Cântarea de laudă
1 Atunci , Moise și copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis:
„Voi cânta Domnului, căci Și-a arătat slava:
A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.
2 Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de laudă:
El m-a scăpat.
El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda.
El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.
3 Domnul este un războinic viteaz:
Numele Lui este Domnul.
4 El a aruncat în mare carele lui Faraon și oastea lui;
Luptătorii lui aleși au fost înghițiți în Marea Roșie.
5 I-au acoperit valurile
Și s-au pogorât în fundul apelor, ca o piatră.
6 Dreapta Ta, Doamne, și-a făcut vestită tăria;
Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmași.
7 Prin mărimea măreției Tale,
Tu trântești la pământ pe vrăjmașii Tăi;
Îți dezlănțui mânia
Și ea-i mistuie ca pe o trestie.
8 La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele,
S-au ridicat talazurile ca un zid
Și s-au închegat valurile în mijlocul mării.
9 Vrăjmașul zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge,
Voi împărți prada de război;
Îmi voi răzbuna pe ei,
Voi scoate sabia și-i voi nimici cu mâna mea!’
10 Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta
Și marea i-a acoperit;
Ca plumbul s-au afundat
În adâncimea apelor.
11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine minunat în sfințenie,
Bogat în fapte de laudă
Și făcător de minuni?
12 Tu Ți-ai întins mâna dreaptă,
Și i-a înghițit pământul.
13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit
Și ai izbăvit pe poporul acesta,
Iar prin puterea Ta îl îndrepți
Spre locașul sfințeniei Tale.
14 Popoarele vor afla lucrul acesta și se vor cutremura:
Apucă groaza pe filisteni,
15 Se înspăimântă căpeteniile Edomului
Și un tremur apucă pe războinicii lui Moab.
Toți locuitorii Canaanului leșină de la inimă.
16 Îi va apuca teama și spaima;
Iar văzând măreția brațului Tău,
Vor sta muți ca o piatră,
Până va trece poporul Tău, Doamne!
Până va trece
Poporul, pe care Ți l-ai răscumpărat.
17 Tu îi vei aduce și-i vei așeza pe muntele moștenirii Tale,
În locul pe care Ți l-ai pregătit ca locaș, Doamne,
La Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18 Și Domnul va împărăți în veac și în veci de veci.
19 Căci caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat în mare,
Și Domnul a adus peste ei apele mării;
Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”
20 Maria , prorocița , sora lui Aaron, a luat în mână o timpană și toate femeile au venit după ea cu timpane și jucând.
21 Maria răspundea copiilor lui Israel : „Cântați Domnului, căci Și-a arătat slava:
A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.”
Apele de la Mara
22 Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie. Au apucat înspre pustia Șur și, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. 23 Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea, locul acela a fost numit Mara (Amărăciune) . 24 Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?” 25 Moise a strigat către Domnul, și Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Și apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi și porunci și acolo l-a pus la încercare. 26 El a zis: „Dacă vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul , care te vindecă.” 27 Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici. Și au tăbărât acolo, lângă apă.
Cântarea lui Moise și a Mariei
1 Atunci Moise și copiii lui Israel au cântat această cântare Domnului și au vorbit zicând: Voi cânta Domnului, căci a biruit în chip slăvit. A aruncat în mare pe cal și pe călărețul lui. 2 Domnul este tăria mea și cântarea mea. Și el a fost mântuirea mea. Acesta este Dumnezeul meu și‐l voi lăuda; Dumnezeul tatălui meu și‐l voi înălța . 3 Domnul este războinic , numele său este Domnul. 4 Carele lui Faraon și oastea lui le‐a aruncat în mare și fruntașii lui aleși au fost afundați în Marea Roșie. 5 Adâncurile i‐au acoperit, s‐au pogorât în adâncimi ca o piatră. 6 Dreapta ta, Doamne, este slăvită în putere; dreapta ta, Doamne, a sfărâmat în bucăți pe vrăjmaș. 7 Și în mărimea măreției tale ai zdrobit pe cei ce s‐au ridicat împotriva ta. Ai trimis mânia ta: îi mistuie ca pe pleavă. 8 Și la suflarea nărilor tale apele s‐au îngrămădit, șivoaiele s‐au ridicat zid. Adâncurile s‐au închegat în inima mării. 9 Vrăjmașul zicea: Voi urmări, voi ajunge, voi împărți prada, mi se va sătura sufletul de ei. Îmi voi trage sabia, mâna mea îi va stârpi. 10 Tu ai suflat cu suflarea ta ; i‐a acoperit marea. S‐au afundat ca plumbul în apele mărețe. 11 Cine este ca tine, Doamne, între dumnezei? Cine este ca tine slăvit în sfințenie, înfricoșat în laude, făcător de minuni ? 12 Ți‐ai întins dreapta , pământul i‐a înghițit. 13 Prin îndurarea ta ai dus poporul pe care l‐ai răscumpărat, l‐ai călăuzit prin puterea ta până la locuința sfințeniei tale. 14 Popoarele au auzit , au tremurat; a apucat groaza pe locuitorii Filistiei. 15 Atunci domnitorii Edomului au încremenit, cutremurul a apucat pe puternicii Moabului; toți locuitorii Canaanului sunt topiți. 16 Frica și groaza au căzut peste ei. De mărimea brațului tău au ajuns muți ca o piatră până a trecut poporul tău, Doamne; până a trecut poporul pe care ți l‐ai dobândit. 17 Tu îi vei duce și îi vei sădi pe muntele moștenirii tale, locul pe care l‐ai făcut, locuința ta, Doamne , locașul sfințit, Stăpâne, pe care mâinile tale l‐au așezat. 18 Domnul va împărăți în veci de veci. 19 Căci caii lui Faraon cu carele sale și cu călăreții săi au intrat în mare și Domnul a adus înapoi apele mării peste ei și copiii lui Israel au umblat pe uscat prin mijlocul mării. 20 Și Maria, prorocița , sora lui Aaron, a luat un timpan în mâna sa și toate femeile au ieșit după ea cu timpane și cu jocuri. 21 Și Maria le‐a răspuns: Cântați Domnului, căci a biruit în chip măreț, a aruncat în mare pe cal și pe călărețul lui.
Marea
22 Și Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie și au ieșit în pustia Șur . Și trei zile au umblat prin pustie și n‐au găsit apă. 23 Și au venit la Mara și n‐au putut să bea apele din Mara, căci erau amare; de aceea i s‐a pus numele Mara. 24 Și poporul a cârtit împotriva lui Moise zicând: Ce vom bea? 25 Și el a strigat către Domnul și Domnul i‐a arătat un lemn și l‐a aruncat în ape și apele s‐au făcut dulci. Acolo i‐a dat un așezământ și o judecată și acolo i‐a încercat. 26 Și a zis: Dacă vei asculta cu tot dinadinsul de cuvântul Domnului Dumnezeului tău și vei face ce este drept în ochii lui și‐ți vei pleca urechea la poruncile lui și vei păzi toate așezămintele lui, nu voi pune peste tine niciuna din bolile pe care le‐am pus peste Egipt; căci eu sunt Domnul care te vindecă. 27 Și au venit la Elim și acolo erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici; și au tăbărât acolo lângă ape.