Relele de acum și aducerile-aminte
1 Adu-Ți aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
Uită-Te și vezi-ne ocara !
2 Moștenirea noastră a trecut la niște străini,
casele noastre, la cei din alte țări!
3 Am rămas orfani, fără tată;
mamele noastre sunt ca niște văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani,
și lemnele noastre trebuie să le plătim.
5 Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire
și, când obosim, nu ne dau odihnă.
6 Am întins mâna spre Egipt,
spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
7 Părinții noștri care au păcătuit nu mai sunt,
iar noi le purtăm păcatele.
8 Robii ne stăpânesc,
și nimeni nu ne izbăvește din mâinile lor.
9 Ne căutăm pâinea cu primejdia vieții noastre,
căci ne amenință sabia în pustie.
10 Ne arde pielea , ca un cuptor,
de frigurile foamei.
11 Au necinstit pe femei în Sion,
pe fecioare în cetățile lui Iuda.
12 Mai-marii noștri au fost spânzurați de mâinile lor.
Bătrânilor nu le-a dat nicio cinste .
13 Tinerii au fost puși să râșnească
și copiii cădeau sub poverile de lemn.
14 Bătrânii nu se mai duc la poartă
și tinerii au încetat să mai cânte.
15 S-a dus bucuria din inimile noastre
și jalea a luat locul jocurilor noastre.
16 A căzut cununa de pe capul nostru!
Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Dacă ne doare inima,
dacă ni s-au întunecat ochii,
18 este din pricină că Muntele Sionului este pustiit,
din pricină că se plimbă șacalii prin el.
19 Dar Tu, Doamne, împărățești pe vecie;
scaunul Tău de domnie dăinuie din neam în neam!
20 Pentru ce să ne uiți pe vecie
și să ne părăsești pentru multă vreme?
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, și ne vom întoarce!
Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare
și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?