PSALMUL 112
1 Lăudați pe Domnul!
Ferice de omul care se teme de Domnul
și care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!
2 Sămânța lui va fi puternică pe pământ;
neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat.
3 El are în casă bogăție și belșug
și neprihănirea lui dăinuiește în veci.
4 Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric,
El este milostiv, îndurător și drept.
5 Ce bine -i merge omului care face milă și împrumută pe altul
și care își rânduiește faptele după dreptate!
6 Căci el nu se clatină niciodată ;
pomenirea celui neprihănit ține în veci.
7 El nu se teme de vești rele,
ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
8 Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă,
până ce își vede împlinită dorința față de potrivnicii lui.
9 El este darnic, dă celor lipsiți;
milostenia lui ține în veci;
capul i se înalță cu slavă.
10 Cel rău vede lucrul acesta și se mânie,
scrâșnește din dinți și se topește.
Poftele celor răi rămân neîmplinite.