Binecuvântările
1 Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind și împlinind toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îți va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. 2 Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine și de care vei avea parte dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: 3 Vei fi binecuvântat în cetate și vei fi binecuvântat la câmp. 4 Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor și oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. 5 Coșnița și postava ta vor fi binecuvântate. 6 Vei fi binecuvântat la venirea ta și vei fi binecuvântat la plecarea ta. 7 Domnul îți va da biruință asupra vrăjmașilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieși împotriva ta, dar pe șapte drumuri vor fugi dinaintea ta. 8 Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale și în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 9 Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ți-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, și vei umbla pe căile Lui. 10 Toate popoarele vor vedea că tu porți Numele Domnului și se vor teme de tine. 11 Domnul te va copleși cu bunătăți, înmulțind rodul trupului tău, rodul turmelor tale și rodul pământului tău, în țara pe care Domnul a jurat părinților tăi că ți-o va da. 12 Domnul îți va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită țării tale ploaie la vreme și ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. 13 Domnul te va face să fii cap , nu coadă; totdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini 14 și nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceți după alți dumnezei și să le slujiți.
Blestemele
15 Dar, dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi și nu vei împlini toate poruncile Lui și toate legile Lui, pe care ți le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine și de care vei avea parte . 16 Vei fi blestemat în cetate și vei fi blestemat pe câmp. 17 Coșnița și postava ta vor fi blestemate. 18 Rodul trupului tău, rodul pământului tău, fătul vacilor tale și fătul oilor tale, toate vor fi blestemate. 19 Vei fi blestemat la venirea ta și vei fi blestemat la plecarea ta. 20 Domnul va trimite împotriva ta blestemul , tulburarea și amenințarea în mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca, până vei fi nimicit, până vei pieri curând, din pricina răutății faptelor tale, care te-a făcut să Mă părăsești. 21 Domnul va trimite peste tine ciuma , până te va nimici în țara pe care o vei lua în stăpânire. 22 Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu și cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri. 23 Cerul deasupra capului tău va fi de aramă și pământul sub tine va fi de fier. 24 Domnul va trimite țării tale, în loc de ploaie, praf și pulbere, care vor cădea din cer peste tine până vei fi nimicit. 25 Domnul te va face să fii bătut de vrăjmașii tăi; pe un drum vei ieși împotriva lor, dar pe șapte drumuri vei fugi dinaintea lor și vei fi o groază pentru toate împărățiile pământului. 26 Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului și fiarelor pământului; și nu va fi nimeni care să le sperie. 27 Domnul te va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la șezut, cu râie și cu pecingine, de care nu vei putea să te vindeci. 28 Domnul te va lovi cu nebunie , cu orbire, cu rătăcire a minții 29 și vei bâjbâi pe întuneric ziua nămiaza mare, ca orbul pe întuneric; nu vei avea noroc în treburile tale și în toate zilele vei fi apăsat, prădat și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor. 30 Vei avea logodnică , și altul se va culca cu ea; vei zidi casă, și n-o vei locui; vei sădi vie , și nu vei mânca din ea. 31 Boul tău va fi junghiat sub ochii tăi, și nu vei mânca din el; ți se va răpi măgarul dinaintea ta, și nu ți se va da înapoi; oile tale vor fi date vrăjmașilor tăi, și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor. 32 Fiii tăi și fiicele tale vor fi date ca roabe pe mâna altui popor; ți se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, și mâna ta va fi fără putere. 33 Un popor pe care nu-l cunoști va mânca rodul pământului tău și tot venitul lucrului tău și în toate zilele vei fi apăsat și zdrobit. 34 Priveliștea pe care o vei avea sub ochi te va face să înnebunești. 35 Domnul te va lovi cu o bubă rea la genunchi și la coapse și nu te vei putea vindeca de ea, te va lovi de la talpa piciorului până în creștetul capului. 36 Domnul te va duce, pe tine și împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinții tăi. Și acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn și de piatră. 37 Și vei fi de pomină , de batjocură și de râs printre toate popoarele la care te va duce Domnul. 