1 Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. 2 Pentru că , prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. 3 Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. 4 Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Și prin ea vorbește el încă , măcar că este mort. 5 Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. 6 Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută. 7 Prin credință, Noe , când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau și, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa, prin ea, el a osândit lumea și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință. 8 Prin credință, Avraam , când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce. 9 Prin credință a venit și s-a așezat el în țara făgăduinței ca într-o țară care nu era a lui și a locuit în corturi, ca și Isaac și Iacov, care erau împreună-moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe. 10 Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. 11 Prin credință, și Sara , cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioșia Celui ce-i făgăduise. 12 De aceea, dintr-un singur om , și încă un om aproape mort, s-a născut o sămânță în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra. 13 În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. 17 Prin credință a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduințele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! 18 El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânță care-ți va purta numele!” 19 Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar și din morți, și, drept vorbind, ca înviat din morți l-a primit înapoi. 20 Prin credință a dat Isaac lui Iacov și Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare. 21 Prin credință, Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif și „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său”. 22 Prin credință a pomenit Iosif , când i s-a apropiat sfârșitul, de ieșirea fiilor lui Israel din Egipt și a dat porunci cu privire la oasele sale. 23 Prin credință a fost ascuns Moise trei luni de părinții lui când s-a născut, pentru că vedeau că era frumos copilul și nu s-au lăsat înspăimântați de porunca împăratului. 24 Prin credință, Moise , când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25 ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. 26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire . 27 Prin credință a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. 28 Prin credință a prăznuit el Paștele și a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuți să nu se atingă de ei. 29 Prin credință au trecut ei Marea Roșie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghițiți. 30 Prin credință au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost ocolite șapte zile. 31 Prin credință n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiți, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoință. 32 Și ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să vorbesc de Ghedeon , de Barac , de Samson , de Iefta , de David , de Samuel și de proroci! 33 Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, 34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli , au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe. 35 Femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea și au fost chinuiți . 36 Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare, 37 au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferăstrăul, chinuiți, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți – 38 ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului. 39 Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit, 40 pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.
Credința
1 Iar credința este încredințarea despre cele nădăjduite, o dovadă despre lucrurile ce nu sunt văzute. 2 Căci prin ea au căpătat mărturie bătrânii. 3 Prin credință pricepem că veacurile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu, încât ceea ce este văzut n‐a fost făcut din cele ce se arată.
Pilde de credință
4 Prin credință Abel a adus lui Dumnezeu o mai bună jertfă decât Cain, prin care a primit mărturia că este drept, Dumnezeu mărturisind în privința darurilor lui; și prin ea el deși a murit vorbește încă. 5 Prin credință Enoh a fost strămutat ca să nu vadă moartea și n‐a fost aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase. Căci mai înainte de strămutarea sa a primit mărturia că a plăcut lui Dumnezeu: 6 Și fără credință nu este cu putință a‐i plăcea; pentru că cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el este și că este răsplătitorul celor ce‐l caută. 7 Prin credință Noe , după ce a fost înștiințat de Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, fiind cuprins de o teamă sfântă, a pregătit o corabie pentru mântuirea casei sale, prin care a osândit lumea și s‐a făcut moștenitor al dreptății , care este potrivit credinței.
