lor. 47 Robul acela, care a știut voia stăpânului său și nu s-a pregătit deloc și n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. 48 Dar cine n-a știut-o și a făcut lucruri vrednice de lovituri va fi bătut cu puține lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult și cui i s-a încredințat mult, i se va cere mai mult.
Foc pe pământ
49 Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum! 50 Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, și cât de mult doresc să se îndeplinească! 51 Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: Nu, ci mai degrabă dezbinare. 52 Căci , de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinați împotriva a doi și doi, împotriva a trei. 53 Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului și fiul, împotriva tatălui; mama, împotriva fiicei și fiica, împotriva mamei; soacra, împotriva nurorii și nora, împotriva soacrei.”
Semnele vremurilor
54 El a mai zis noroadelor: „Când vedeți un nor ridicându-se la apus, îndată ziceți: ‘Vine ploaia.’ Și așa se întâmplă. 55 Și când vedeți suflând vântul de la miazăzi, ziceți: ‘Are să fie zăduf.’ Și așa se întâmplă. 56 Fățarnicilor, fața pământului și a cerului știți s-o deosebiți, vremea aceasta cum de n-o deosebiți? 57 Și pentru ce nu judecați și voi singuri ce este drept? 58 Când te duci cu pârâșul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, și temnicerul să te arunce în temniță. 59 Îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti și cel mai de pe urmă bănuț.”