38 Vei semăna multă sămânță pe câmpul tău, și vei strânge puțin, căci o vor mânca toate lăcustele . 39 Vei sădi vii și le vei lucra, dar vin nu vei bea, ba nici n-o vei culege, căci o vor mânca viermii. 40 Vei avea măslini pe toată întinderea țării tale, și nu te vei unge cu untdelemn, căci măslinele vor cădea. 41 Vei naște fii și fiice, dar nu vor fi ai tăi, căci se vor duce în robie. 42 Omizile îți vor mânca toți pomii și rodul pământului. 43 Străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu te vei pogorî tot mai jos; 44 el îți va da cu împrumut, și tu nu-i vei da cu împrumut; el va fi fruntea , și tu vei fi coada. 45 Toate blestemele acestea vor veni peste tine, te vor urmări și te vor ajunge, până vei fi nimicit, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău, pentru că n-ai păzit poruncile Lui și legile Lui, pe care ți le-a dat. 46 Ele vor fi veșnic ca niște semne și minuni pentru tine și sămânța ta. 47 Pentru că , în mijlocul belșugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie și cu dragă inimă, 48 vei sluji, în mijlocul foamei, setei, goliciunii și lipsei de toate, vrăjmașilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta. El îți va pune pe grumaz un jug de fier până te va nimici. 49 Domnul va aduce de departe, de la marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur , un neam a cărui limbă n-o vei înțelege, 50 un neam cu înfățișarea sălbatică și care nu se va sfii de cel bătrân, nici nu va avea milă de copii. 51 El va mânca rodul turmelor tale și rodul pământului tău până vei fi nimicit; nu-ți va lăsa nici grâu, nici must, nici untdelemn, nici vițeii de la vaci, nici mieii de la oi până te va face să pieri. 52 Te va împresura în toate cetățile tale până îți vor cădea zidurile, aceste ziduri înalte și tari, în care îți puseseși încrederea pe toată întinderea țării tale; te va împresura în toate cetățile tale, în toată țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 53 În strâmtorarea și necazul în care te va aduce vrăjmașul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor și fiicelor tale, pe care ți-i va da Domnul, Dumnezeul tău. 54 Omul cel mai gingaș și cel mai milos dintre voi se va uita rău la fratele său, la nevasta care se odihnește pe sânul lui, la copiii pe care i-a cruțat: 55 nu va da niciunuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrănește, fiindcă nu-i va mai rămâne nimic în mijlocul strâmtorării și necazului în care te va aduce vrăjmașul tău în toate cetățile tale. 56 Femeia cea mai gingașă și cea mai miloasă dintre voi, care, de gingașă și miloasă ce era, nu știa cum să calce mai ușor cu piciorul pe pământ, va privi fără milă pe bărbatul care se odihnește la sânul ei, pe fiul și pe fiica ei: 57 nu le va da nimic din pielița nou-născutului, pieliță ieșită dintre picioarele ei și din copiii pe care-i va naște, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, din pricina strâmtorării și necazului în care te va aduce vrăjmașul tău în cetățile tale. 58 Dacă nu vei păzi și nu vei împlini toate cuvintele legii acesteia, scrise în cartea aceasta, dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit și înfricoșat, adică de Domnul, Dumnezeul tău, 59 Domnul te va lovi în chip minunat, pe tine și sămânța ta, cu răni mari și îndelungate, cu boli grele și necurmate. 60 Va aduce peste tine toate bolile Egiptului de care tremurai, și ele se vor lipi de tine. 61 Ba încă, Domnul va aduce peste tine, până vei fi nimicit, toate felurile de boli și de răni care nu sunt pomenite în cartea legii acesteia. 62 După ce ați fost atât de mulți ca stelele cerului, nu veți mai rămâne decât un mic număr, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău. 63 După cum Domnul Se bucura să vă facă bine și să vă înmulțească, tot așa Domnul Se va bucura să vă piardă și să vă nimicească, și veți fi smulși din țara pe care o vei lua în stăpânire. 64 Domnul te va împrăștia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, și acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinții tăi, dumnezei de lemn și de piatră. 65 Între aceste neamuri , nu vei fi liniștit și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îți va face inima fricoasă, ochii lâncezi și sufletul îndurerat. 66 Viața îți va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi și noapte, nu vei fi sigur de viața ta. 67 În groaza care-ți va umple inima și în fața lucrurilor pe care ți le vor vedea ochii , dimineața vei zice: ‘O, de ar veni seara!’ și seara vei zice: ‘O, de ar veni dimineața!’ 68 Și Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt, și vei face drumul acesta despre care-ți spusesem: ‘Să nu-l mai vezi!’ Acolo, vă veți vinde vrăjmașilor voștri, ca robi și roabe, și nu va fi nimeni să vă cumpere.”