Pilda lui Avraam și a Sarei
8 Prin credință Avraam , fiind chemat, s‐a supus ca să iasă la locul pe care avea să‐l ia ca moștenire și a ieșit neștiind încotro merge. 9 Prin credință a stat vremelnic în țara făgăduinței, ca într‐o țară străină, locuind în corturi, cu Isaac și Iacov, împreună moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe, 10 căci aștepta cetatea care are temelii , al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. 11 Prin credință chiar și Sara a primit putere spre întemeiere de sămânță și afară din vremea cuvenită a vârstei, fiindcă a socotit credincios pe cel ce a făgăduit. 12 Pentru aceea și de la unul singur și încă amorțit, au fost născuți oameni în mulțime ca stelele cerului și ca nisipul fără număr care este pe țărmul mării. 13 Aceștia toți au murit în credință, neluând cu ei făgăduințele, ci văzându‐le de departe și urându‐le bun venit și mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. 14 Căci cei ce zic unele ca acestea arată că ei caută cu stăruință o patrie. 15 Și într‐adevăr, dacă aveau în minte pe aceea din care ieșiseră, aveau vreme ca să se întoarcă. 16 Dar acum doresc una mai bună, adică cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu se rușinează de ei ca să fie numit Dumnezeul lor; căci le‐a pregătit o cetate. 17 Prin credință Avraam a adus jertfă pe Isaac, când a fost încercat; și el, care primise cu bucurie făgăduințele, aducea jertfă pe singurul născut, 18 el căruia i s‐a și zis: În Isaac ți se va numi sămânța! 19 Socotind că Dumnezeu este puternic ca să scoale și dintre cei morți; de unde în pildă l‐a și primit înapoi.
Pilda lui Isaac, Iacov și Iosif
20 Prin credință Isaac a binecuvântat pe Iacov și pe Esau, chiar cu privire la cele ce aveau să vină. 21 Prin credință Iacov a binecuvântat , când era să moară, pe fiecare din fiii lui Iosif și s‐a închinat rezemat pe vârful toiagului său. 22 Prin credință Iosif , când i s‐a apropiat sfârșitul, a pomenit despre ieșirea copiilor lui Israel și a dat poruncă în privința oaselor sale.
Pilda lui Moise
23 Prin credință Moise , după ce a fost născut, a fost ascuns trei luni de părinții lui, pentru că au văzut că băiatul era frumos și nu s‐au temut de porunca împăratului. 24 Prin credință Moise , când s‐a făcut mare, n‐a primit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25 alegând mai bine să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile pentru o vreme ale păcatului, 26 socotind ocara lui Hristos mai mare bogăție decât comorile Egiptului; căci se uita la răsplătire . 27 Prin credință a părăsit Egiptul, netemându‐se de mânia împăratului; căci a stăruit ca văzând pe cel ce nu se vede. 28 Prin credință a făcut Paștile și stropirea sângelui, ca cel ce pierdea pe cei întâi‐născuți să nu atingă pe ai lor. 29 Prin credință au trecut prin Marea Roșie ca pe pământ uscat; pe când egiptenii, făcând încercare cu ea, au fost înghițiți.
Pilda curvei Rahav
30 Prin credință zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate șapte zile. 31 Prin credință Rahav curva n‐a pierit împreună cu cei neascultători, fiindcă primise cu pace pe iscoditori. 32 Și ce să mai zic? Căci nu‐mi va ajunge vremea dacă istorisesc despre Ghedeon , Barac , Samson , Ieftaie , despre David și Samuel și despre proroci, 33 care prin credință au biruit împărății, au lucrat dreptate, au dobândit făgăduințe, au astupat gurile leilor, 34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișuri de sabie, s‐au împuternicit din slăbiciune , s‐au făcut tari în război, au făcut să plece tabere de străini; 35 femeile au primit prin înviere pe morții lor, iar alții întinși pe roată au fost chinuiți , neprimind răscumpărarea, ca să dobândească o mai bună înviere; 36 iar alții au fost încercați prin batjocuriri și biciuiri, ba încă prin legături și temniță; 37 au fost uciși cu pietre, au fost fierăstruiți, au fost ispitiți, au murit de moarte cu sabia, au umblat încoace și încolo în piei de oaie, în piei de capră; fiind în lipsă, necăjiți, suferind răul, 38 (ei, de care lumea nu era vrednică) au rătăcit în pustii și în munți și în peșteri și în crăpăturile pământului. 39 Și aceștia toți, deși au primit mărturie prin credința lor, n‐au luat cu sine făgăduința, 40 Dumnezeu având în vedere mai dinainte ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu ajungă la desăvârșire fără noi.