Ce sunt apostolii
1 Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște slujitori ai lui Hristos și ca niște ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. 2 Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui. 3 Cât despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. 4 Căci n-am nimic împotriva mea, totuși nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. 5 De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu. 6 Fraților, pentru voi am spus aceste lucruri , în icoană de vorbire, cu privire la mine și la Apolo, ca , prin noi înșine, să învățați să nu treceți peste ce „este scris” și niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt. 7 Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?
Priveliștea apostolilor
8 O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunși bogați! Iată-vă împărățind fără noi! Și măcar de ați împărăți cu adevărat, ca să putem împărăți și noi împreună cu voi! 9 Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osândiți la moarte, fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. 10 Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înțelepți în Hristos! Noi , slabi; voi, tari! Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți! 11 Până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi , chinuiți , umblăm din loc în loc, 12 ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâți , binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm; 13 când suntem vorbiți de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor. 14 Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac rușine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii preaiubiți ai mei. 15 Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. 16 De aceea vă rog să călcați pe urmele mele. 17 Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei , care este copilul meu preaiubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos și de felul cum învăț eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.
Împărăția lui Dumnezeu
18 Unii s-au îngâmfat și și-au închipuit că n-am să mai vin la voi. 19 Dar , dacă va voi Domnul , voi veni în curând la voi și atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. 20 Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere. 21 Ce voiți? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste și cu duhul blândeții?
Slujirea apostolilor
1 Aşa trebuie să fim noi socotiţi de fiecare om, ca slujitori ai lui Hristos şi administratori ai tainelor lui Dumnezeu. 2 Iar de la administratori se cere mai ales ca fiecare să fie găsit credincios. 3 Mie nu îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de judecăţile de zi cu zi ale oamenilor. Şi nici măcar eu nu mă judec pe mine însumi, 4 căci nu mă ştiu vinovat în nici un fel. Dar nu mă voi îndreptăţi prin aceasta, pentru că cel ce mă judecă este Domnul. 5 De aceea, nu judecaţi nimic înainte de vreme, până nu va veni Domnul, care va şi lumina cele ascunse ale întunericului şi va da pe faţă gândurile inimilor; şi atunci fiecare va primi laudă de la Dumnezeu.
6 Aceste lucruri, fraţilor, le-am spus despre mine şi Apolo, dar pentru folosul vostru, ca să învăţaţi de la noi să nu cugetaţi mai presus de cele ce sunt scrise, ca să nu vă făliţi unul cu altul împotriva celuilalt. 7 Căci cine te deosebeşte pe tine de alţii? Şi ce ai tu fără să fi primit? Iar dacă ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu ai fi primit? 8 Iată-vă, sunteţi sătui! Iată, v-aţi îmbogăţit, aţi început să domniţi fără noi! Măcar de-aţi fi domnit cu folos, ca să domnim şi noi cu voi! 9 Socot însă că Dumnezeu ne-a arătat pe noi, apostolii, drept cei mai de pe urmă, ca pe nişte osândiţi la moarte, pentru că am ajuns un spectacol pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni. 10 Noi suntem nebuni pentru Hristos, voi înţelepţi în Hristos; noi suntem slabi, voi sunteţi tari; voi sunteţi slăviţi, noi suntem lipsiţi de orice cinstire. 11 Chiar şi în ceasul de acum stăm flămânzi şi însetaţi, goi şi pălmuiţi, pribegim 12 şi trudim, lucrând cu mâinile noastre. Dacă suntem ocărâţi, binecuvântăm, dacă suntem prigoniţi, răbdăm, 13 dacă ne ponegresc, ne rugăm. Acum am ajuns ca un gunoi pentru lume, ca pulberea călcată de toţi.
14 Nu vă scriu acestea ca să vă ruşinez, ci vă sfătuiesc ca pe copiii mei preaiubiţi. 15 Fiindcă şi dacă aţi avea mii de învăţători în Hristos, nu aveţi mai mulţi părinţi; iar în Hristos Iisus eu v-am născut, prin evanghelie. 16 Aşadar, vă rog: Urmaţi-mi exemplul! 17 De aceea vi l-am trimis pe Timotei, care îmi este fiu preaiubit şi credincios în Domnul şi care vă va aminti căile mele în Domnul Hristos Iisus, aşa cum învăţ eu peste tot, în întreaga Biserică. 18 Şi pentru că n-am mai venit pe la voi, unii s-au semeţit. 19 Însă, dacă va vrea Domnul, voi veni la voi grabnic şi voi cunoaşte nu vorbele lor, ci puterea lor. 20 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvinte, ci în putere. 21 Ce vreţi? Să vin la voi cu toiagul, sau cu duhul iubirii şi al blândeţii?